Despăgubiri. Decizia 197/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 197/AS

Ședința publică de la 01 2009

Completul specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.53/30.01.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-, -S5,.30, având ca obiect dobânzi și daune interese.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta - pârâtă Casa Județeană de Pensii C, lipsind intimata - reclamantă.

Procedura legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a evidențiat faptul că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Reprezentantul recurentei - pârâte precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri, probe de formulat, în baza art.150 pr.civ declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei - pârâte Casa Județeană de Pensii C solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Cu privire la recursul civil de față, Curtea reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 53/30.01.2009 Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanta; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând dobânda legală pentru suma de 14.553 lei care reprezintă diferențe de drepturi de pensie pentru perioada 14.02.2007 - 2008; au fost respinse restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Reclamanta, a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să, se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri și daune interese pentru refuzul nejustificat de soluționare a dosarului de pensionare.

Aceasta a arătat că prin decizia nr.45/AS/2008 a Curții de APEL CONSTANȚA, pârâta a fost obligată să emită o decizie de pensionare, dar acest drept este refuzat și în prezent, deși a depus hotărârea la Casa Județeană de Pensii la 20.05.2008.

În drept, s-au invocat disp.art.64 al.1. din Legea nr.251/2006; s-au anexat acțiunii copia cererii nr.3785/20.05.2008.

Prin cererea din 17.11.2008, reclamanta a precizat că (datorită superficialității cu care lucrează funcționarii instituției fost privată de un drept al său timp de aproape doi ani de zile) solicită, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin refuzul acordării pensiei cuvenite legal, obligarea pârâtei la plata de daune interese în valoare de 8.000 lei.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că, decizia nr.- din 29.07.2008 privind acordarea pensiei anticipate parțiale a fost emisă urmare punerii în executare întocmai a sentinței civile nr.404/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Prin valorificarea documentelor existente în dosarul de pensionare, a rezultat un punctaj mediu anual de 1,74661, iar cuantumul pensiei este la acest moment în cuantum de 1.109 lei. De asemenea, în luna 2008, reclamanta a primit suma de 14.553 lei, reprezentând diferite drepturi de pensie.

Analizând cererile părților în raport de probele administrate, instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită la dobândă legală pentru suma de 14.553 lei diferențe de drepturi de pensie pentru perioada 14.02.2007 - 2008, in cauza fiind incidente disp. art. 1088 cod civil care arata ca, la obligațiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, afara de regulile speciale in materie de comerț, de fideiusiune si societate.

Aceste daune-interese se cuvin sa fără ca creditorul sa fie ținut a justifica vreo paguba; nu sunt debite decât din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, după lege, dobânda curge de drept.

Având în vedere dispozițiile art. 3 din nr.OG9/2000 potrivit cărora dobânda legală în toate celelalte cazuri, cu excepția materiei comerciale se stabilește, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României diminuat cu 20%, si considerând că pentru neplata la termen a drepturilor de pensie, persoana îndreptățită poate primi numai dobânda legală, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C și a obligat pârâta să plătească reclamantei despăgubiri reprezentând dobânda legală pentru suma de 14.553 lei diferențe de drepturi de pensie pentru perioada 14.02.2007 - 2008.

Solicitarea reclamantei de plată pe lângă dobânzi și a unor despăgubiri materiale de 8000 lei a fost respinsa ca neîntemeiată deoarece elementele răspunderii civile delictuale trebuie dovedite (în temeiul art. 1169 Cod civil) de cel care se pretinde prejudiciat.

Ori reclamanta ce solicită acoperirea prejudiciului, trebuia să dovedească existența unor consecințe negative (fizice-materiale sau morale) ca urmare a comiterii de către pârâta a unei fapte ilicite.

Cerința probării se extinde inclusiv asupra daunelor morale/materiale, chiar dacă, prin natura lor, acestea nu sunt perceptibile fizic, tocmai pentru că aduc atingere unor drepturi nepatrimoniale.

Cum reclamanta nu a făcut nici un fel de dovadă în acest sens, instanța a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeana de Pensiicare arată că instanța a fost în eroare cu privire la suma de 14.553 lei ce reprezintă diferențe de drepturi la pensie, deoarece aceasta suma a fost calculată având în vedere indexările și majorările intervenite in materie, pentru perioada februarie 2007- 2008, fiind acoperită astfel dobânda legala prin creșterea valorii punctului la pensie.

Decizia nr. -/29.07.2008 a fost emisă în urma punerii in executare a sentinței civile nr.404/30.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța iar suma de 14.553 lei a fost achitata in luna 2008 fiind în măsură să acopere dezechilibrul generat de devalorizare.

Prin întâmpinare, intimatul reclamant și-a precizat poziția procesuală în sensul respingerii recursului ca nefondat având în vedere că drepturile la pensie nu au fost stabilite de Casa de pensii ci de către instanța iar valoarea punctului la pensie nu acoperă decât parțial inflația, neavând nicio legătura cu dobânda solicitată.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr.38859/08.09.2007, Casa Județeană de Pensii Car espins cererea înregistrată sub nr.30859/15.02.2007, prin care petenta a solicitat Casei Județene de Pensie înscrierea sa la pensie, cu motivarea că solicitanta are un stagiu de cotizare realizat mai mic decât stagiul complet de cotizare, față de situația că perioadele asimilate nu se iau în considerare la stabilirea stagiului efectiv la pensia anticipată parțială.

Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost admisă prin sentința civilă nr.404/2007 a Tribunalului Constanța fiind obligată Casa Județeană de pensii să acorde reclamantei o pensia anticipată parțială începând cu 14.02.2007 avându-se în vedere o vârstă standard de pensionare de 58 ani și un stagiu complet de cotizare de 26 de ani.

Prin Decizia nr. -/29.07.2008 Casa Județeană de Pensii C pus în executare această hotărâre judecătorească, acordând reclamantei o pensie anticipată parțială de 630 lei lunar începând cu 14.02.2007; s-au calculat în favoarea reclamantei diferențe în sumă de 14.553 lei care au fost plătite în luna 2008.

Aceste diferențe calculate de Casa de Pensii, în sumă de 14.553 nu reprezintă altceva, decât pensia de care trebuia să beneficieze reclamanta începând cu data de 14.02.2007 și împrejurarea ca abia in luna 2008 s-au achitat aceste drepturi, o îndreptățeau pe reclamantă să solicite și daune interese pentru plata cu întârziere a pensiei cuvenita.

Chiar daca s-ar fi procedat la corectarea sumei datorata lunar, cu indexările stabilite prin hotărârile de guvern, aceasta nu înseamnă că prejudiciul suferit de reclamantă este acoperit în întregime deoarece și în situația in care s-ar fi plătit pensia la timp, în fiecare lună, instituția avea obligația de a face corelările impuse de actele normative intervenite pe parcurs.

Ori reclamanta și-a primit drepturile abia după 1 an si J iar pentru plata cu întârziere a sumelor datorate, se impunea și plata unor dobânzi atât pentru inflația intervenită în acest timp dar și pentru disconfortul persoanei lipsite de drepturile ce i se cuveneau.

Astfel, în speță sunt incidente dispozițiile art. 1088 cod civil iar instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea acestor dispoziții legale in referire si la dispozițiile art. 3 din OG nr.9/2000, obligând instituția la plata unor dobânzi legale aferente sumei de 14.553 lei, plătiți reclamantei cu întârziere.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 cod procedura civilă va fi respins ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii și menținută sentința civilă nr.53/2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr.53/30.01.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în C,-, -S5,.30, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1.09.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond: L;

Red. jud. /09.09.2009

- gref.

2 ex./09.09.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Despăgubiri. Decizia 197/2009. Curtea de Apel Constanta