Obligație de a face. Decizia 2145/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 273/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2145R
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.1005F din 02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect-obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 09.03.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.1005 din 02.12.2008, pronunțată în dosarul -, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 5.949 lei, reprezentând contribuții la fondul de pensii în perioada 1991-1993.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 92339 din 9.11.2006, pârâta a stabilit drepturile de pensie ale reclamantului, iar la calcularea acestora avut în vedere stagiul de cotizare de 22 luni lucrat în perioada 1991- 1993 la -, motivat de faptul că activitatea desfășurată nu a avut la bază un contract individual muncă.
În temeiul art.87 din Legea nr. 19/2000, reclamantul a contestat decizia mai sus arătată. Tribunalul Ialomița pronunțându-se prin sentința civilă nr. 1072/F/2006 prin care a respins contestația formulată păstrând ca legală și temeinică decizia nr. 92339/9.11.2006, soluție menținută și de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 511/R/05.03.2007.
Urmare a acestei situații, reclamantul a înțeles să formuleze prezenta cerere prin care solicită restituirea sumei de 326.916 lei, actualizată cu rata inflației, această sumă fiind plătită de reclamant la. (fond de pensii).
La dosarul cauzei, filele 5-11, reclamantul a depus înscrisuri din care rezultă că acesta a achitat contribuții în contul I în perioada 1991 - 1993.
Tribunalul a apreciat că susținerea pârâtei în sensul că invocarea dispozițiilor de plată privind achitarea de către - nu sunt relevante atâta timp cât reclamantul nu și-a desfășurat activitatea în baza unui contract individual de muncă, nu poate fi primită de instanță în speța dedusă judecății, atâta timp cât reclamantul urmărește prin folosirea acestui mijloc de probă dovedirea achitării contribuțiilor
Instanța de fond a reținut că pârâta nu contestă faptul că au fost virate în contul acesteia de către reclamant contribuțiile pentru un număr de 22 luni cuprinse în perioada 1991 - 1993.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă judiciară, obiectivul acesteia fiind stabilirea sumelor pe care pârâta CJ. I le datorează reclamantului ca urmare a neaprobării cererii de luare în calcul la stabilirea cuantumului pensiei cu privire la suma de 326 916 lei plătită de reclamant cu titlu de pentru perioada 1991 - 1993, sumă actualizată cu indicele de inflație.
Experta numită în cauză a stabilit că urmare a actualizării sumei de 326 916 lei vechi pentru perioada 31 decembrie1991 - 30 septembrie 2008, reclamantului i se cuvine suma de 59.489.878 lei vechi, adică 5.949 lei noi.
Tribunalul a mai apreciat că potrivit art. 992 cod civil "C ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit", iar potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 19/2000: "Contribuția de asigurări sociale se datorează din momentul încadrării în una dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) sau de la data încheierii contractului de asigurare socială".
Potrivit art. 28 alin.3 din Legea nr. 19/2000: "în cazul în care contribuția lunară de asigurări sociale achitată de contribuabili este mai mare decât contribuția datorată, suma plătită în plus se regularizează ulterior, conform procedurilor stabilite de CNPAS".
Coroborând întreg materialul probator și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de fond a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea sumei de 5 949 lei reprezentând contribuții la fondul de pensii în perioada 1991 - 1993, întrucât acestea deși au fost achitate de reclamant nu au fost valorificate la stabilirea dreptului de pensie prin decizia nr. 92339/2006, datorită neîndeplinirii condițiilor legale pentru a fi luate în calcul, respectiv inexistența contractului de asigurare socială.
Instanța de fond reținând cauza pentru care reclamantul a consemnat lunar în total suma de 5 949 lei, a constatat imposibilitatea realizării operațiunilor de regularizare în sensul prevăzut de temeiul legal invocat; având în vedere și dispozițiile art.992 Cod civil, a constatat ca întemeiată cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii I, admițând-o și, pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 5 949 lei reprezentând contribuții la fondul de pensii în perioada 1991-1993.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta-pârâtă arată că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru pierderea capacității de muncă, conform deciziei nr. 92339/30.11.2000 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială a jud.I; drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite în baza Legii 3/1977 începând cu data de 29.11.2000.
Recurenta susține că potrivit datelor înscrise în carnetul de muncă reclamantul și-a desfășurat activitatea la Asociația Economică până la data de 1.09.1991, iar după data de 01.09.1991, când reclamantul și-a încetat activitatea unitatea avea dreptul să facă înregistrări în carnetul de muncă, înscrierea perioadei 1.11.1991-1.10.1994 nu are bază legală, coloana nr. 7 fiind completă, reclamantul completându-și singur carnetul de muncă.
De asemenea reclamantul nu avut încheiat cu un contract de asigurări sociale conform nr. 185/1990.;având în vedere precizările menționate I nu a putut lua în considerare la calcularea pensiei stagiul de cotizare de 22 de luni din perioada 1991-1993 pretins de reclamant ca fiind lucrat la, actele pe care acesta le-a depus, respectiv dispoziții de plată privind achitarea CAS de către societatea mai sus menționată nu sunt relevante întrucât din cuprinsul acestora nu reiese faptul că reclamantul a desfășurat activitate în această perioadă la.
Prevederile art. 160, alin. (1) din Legea nr. 19/2000 precizează că " muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare; conform prevederilor art.3, alin.(1) din Legea 3/1977, act normativ în vigoare în perioada solicitată de reclamant, " dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor tării care au activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile au depus contribuția prevăzută de, la fondul de asigurări sociale de stat.
Recurenta precizează că reclamantul trebuia să facă dovada continuării activității pe baza unui contract individual de muncă, ceea ce nu a făcut și că instituția vechimii în muncă este reglementată de art.137 din Legea nr. 10/1972, ca "timpul cât o persoană a desfășurat activitate pe baza unui contract de muncă, principiu care a fost reluat de Legea nr. 53/2003, la art. 16, alin.(3).
Contractul de locație de gestiune depus de reclamant,în opinia recurentei nu constituie conform legii temei al valorificării vechimii în muncă și nu poate ține loc de contract individual de muncă, deci reclamantul nu dovedește faptul că a desfășurat activitatea în perioada pentru care solicită recalcularea pensiei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1082 Cod civil, care stipulează că
debitorul este obligat la daune interese, cu toate că nu este de rea - credință, numai dacă nu justifică că neexecutarea provine dintr-o cauză străină care nu-i poate fi imputată, consideră recurenta că în cauză nu s-a creat nici-un prejudiciu și nu s-a făcut în nici un fel dovada existenței acestuia; orice pretenții bănești pot fi solicitate în termenul general de prescripție de 3 ani, conform art. 3 din Decret Lege nr. 167/1958.
Susține recurenta că, în speța de față, reclamantul a solicitat plata acestor sume de bani la data de 01.08.2008 deși, ar fi trebuit solicitate până la data de 01.10.1997
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
La dosarul cauzei s-au depus un set de acte în copie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul recurentei-pârâte Casei Județene de Pensii I este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin sentința civilă nr. 1072/28.11.2006 a Tribunalului Ialomița -Secția Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 511 R/5.03.2007 a Curții de Apel București -Secția a VII-a s-a respins cererea intimatului de luare în considerare ca stagiu de cotizare util la deschiderea drepturilor de pensie a perioadei de 22 de luni cuprinse în intervalul 1991-1993 în care acesta și-a desfășurat activitatea,în temeiul unui contract de locație a gestiunii la -,cu achitarea aferente.
În cauză acțiunea formulată de intimatul-reclamant prin care se solicită restituirea sumelor reprezentînd contribuții de asigurări sociale achitate recurentei în lipsa unei temei legal ori contractual are natura juridică a unei acțiuni în pretenții întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a recurentei.
Sunt nefondate susținerile recurentei referitoare la faptul că dispoziții le de plată privind achitarea CAS de către societatea - nu sunt relevante întrucât din cuprinsul acestor înscrisuri aflate la filele 5-11 din dosarul instanței de fond coroborate cu înscrierile de la pozițiile 47 -55 din carnetul de muncă al intimatului,valabilecîtă vreme nu au fost anulate, rezulta fără putință de tăgadă faptul că acesta din urmă a achitat contribuții de asigurări sociale nedatorate,corespunzător activității desfășurate în perioada 1991-1993 la.
De altfel tocmai în lipsa unei convenții de asigurări sociale ori a unui temei legal al achitării contribuțiilor de asigurări sociale plățile făcute pentru intimat de către societatea susmenționată au un caracter nedatorat astfel încît în sarcina recurentei se naște obligația de restituire a lor.
Mai mult,potrivit dispoz. art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție al dreptului la acțiune pentru pretențiile aferentei perioadei 1991-1993 de 3 ani începe să curgă de la data când intimatul a cunoscut caracterul nedatorat al plăților făcute în acea perioadă, respectiv la data de 28.11.2006 când s-a pronunțat sentința civilă nr. 1072/28.11.2006 a Tribunalului Ialomița -Secția Civilă, nefiind împlinit la data de 12.12.2007 când a fost formulată cererea de chemare în judecată,contrar susținerilor recurentei ce apar ca nefondate.
În cauză, instanța fondului a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art. 992 Cod civil ce reglementează obligația de restituire în cazul plății nedatorate, în acest sens, instanța de control judiciar, prin efectul devolutiv al recursului exercitat, potrivit dispoz.art. 3041Cod pr.civilă, urmează să înlăture mențiunile referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 alin.1 și art. 28 alin.3 din Legea nr. 19/2000, câtă vreme deschiderea dreptului de pensie al intimatului și plata contribuțiilor de asigurări sociale, ce se solicită a fi restituite în cauză, a avut loc sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Nefondate, prin urmare sunt susținerile recurentei privind aplicabilitatea art. 160 din Legea nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât, pentru perioada în discuție, intimatul nu a beneficiat de o perioadă utilă la deschiderea drepturilor sale de pensie, conform art. 3 alin.1 din Legea nr. 3/1977 și art. 137 din Legea nr. 10/1972.
Mai mult, coroborând probele administrate în cauză, respectiv dispozițiile de plată privind achitarea contribuțiilor de asigurări sociale nedatorate legal ori convențional de către recurent cu proba expertizei tehnice contabile administrată în cauză de către instanța fondului și făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 992 Cod civil, corect a reținut prima instanță că intimatul a făcut proba plăților necuvenite către recurentă, reprezentând contribuții de asigurări sociale nedatorate, aferente perioadei 1991-1993.
În plus, în mod corect a făcut prima instanță aplicarea dispozițiilor art. 1084 și urm. Cod civil, ce instituie principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat intimatului, acordând daune interese corespunzătoare devalorizării sumei datorită deprecierii monedei naționale și sub acest aspect criticile recurentei urmând a fi apreciate ca nefondate.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.1005F din 02.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 03.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2.ex./21.04.2009
jud.fond:
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana
