Obligație de a face. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 415/R-CA

Ședința publică din 04 Martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ploscă JUDECĂTOR 2: Irina Tănase

JUDECĂTOR 3: Lică Togan

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr. 930 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.1974/2008.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurentul- contestator și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui, pronunțându-se următoarea decizie.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii V pentru a fi obligată să includă în calculul punctajului de pensie toate sporurile cuprinse în adeverințele nr.18/454/4 martie 2005 emisă de Sucursala A; nr.5134/28 aprilie 2005 emisă de Sucursala O Superior și nr.14/330/20 iunie 2005 emisă de

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta a emis decizia nr.- din 16 august 2006, de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, decizie care nu a avut în vedere toate sporurile cuprinse în adeverințele sus-menționate de către acesta, respectiv spor șantier, indemnizație de conducere, program de lucru peste 8 ore pe zi, spor pentru muncă în condiții deosebite, spor subteran, spor izolare, situație în care solicită obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să-i fie recalculate punctajele anuale cu includerea tuturor acestor sporuri.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.19/2000 și art.998, 999 din Codul civil.

Prin întâmpinarea depusă la data de 6 august 2008, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, întrucât contestatorul a omis să arate că s-a emis o nouă decizie de pensie cu nr.-/10 iulie 2008 prin care s-a îndreptat eroarea comisă, iar punctajul mediu anual a crescut de la 4.10844 puncte la 4.11537 puncte, drepturile restante urmând a se acorda începând cu data de 1 septembrie 2005.

Pârâta a anexat această decizie la care a făcut vorbire prin întâmpinare (fila 46).

La 28 octombrie 2008, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care precizează adresa acestuia și faptul că își menține cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu motivarea că întâmpinarea și documentația depusă de pârâtă nu răspunde fondului problemei (fila 80).

Prin sentința civilă nr.930 din 3 noiembrie 2008, Tribunalul Vâlceaa respins acțiunea formulată de reclamant ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor de la dosar faptul că în cursul procesului, la 10 iulie 2008, pârâta Casa Județeană de Pensii Vae mis o nouă decizie privind recalcularea pensiei în care s-au luat în calcul sporurile prevăzute în adeverințele menționate și drept urmare s-a stabilit un punctaj mediu anual de 4.11537 puncte, în baza căruia s-a stabilit o nouă pensie ce i se cuvine reclamantului începând cu 1 septembrie 2005.

S-a reținut că au fost luate în calcul toate sporurile cuprinse în adeverințele depuse de reclamant, mai puțin sporul cuprins în adeverința la rubrica "program de lucru peste 8 ore", spor care potrivit nr.OG4/2005 nu are un caracter permanent și nu poate fi luat în calculul pensiei.

De asemenea s-a reținut că reclamantul nu s-a prezentat la instanță pentru a i se pune în discuție eventual efectuarea unei expertize contabile care să verifice punctajul mediu anual stabilit de către pârâtă, raportat la veniturile cuprinse în actele dosarului și întrucât a fost emisă decizia de recalculare din 10 iulie 2008, acțiunea acestuia a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, solicitând inițial repunerea acestuia în termenul legal de declarare, întrucât comunicarea sentinței s-a făcut la o altă adresă decât cea de domiciliu.

Recurentul a susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art.304 pct.6-9 și art.3041Cod procedură civilă și a solicitat modificarea ei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și emiterea unei noi decizii de pensie prin care să fie recalculate punctajele anuale cu includerea și a regimului prelungit de lucru și implicit corectarea noilor punctaje de pensii.

În dezvoltarea acestor motive, recurentul a arătat că și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că prin decizia nr.-/16 august 2006 nu au fost luate în considerare toate stagiile de cotizare prezentate prin înscrisuri depuse la Casa de Pensii și că instanța de fond a ignorat probatoriul administrat și a interpretat greșit dispozițiile legale invocate, respectiv nr.OUG4/2005, apreciind eronat probele administrate, fapt ce a dus la o vătămare a unui drept al său, consfințit prin acte normative.

S-a susținut că în mod nejustificat s-a apreciat numai apărarea pârâtei fără a se lua în seamă și motivările sale și se impunea luarea în calcul la recalcularea pensiei a tuturor sporurilor cuprinse în adeverințele menționate de acesta în acțiune.

Cu privire la motivarea instanței în sensul că acțiunea este rămasă fără obiect, se susține că este injustă și neîntemeiată.

Examinând cererea de repunere în termen de declarare a recursului formulată de recurent la 3 decembrie 2008, în raport cu actele dosarului, se constată a fi întemeiată și a fi admisă în conformitate cu dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, întrucât din dovada comunicării hotărârii de la fila 84 rezultă că sentința i-a fost comunicată reclamantului în Râmnicu V,-, - 4,.4, județul V, greșit, în loc de - 5,.4 (fila 80).

Prin comunicarea sentinței la o altă adresă decât cea de domiciliu, la 8 noiembrie 2008, reclamantul nu a putut să-și exercite dreptul prevăzut de lege de a declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare, urmând a fi repus în termenul de declarare a recursului, având în vedere dispozițiile art.103 pct.1 teza a II-a Cod procedură civilă.

Examinând sentința recurată în raport de criticile formulate de către reclamant și de actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.

La primul termen de judecată s-a depus de către pârâtă decizia nr.-/10.07.2008 privind recalcularea pensiei din sistemul public pentru pensionarul, în conformitate cu prevederile nr.OUG4/2005, aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile nr.HG1550/2004 și nr.HG733/2005, începând cu data de 1 septembrie 2005, decizie care poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare la instanța competentă.

În această situație, în mod corect a reținut prima instanță faptul că acțiunea reclamantului prin care și-a manifestat nemulțumirea față de decizia din 16 august 2006 a rămas fără obiect.

De precizat este faptul că reclamantul a fost încunoștiințat prin adresă de instanța de fond de emiterea deciziei din 10 iulie 2008, astfel că susținerile acestuia în legătură cu neluarea în considerație a tuturor sporurilor cuprinse în cele trei adeverințe, respectiv nr.18/454/14.03.2005, nr.5134/28.04.2005 și nr.14/330/20.06.2005, nu se mai impunea a fi luate în discuție, acestea fiind avute în vedere de către pârâtă la emiterea deciziei susmenționate.

În situația în care reclamantul este nemulțumit de modul de recalculare a pensiei prin decizia din 10 iulie 2008, acesta are posibilitatea de a ataca decizia în termenul de 45 de zile de la comunicare.

Reținându-se că nu este întemeiat nici unul din motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.6-9 Cod procedură civilă și că nu există nici un motiv care să conducă la casarea sau modificarea sentinței, urmează ca în baza art.312 (1) Cod procedură civilă să se respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de repunere în termen a declarării recursului formulată de recurentul-contestator .

Respinge recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.930 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimată fiind CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Pl.,

Grefier,

Red.Pl.

Tehnored.

Ex.2/19.03.2009.

Jud.fond:.

.

Președinte:Maria Ploscă
Judecători:Maria Ploscă, Irina Tănase, Lică Togan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Pitesti