Recalculare pensii. Decizia 2490/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.125/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2490/
Ședința Publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.6411 din data de 15.10.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17863/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie ".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin apărător d-na avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare atașată la fila 14 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.- din data de 10.02.2009, lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 08.04.2009 de către intimatul-reclamant, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar, act procedural necomunicat părții recurente adverse.
Intimatul-reclamant prin avocat întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimatul-reclamant prin avocat având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, conform motivelor dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii în tot a hotărârii judecătorești recurate ca fiind temeinică și legală.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6411/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului
A obligat pârâta să emisă o nouă decizie, în baza OUG nr. 4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform prezentei sentințe și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.12.2005 la zi și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că prin decizia nr. - din 10.10.2007 pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bar ecalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului, stabilind în favoarea acestuia, începând cu data de 01.07.2005, o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 359 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,21715 puncte, cu menținerea în plată a pensiei anterioare, în cuantum de 384 lei.
Din buletinul de calcul aferent deciziei rezultă că pârâta a utilizat, la determinarea punctajului mediu anual, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Drepturile de pensie ale reclamantului s-au născut la data de 01.01.1988, în baza Legii nr. 3/1977, decizia inițială de stabilire a pensiei fiind din data de 20.01.1988.
Prin urmare, acesta este actul normativ care trebuie avut în vedere pentru a verifica dacă pârâta a aplicat în mod corect dispozițiile legale privind stagiul complet de cotizare.
Aceasta întrucât potrivit art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".
În Legea nr. 3/1977 se arată la art. 14 că pentru o activitate desfășurata în grupa a-Il-a de munca de cel puțin 25 ani stagiul complet de cotizare este de 25 de ani.
În speța de față, reclamantul a desfășurat timp de peste 30 ani activități încadrate în grupa a-II-a de muncă. Din cuprinsul deciziei inițiale de stabilire a pensiei pentru limită de vârstă rezultă că reclamantul a lucrat în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a doua de muncă 30 ani, 5 luni și 26 zile.
Raportând situația de fapt expusa la dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, întrucât pensia reclamantului trebuia calculata pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.
Prin împărțirea numărului total de puncte realizate la un stagiu complet de cotizare mai mic, punctajul mediu anual cuvenit reclamantului se va majora, ceea ce justifică și obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenita și cea încasată, pe perioada cuprinsă între data recalculării pensiei în baza OUG nr. 4/2005 și data punerii în plată a deciziei ce urmează a fi emisă în baza prezentei sentințe.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a admis acțiunea și, în baza OUG nr. 4/2005, a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, precum și să achite reclamantului diferențele de pensie pe perioada 01.07.2005 la zi.
Vor fi incidente dispozițiile art. 274 pr. civ. pârâta, în calitate de parte căzută în pretenții, fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, în cuantum de 500 lei, constând în onorariu avocat.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța de fond a admis contestația reclamantului, prin care a obligat la recalcularea în temeiul OUG nr.4/2005, cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani în temeiul OUG nr. 4/2005.
Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale.
Referitor Ia acțiunea reclamantului de a i se emite o decizie de recalculare să-i fie luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 (așa cum a calculat Sector 6) în funcție de activitatea desfășurată în muncă în condiții speciale) recurenta a menționat următoarele:
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, locurile de muncă erau încadrate potrivit Legii nr. 3/1977, în grupe de muncă, respectiv: - grupa I de muncă și grupa a-II-a de muncă.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 3/1977: (1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa a-II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă;
b) un an și trei luni pentru grupa a-II-a de muncă.
Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și a-II-a de
muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații;
b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. 1 sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa a-II-a de muncă.
Persoanele care au vechime în muncă prevăzuta de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de muncă sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa a-II-a de muncă au dreptul, la cerere, să li se reducă vârsta de pensionare prevăzuta de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau a-II-a de muncă, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa a-II-a, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa a-II-a, femeile.
Noua lege a renunțat la acest sistem de clasificare a locurilor de muncă, însă potrivit art. 18 alin. 2 " cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă normale, deosebite sau speciale".
Cotele de contribuții de asigurări sociale prevăzute la alineatele 2 și 3 ale art. 18 din Legea nr. 19/2000, au fost reglementate pentru anul 2004 prin alin. 1 al art. 23 din Legea nr. 519 din 3 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 4 decembrie 2003, după cum urmează:
Potrivit art. 23 alin. 1, în anul 2004, cotele de contribuție de asigurări sociale se stabilesc în baza art. 18 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
pentru condiții normale de muncă - 31,5 %;
- pentru condiții deosebite de muncă - 36,5%;
- pentru condiții speciale de muncă - 41,5%.
În art.19 legiuitorul definește categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, dar nu le enumeră, prevăzând că acestea se stabilesc prin hotărâre de guvern.
În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorita gradului mare de expunere la risc.
Art. 20 din lege stabilește însă în mod expres locurile de muncă în condiții speciale, care nu coincid decât în mică parte cu cele încadrate în fosta grupă I de muncă. O mare parte din locurile încadrate anterior în grupa I de muncă, se regăsesc în prezent în grupa locurilor de muncă în condiții deosebite.
Potrivit normelor interne transmise de CNPAS activitatea desfășurată în grupa I de muncă nu face obiectul "condițiilor speciale" din Legea nr. 19/2000, acestea fiind reîncadrate.
În consecință în grupa I de muncă de Legea nr. 3/1977 nu este asimilată de legea nr. 19/2000 în cadrul condițiilor speciale de muncă.
De asemenea, contribuția de asigurări sociale a fost plătită la nivelul cotelor stabilite pentru grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977, precum și Ordinului nr. 50/1990 anexa 1 pct. 1 alin. 6 precum și HG nr. 267/1990.
Prin art. 43 Legea nr. 19/2000 stabilește norme derogatorii cu privire la stagiul și vârsta de pensionare pentru cei care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale, nu în grupa I de muncă potrivit Legii nr. 3/1977.
Astfel, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă prevăzute la art. 20 lit. a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă și vechime completă începând cu vârsta de 45 de ani.
Recurenta consideră că stagiul complet de cotizare utilizat de 1 la recalcularea drepturilor de pensie este cel corect, grupa I de muncă înscrisă în carnetul de muncă nefiind aceeași cu "condiții speciale", prevăzute de Legea nr. 19/2000.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 6711/29.10.2008 de către Tribunalul București - Secția a VIII-a, iar pe fond respingerea contestației recurentului ca netemeinică și nelegală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din anexa la HG nr. 1550/2004, care prevăd că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, pentru persoanele ale căror drepturi s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001, stagiul fiind cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Or, textul art. 14 din Legea nr. 3/1977, în baza căreia s-au deschis drepturile de pensie ale intimatului, reglementează dreptul la pensie, cu vechime integrală, al persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 25 de ani în grupa a-II-a, situația în speță, având în vedere că, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului-intimat, acesta a lucrat în grupa a-II-a, o perioadă de 30 de ani, 5 luni și 26 de zile sub aspectul dispozițiilor legale incidente fiind relevant că grupa I de muncă nu este întru totul asimilabilă condițiilor speciale prevăzute de legislația actuală.
Rezultă fără echivoc că vechimea necesară și suficientă pentru deschiderea dreptului la pensie cu vechime integrală și, implicit, stagiul complet de cotizare în cazul persoanelor care au lucrat efectiv 25 de ani în locuri de muncă ce se încadrează în grupa a-II-a, este de 25 de ani, față de dispozițiile exprese ale art. 14 din Legea nr. 3/1977, fiind irelevant că reclamantului nu i s-a deschis dreptul la pensie în temeiul unui act normativ special,după cum nepertinentă în soluționarea prezentei cauze, este și invocarea art. 23 din Legea nr. 519/2003 referitoare la cotele de contribuție la asigurările sociale.
Rezultă așadar că hotărârea primei instanțe e temeinică și dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1 pr. civ.
Constatând culpa procesuală a recurentei pentru promovarea recursului respins ca nefondat, în aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 pr. civ, o va obliga pe aceasta la plata către intimat, a cheltuielilor de judecată în valoare de 600 de lei, reprezentând onorariu avocat avansat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6411 din data de 15.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17863/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Obligă recurenta să plătească intimatului cheltuieli de judecată, în valoare de 600 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 EX.22.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina