Obligație de a face. Decizia 2488/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.195/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2488/
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.6788 din data de 04.11.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17261/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 8 dosar recurs emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 12.02.2009, lipsind recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 17.02.2009 de către intimatul-reclamant, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente adverse.
Intimatul-reclamant prin avocat întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant prin avocat susține oral motivele dezvoltate în întâmpinare, concluzionând în sensul respingerii recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, ca nefondat, și pe cale de consecință, menținerea hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.05.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.17261/3/AS/2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii I, solicitând obligarea acesteia de a pune în plată decizia de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă nr.50748/28.11.2007 în care la stabilirea punctajului mediu anual a fost utilizat în mod corect un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.07.2005, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 26.09.2008, reclamantul a precizat acțiunea, solicitând obligarea Casei Județene de Pensii I la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie ce i se cuvin prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, corespunzător celor 20 de ani de muncă desfășurată în grupa I, începând cu data de 01.07.2005.
Prin sentința civilă nr.6788/04.11.2008, Tribunalul Bucureștia admis cererea formulată de reclamantul astfel cum a fost precizată; a anulat decizia nr. 50748/01.07.2007 și decizia nr. 50748/18.04.2008 emise de Casa Județeană de Pensii I și a obligat pârâta să emită noi decizii în baza OUG nr. 4/2005 și OUG nr.19/2007 în care să utilizeze un stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu 01.07.2005 și 01.07.2007; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 500 lei către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 01.08.1990, prin decizia nr.50748/1990, fiind beneficiarul procesului de recalculare prevăzut de OUG nr.4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 și coroborată cu HG nr. 1550/2004 și HG nr. 550/2005, începând cu data de 01.07.2005. Prin decizia nr.50748/30.06.2005 emisă de pârâtă s-a determinat un punctaj mediu anual de 1,13335 puncte pe baza unui stagiu de cotizare de 20 ani, 1 lună și 12 de zile în grupa I de muncă și a unui stagiu complet de cotizare de 30 ani.
Ulterior, prin decizia nr. 50748/28.11.2007 emisă în baza OUG nr.4/2005, drepturile de pensie ale reclamantului au fost recalculate începând cu data de 01.07.2005, fiind determinat un punctaj mediu anual recalculat de 1,70003 puncte prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. Cu toate acestea, pârâta a emis la data de 01.07.2007 decizia nr.50748 conform OUG nr.19/2007 prin care a utilizat în calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 30 de ani. De asemenea, prin decizia nr. 50748/18.04.2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii I s-a procedat la recalcularea punctajului mediu anual conform OUG nr.4/2005, tot prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, deși în buletinul de calcul se reține realizarea de către reclamant a unui stagiu de 20 de ani în grupa I de muncă. Această din urmă decizie are valoarea unei decizii de revizuire a drepturilor de pensie.
Tribunalul a considerat că, la determinarea punctajului mediu anual, pârâta a utilizat în mod eronat un stagiu complet de cotizare de 30 ani, în loc de 20 ani, deoarece art.2 din Normele Metodologice de aplicare a HG nr.1550/2004 arată că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare; pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Ori, conform art.14 din Legea nr.3/1977, pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, la stabilirea pensiei se ia în calcul pentru fiecare an câte 1 an și 6 luni, persoana având dreptul a fi pensionată la cerere, la împlinirea vârstei de 52 de ani pentru bărbați.
Așa fiind, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să recalculeze pensia luând în considerare un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.07.2005, pe temeiul OUG nr.4/2005 și respectiv de la 01.07.2007 pe temeiul OUG nr.19/2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 04.12.2008 pârâta Casa Județeană de Pensii I, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 07.01.2009 sub nr-.
Se critică sentința recurată pentru netemeinicie și nelegalitate și se solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 și în conformitate cu art.3041Cod pr.civilă, cu consecința modificării sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamantul, ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta-pârâtă că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește recalcularea drepturilor de pensie ale intimatului-reclamant în raport de un stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Arată recurenta că drepturile de pensie ale intimatului-reclamant s-au deschis la data de 01.08.1990, în baza Legii nr.3/1977, beneficiind în acest sens de reducerea vârstei standard de pensionare, proporțional cu anii lucrați în grupe de muncă, respectiv a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă cu vechime completă, la vârsta de 49 de ani și 6 luni. Reclamantul nu a ieșit la pensie în baza unei legi speciale, ci în baza Legii nr.3/1977, cu recunoașterea grupelor de muncă conform HG nr.481/1990 de care acesta a beneficiat proporțional cu perioada lucrată în grupa I de muncă.
Așadar, susține recurenta-pârâtă, pentru cei 20 de ani, 2 luni și 4 zile lucrați în grupa I de muncă, intimatul-reclamant a beneficiat de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani, însă nu și de reducerea stagiului complet de cotizare care se aplică numai persoanelor care ies la pensie în baza legilor speciale. Prin urmare, stagiul complet de cotizare în cazul intimatului-reclamant este de 30 de ani, conform art.2 al.3 din HG nr.1550/2004 care precizează că stagiul de cotizare pentru cei pensionați în intervalul 31.03.1977-31.03.2001 este cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
La data de 17.02.2009, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârăte la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de recurs ca fiind prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă. Criticile aduse hotărârii de vizează interpretarea greșită de către tribunal a normelor juridice referitoare la determinarea punctajului mediu anual în procedura recalculării pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, conform OUG nr.4/2005. Așa fiind, Curtea va analiza recursul din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civilă, criticile recurentei fiind găsite nefondate.
Drepturile de pensie ale intimatului-reclamant au fost deschise în temeiul Legii nr.3/1977 la 01.08.1990, fiind emisă decizia nr.50748/1990 de către Oficiul de Pensii Se menționează în această decizie vechimea totală în muncă de 35 de ani 6 luni și 16 zile, întregită la 36 de ani, din care activitate în grupa I de muncă timp de 20 de ani, 1 lună și 12 zile. Ulterior, drepturile de pensie ale intimatului reclamant au fost supuse recalculării prevăzute de OUG nr. 4/2005, determinându-se în acest sens punctajul mediu anual și cuantumul pensiei după procedura prevăzută de art. 78 din Legea nr. 19/2000. A fost emisă în acest sens decizia de pensie nr.50748/30.06.2005 (urmată de alte decizii în baza OUG nr.4/2005 și respectiv OUG nr.19/2007) în care punctajul mediu anual a fost calculat prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, aspect contestat de către reclamant în cauza de față.
În acord cu opinia Tribunalului, Curtea apreciază că acest stagiu de cotizare este de 20 de ani, iar nu stagiul de cotizare de 30 de ani prevăzut de art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Întrucât drepturile de pensie ale intimatului-reclamant s-au deschis în baza legii anterioare, Legea nr.3/1977, intimata trebuia să dea eficiență dispozițiilor art.4 raportat la art.1 din OUG nr.4/2005, precum și dispozițiilor art.2 alin.1 și 3 din anexa 1 la HG nr.1550/2004 care cuprinde normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public. Așadar, stagiul complet de cotizare în cazul intimatului trebuie să fie cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Ori, art.8 din Legea nr.3/1977 prevedea faptul că are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă personalul muncitor cu o vechime în muncă de minim 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile și cu condiția împlinirii vârstei de 62 de ani bărbații și 57 de ani femeile. Așadar, se prevedea o dublă condiție, o vechime în muncă și împlinirea unei anumite vârste de pensionare.
În art.14 alin. 1 din Legea nr.3/1977, se prevedea o situație specială pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrau în baza legii în grupa I de muncă, stipulându-se că la stabilirea pensiei se ia în calcul 1 an și 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă. De asemenea, aceste persoane aveau dreptul de a se pensiona la cerere la împlinirea vârstei de 52 de ani pentru bărbații care desfășuraseră activitate în grupa I de muncă, respectiv 50 de ani pentru femei (art.14 alin.3).
O reglementare similară exista și pentru munca desfășurată în grupa a II-
Din reglementarea cuprinsă în art.14 din Legea nr.3/1977 rezultă că legislația anterioară permitea anumitor persoane să obțină pensie atât cu reducerea stagiului general de cotizare de 30 de ani la 20 de ani, cât și cu reducerea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 52 de ani, în cazul bărbaților.
Ori, în măsura în care legea în vigoare la data pensionării intimatului-reclamant îi permitea acestuia obținerea dreptului de asigurare socială pe baza a 20 de ani de muncă în grupa I, conform reglementării expuse anterior, beneficiul legii trebuie păstrat și prin raportare la noua lege, punctajul anual al intimatului trebuind a fi determinat prin raportare la un stagiu de cotizare de 20 de ani. De altfel, aceste condiții au fost apreciate îndeplinite la data respectivă și de către casa de pensii care a emis o decizie de acordare a pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, cu vechime integrală.
A nu proceda în acest fel ar însemna o dezavantajare evidentă a intimatului-reclamant și, nu în ultimul rând, o nesocotire a deciziei în interesul legii nr. 40/22 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite (publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20 mai 2009), dezlegarea dată problemei de drept judecate și aplicabilă cauzei fiind obligatorie pentru instanțe.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat și va păstra în tot hotărârea tribunalului care a făcut o corectă analiză și aplicare a legii în materia recalculării pensiilor.
Văzând dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta-pârâtă care se găsește în culpă procesuală, să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în valoare de 600 lei reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr.200/14.04.2009 eliberată de Cabinet de Avocat " ".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr.6788 din data de 04.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17261/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată în valoare de 600 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - -
GREFIER
Red./ tehn./2 ex./10.06.2009
Tribunalul București
Judecători fond,
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina