Obligație de a face. Decizia 5561/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- R OMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 4361/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5561/
Ședința Publică din data de 13 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Singh Ioana
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Guranda
GREFIER
*****************
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de către recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.2128 din data de 13.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări în dosarul nr.1019/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii-având ca obiect "emitere decizie de pensie".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la data de 06 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art. 260 alin.(1) Cod proc. Civ. a amânat pronunțarea pentru azi, 13 octombrie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2128/13.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul împotriva intimatei Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat la data de 16.06.2008 Casei Județene de Pensii I deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, cerere respinsă de intimată prin Decizia J 19241 din 21.11.2008, cu motivarea că reclamantul nu îndeplinește cerințele de reducere a vârstei standard de pensionare.
Instanța a apreciat că decizia de respingere a cererii de pensionare este corectă, reținând că adeverința nr.721/20.10.2005 confirmă faptul că în perioada 01.08.1978-01.04.2001 reclamantul a lucrat la SA, în condiții de grupa I de muncă, totalizând 22 de ani, 8 luni iar în perioada 2001-30.12.2004 în locuri de muncă cu condiții deosebite totalizând 3 ani, 8 luni și 29 de zile, însă mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului nu sunt în concordanță cu conținutul acestei adeverințe.
Astfel, la poziția 77 din carnetul de muncă se menționează că în perioada 01.08.1978-01.04.2001 reclamantul a lucrat la SA, în condiții de grupa a II-a de muncă totalizând 22 ani și 8 luni și nu în condiții de grupa I cum s-a consemnat în adeverință care a fost emisă ulterior înscrierii făcute în carnetul de muncă. În aceste condiții, este explicabil de ce Casa de pensii a dat relevanță înscrierilor din carnetul de muncă, întrucât potrivit dispozițiilor art.160 al.5 din Legea pensiilor nr.19/2000, dovada vechimii în muncă a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare realizate până la intrarea în vigoare a legii, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se pot stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale. Adeverința eliberată de angajator poate doar să completeze lipsa unor mențiuni din carnetul de muncă, însă nu poate contrazice sau corecta mențiuni din carnetul de muncă.
A arătat instanța că, în măsura în care reclamantul apreciază că mențiunile din carnetul de muncă privitoare la încadrarea în grupele de muncă pentru intervalul 01.08.1978-01.04.2001 sunt eronate, acesta are posibilitatea corectării acestor greșeli uzând de procedura prevăzută de Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă.
În concluzie, apreciind că reclamantului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Legea nr.226/2006 și nu beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 15 ani, întrucât potrivit carnetului de muncă nu a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condiții speciale, acestuia fiindu-i aplicabile dispozițiile art.42 din Legea pensiilor, beneficiază de 6 ani reducere a vârstei de pensionare pentru cei 26 ani și 2 luni lucrați în condiții deosebite, vârsta standard de pensionare în cazul său fiind 63 ani și 5 luni, motiv pentru care, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 05.06.2009 contestatorul, considerând-o netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Prin cererea introductivă s-a solicitat anularea deciziei nr./21.11.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii I și emiterea unei noi decizii de recalculare a pensiei din sistemul public, tipul pensiei, limita de vârstă, cu luarea în calcul a adeverințelor 443/05.03.2008, nr.721/20.10.2005 și nr.5909/18.02.2008, întrucât la împlinirea vârstei de 52 ani a formulat cerere de ieșire la pensie depunând toate actele necesare. Deoarece, în 2004, la plecarea sa de la SC SA nu i s-au făcut rectificările în carnetul de muncă referitoare la grupa de muncă în care și-a desfășurat activitatea, a solicitat adeverința de la locul de muncă cu grupa în care a lucrat.
Astfel, cu adeverința nr.721/20.10.2005 se atestă că în perioada 01.08.1978-31.12.2001 a desfășurat activități în grupa I de muncă în proporție de 100%, totalizând 22 de ani și 8 luni, iar în perioada 01.04.2001-30.12.2004 a lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite 3 ani, 8 luni și 29 zile.
De asemenea, a arătat că prin decizie s-a consemnat că a lucrat și în condițiile Legii nr.226/2006 timp de 3 ani. 6 luni și 22 zile. Deoarece nu i-a fost luată în calcul adeverința depusă cu grupa I de muncă pentru 22 de ani și 8 luni, ci s-au reținut greșit ca desfășurați în grupa a II-a de muncă, i s-a respins cererea de ieșire la pensie.
La data la care a solicitat ieșirea la pensie a depus actele necesare, însă i-a fost respinsă deoarece nu i s-au recunoscut adeverințele referitoare la grupa I de muncă, argumentându-se că vârsta standard de pensionare este de 65 ani și că în aceste împrejurări nu beneficiază de reducerea de 6 ani.
Conform Anexei nr.3 din Legea nr.19/2000, privind vârsta standard de pensionare și stagiile minime de cotizare pentru femei și bărbați, pe ani și luni, pe perioada aprilie 2008-iulie 2008, vârsta standard de pensionare la bărbați este de 63 ani și 4 luni și nu de 65 ani așa cum s-a motivat în decizie, această vârstă fiind tocmai în decembrie 2014-martie 2015.
Art.1671din Legea nr.19/2000, arată că: "(1) Într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, personale care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr.4 (la un stagiu de cotizare de 22 ani în grupa I de muncă, beneficiază de 13 ani reducere). De asemenea, conform Legii nr.226/2006, art.3, asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 ani în condiții speciale, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. Art.5 din legea sus enunțată arată că pentru asigurații prevăzuți la art.3, punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte realizate. Față de cele arătate, recurentul consideră că vârsta sa standard de pensionare trebuie redusă de la 63 de ani și 4 luni la 48 de ani și 4 luni.
Se mai arată că a lucrat 22 ani și 8 luni în grupa I de muncă, pe Legea nr.3/1977, 3 ani, 6 luni și 22 zile în condiții speciale și 3 ani, 6 luni și 22 zile în condițiile Legii nr.226/2006, deci peste 25 de ani.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, urmează a respinge recursul ca nefondat.
În mod corect instanța de fond nu a luat în calcul adeverința nr.721/ 20.10.2005, întrucât, potrivit carnetului de muncă (la poziția 77) contestatorul apare pentru aceeași perioadă în grupa a II-a de muncă.
Astfel, din cuprinsul adeverinței sus menționate, rezultă că în perioada 01.08.1978-01.04.2001, contestatorul a lucrat în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă, în timp ce în carnetul de muncă al acestuia s-a precizat că în perioada menționată a lucrat în grupa a II-a de muncă.
Neconcordanța dintre adeverință și carnetul de muncă a fost corect rezolvată de instanța de fond prin neluarea în considerare a adeverinței susmenționate întrucât, potrivit art.160 al.5 din Legea nr.19/2000, dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă.
De altfel, contestatorul-recurent are posibilitatea rectificării mențiunilor din carnetul de muncă uzând de prevederile Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, situație argumentată și de instanța fondului.
Așa fiind, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă pentru a modifica în tot sentința atacată, împrejurare în care, conform cart.312 al.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr.2128 din data de 13.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări în dosarul nr.1019/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. LG/2 ex./22.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Singh IoanaJudecători:Singh Ioana, Bodea Adela Cosmina, Guranda
