Obligație de a face. Decizia 1024/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(6804/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 1024/
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.4878 din 04 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.11716/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant, prin avocat lulia, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/15.02.2010 atașată la fila 15 dosar, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții la data de 17.02.2010, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatului reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.4878/4.06.2009, Tribunalul București -Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea precizată de reclamantul - -, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat parata sa emită o decizie prin care sa recalculeze drepturile de pensie pentru limita de vârsta cuvenite reclamantului, retroactiv, începând de la data de 1.03.2009 cu luarea in considerare si a veniturilor atestate de adeverința 2116/8.10.2008 emisă de - B; a obligat pârâta la plata diferenței dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia încasată de către reclamant pe perioada 1.03.2009 la zi; a obligat pârâta la plata sumei de 500 iei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia -/05.01.2005 emisa de Casa Locala de Pensii Sector 2 B, au fost stabilite incepand cu 18.10.2004 drepturile de pensie pentru limita de vârsta cuvenite reclamantului, in conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Din buletinul de calcul atașat deciziei de modificare a drepturilor de pensie, din 20.03.2009 s-a constatat ca parata nu a luat in considerare nici inițial și nici cu prilejul recalculării din 30.03.2009 veniturile obținute sub forma de prime si acord global, atestate de adeverința nr.2116/08.10.2008 emisa de -
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observa, așadar, ca pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de fata.
Conform dispozițiilor art. 2 lit. e) din Legea nr.19/2000 "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat in dispozițiile următoare din același act normativ, in secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr.19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Astfel, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr.19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in funcție de reglementarea in vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Concluzionând, instanța de fond in baza art. 89 alin. 1 din același act normativ a obligat parata sa emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru limita de vârsta cuvenita reclamantului, retroactiv, incepand cu data de 01.03.2009, cu luarea in considerare a adeverinței nr. 2116/08.10.2008 emisa de -, precum și la plata sumelor reprezentând diferentele dintre pensia cuvenita in urma recalculării si pensia efectiv încasata de reclamantului in perioada 01.03.2009 la zi.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, intimata-recurentă CASA DE A MUNICIPIULUI B, prin care a solicitat în baza art.304 pct.4 și 9. proc. civ. admiterea recursului și respingerea acțiuni ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că potrivit punctului VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie și după timp pe bază de tarife sau cote procentuale.
Veniturile suplimentare nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumă răspunderea de finalizare și realizare reglementată de legislația în vigoare.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare:
Astfel, în adeverința menționată în dispozitivul sentinței atacate se evidențiază faptul că pentru veniturile încasate de intimatul-reclamant și atestate de adeverința nr.21116/8.10.2008, emisă de - B, nu au fost luate în calculul drepturilor de pensie, care au fost calculate și plătite într-un cuantum mai mic.
În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a concluzionat că neluarea lor în calcul cu prilejul stabilirii pensiei intimatei-persoană fizică ar însemna să se contravină principiului fundamental al contributivității prev. de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, care statuează printre altele că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Totodată, trebuie să se țină seama și de disp. art. 78 din Legea nr. 19/2000, potrivit cu care la determinarea punctajului lunar și a celui anual, pe baza cărora se stabilește în final cuantumul pensiei, se iau în considerare salariul brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile de care au beneficiat salariații, situație ce se regăsește și în speță.
Susținerile recurentei în sensul că respectivele venituri nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei și nu au avut caracter permanent sunt contrazise de faptul că pentru ele s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale corespunzătoare, ceea ce demonstrează că angajatorul a plătit drepturile respective din fondul de salarii. Or, o asemenea împrejurare conduce la concluzia că sumele de bani în discuție au făcut parte din baza de calcul a pensiei și au avut caracter permanent, așa încât, date fiind și disp. art. 164 din Legea nr. 19/2000, ele trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei cuvenite intimatei-persoane fizice.
Ceea ce trebuie subliniat în prezenta cauză este faptul că, în realitate, veniturile menționate în adeverințe au fost încasate ca și drepturi salariale, de cele mai multe ori lunar, deci au avut caracter sistematic (periodic).
Toate cele ce preced demonstrează faptul că în speță nu sunt incidente dispozițiile punctului VI din Anexa la OUG nr. 4/2005, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, se pune problema unor venituri salariale (sporuri) cu caracter permanent, așa încât sunt aplicabile prevederile punctului V din aceeași anexă, teza referitoare la alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.
Recurenta face trimitere prin motivele de recurs și la Decizia nr.736/24.10.2006 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, a Curții Constituționale (excepție respinsă).
Ori, unul din argumentele de respingere a excepției avute în vedere de Curtea Constituțională, a fost și acela că "În mențiunea criticată pentru neconstituționalitate se precizează în mod expres că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual acele venituri care, potrivit legislației anterioare, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor. Aceste dispoziții nu modifică, cu efect retroactiv, legislația anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești".
Urmează a se reține, că aceste motive de recurs, nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, și nu determină modificarea sau casarea sentinței recurate.
In baza art 274. proc. Civ va fi obligată parata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocat, dovedite cu chitanța nr.291/15.02.2010, atașată la fila 13 din dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.4878/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.11716/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.: A-
Dact.:
2 ex.
18.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu