Obligație de a face. Decizia 6396/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- OMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5059/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6396/
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER: - -
**********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.3931 din data de 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35098/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - -, având ca obiect"obligația de a face".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-contestatoare - - personal, lipsind recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, pentru termenul de astăzi, s-a depus la dosar prin serviciul"Registratură"al secției, la data de 23.10.2009, de către intimata-contestatoare - -, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, în dublu exemplar.
Curtea, în ședință publică, procedează la identificarea intimatei-contestatoare - -, aceasta legitimându-se cu cartea de identitate, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Intimata-contestatoare - -, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata-contestatoare -, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, pentru motivele arătate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești pronunțată de către instanța de fond, ca fiind temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3931 din data de 12.05.2009, pronunțată în dosarul -, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de contestatoarea -, contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B () și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensionare, prin valorificarea sumelor menționate la rubrica"plata cu ora"din adeverința nr. 1413/28.05.2008, emisă de Colegiul Tehnic" "și a sumelor menționate la rubrica"indemnizație pentru prestații peste funcția de bază (plata cu ora)",din adeverința nr.56/5.04.2005. emisă de Grupul Școlar Industrial Mecanică B, începând cu data de 01.12.2005.
A respins cauza, sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că petenta-contestatoare a fost pensionată începând cu data de 01.09.1998, în temeiul dispozițiilor Legii nr.3/1977, prin decizia nr. - privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de Casa de Pensii sector 1
A mai reținut că, prin decizia nr. -/17.07.2008 de recalculare a pensiei din sistemul public, emisă de Casa Locală de Pensii sector 1 B, drepturile de pensie ale contestatoarei au fost recalculate în temeiul dispozițiilor nr.OUG 4/2005, începând cu data de 01.12.2005, determinându-se un punctaj mediu anual de 1,94483 puncte, în baza căruia s-a stabilit un cuantum al drepturilor de pensie de 575 lei (RON).
Tribunalul a reținut că, în conformitate cu mențiunile din adeverința nr.1413/28.05.2008, emisă de Colegiul Tehnic" ", contestatoarea, în perioada 01.02.1969 - 31.08.1973 și cu mențiunile din adeverința nr.56/5.04.2005, emisă de Grupul Școlar Industrial Mecanică B, în perioada noiembrie 1975 - ianuarie 1996, obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, reprezentând"indemnizație pentru prestații peste funcția de bază (plata cu ora)",care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, iar conform prevederilor art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorul era obligat să verse, la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție asupra câștigului brut realizat al salariatului, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Totodată, a constatat că, deși, la dosarul de pensionare, întocmit pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, contestatoarea a depus o cerere de recalculare a pensiei, ce a fost înregistrată la sediul Casei Locale de Pensii sector 1 B sub nr. E 4965/05.04.2005 (fapt ce nu a fost contestat de către intimată), la care a anexat adeverințele nr.1413/28.05.2008, emisă de Colegiul Tehnic" "și nr.56/5.04.2005, emisă de Grupul Școlar Industrial Mecanică B, în care se evidențiază veniturile realizate de către aceasta, venituri pentru care angajatorii au virat contribuțiile legale la bugetul statului, conform legislației atunci în vigoare, totuși, în mod nelegal, intimata nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia și nu a valorificat veniturile obținute, evidențiate în înscrisurile doveditoare, ceea ce constituie o încălcare aprincipiului contributivității,reglementat de dispozițiile art. 2 lit. e) și art. 155 din Legea nr. 19/2000.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art.78 din Legea nr. 19/2000, care stipulează că:"Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică.".
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, Casa de Pensii a Municipiului B (), criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, prin acțiunea formulată, intimata-contestatoare și-a manifestat nemulțumirea față de recalcularea pensiei și anume, față de nevalorificarea indemnizației pentru prestații peste funcția de bază "plata cu ora".
Recurenta-intimată mai arată că, în speță, contestatoarea solicita recalcularea pensiei prin emiterea unei noi decizii de pensie, prin care să se ia în considerare sumele menționate la rubrica"plata cu ora"din adeverința nr.1413/28.05.2008, emisă de Colegiul Tehnic " " și din adeverința nr.56/05.04.2005, emisă de Grupul Școlar Industrial Mecanica B, începând cu data de 01.12.2005.
Susține că sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate și al aplicării greșite a prevederilor legale.
Astfel, arată că, din lucrările dosarului și din probele administrate în cauză, reiese faptul că intimata-contestatoare a fost înscrisă la pensia pentru limită de vârstă și munca depusă, cu vechime completă, conform Legii nr.3/1977, începând cu data de 01.09.1998.
Precizează că, începând cu data de 01.12.2005, pensia acesteia a recalculată în temeiul dispozițiilor nr.OUG4/2005 și că, în acest sens, s-a emis decizia nr.148.148/17.07.2008.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere că, față de petitul cererii de chemare în judecată, în mod justificat sector 1 B nu a valorificat veniturile din adeverințele ce atestă "plata cu ora", deoarece, potrivit prevederilor Legii nr.128/1997 privind Statutul cadrelor didactice, în învățământ, contractul individual de muncă la funcția de baza se încheie pentru realizarea activităților corespunzătoare postului didactic ocupat prin concurs, pentru îndeplinirea normei didactice stabilite de lege.
Menționează că, după epuizarea formelor stabilite de Statutul cadrelor didactice, pentru încărcarea orelor rămase neocupate, conducătorul instituției de învățământ dispune acoperirea lor prin plata cu ora, de către personalul didactic titular sau colaborator.
Invocă reglementările art.2 lit. b) din Legea nr.130/1999, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora persoanele care prestează diferite servicii în baza unor legi speciale (cum este și Legea nr.128/1997), fiind plătite în temeiul acestora, nu li se încheie contracte individuale de muncă sau convenții civile de prestări servicii.
Recurenta consideră că, în temeiul celor de mai sus și conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, sumele încasate de personalul didactic pentru plata cu ora nu fac parte din baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale.
Susține că, pe cale de consecință, în considerarea principiului egalității promovat de Legea nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru sumele reprezentând plata cu ora, încasate de personalul didactic, nu se datorează contribuțiile de asigurări sociale prevăzute de lege.
Invocând dispozițiile art.5 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, recurenta menționează că sunt asigurate obligatoriu, în sistemul public de pensii, persoanele care desfășoară activități în baza Legii nr.2/1991 privind cumulul de funcții.
Concluzionând, arată că, în consecință, pentru persoana care cumulează mai multe funcții, desfășurând activități pe baza de contract individual de muncă, se calculează și se plătește lunar contribuția de asigurări sociale, pentru toate funcțiile ocupate, la baza lunară de calcul stabilită conform dispozițiilor art. 23 și art. 24 din lege.
În motivarea, în drept a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (fila 10 dosar recurs), intimata-contestatoare - - a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.
Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".
Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind în acest mod litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit. e) din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".
În raport deprincipiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimata-contestatoare - -, în calitate de beneficiară a pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă, a făcut dovada, cu actele de certificare eliberate de fostul angajator și anume, cu adeverința nr. 1413/28.05.2008, emisă de Colegiul Tehnic" "și cu adeverința nr. 56/5.04.2005, emisă de Grupul Școlar Industrial Mecanică B (aflate la filele 9 - 10 și 11 - 18 din dosarul de fond), referitoare la perioada 01.02.1969 - 31.08.1973 și, respectiv, la perioada noiembrie 1975 - ianuarie 1996, tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute cu titlu de plată cu ora, cu titlu de indemnizație peste prestații pentru funcția de bază (plata cu ora), cât și cele pentru orele de dirigenție, venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), conform prevederilor art.1 din Decretul nr. 389/1972.
Curtea constată că sumele atestate prin adeverințele sus-menționate reprezintă sporuri pentru ore de muncă prestateîn modsistematicpeste durata normală a timpului de lucru, prin natura, denumirea, modul în care au fost obținute și, mai mult, în baza dispozițiilor exprese ale legii, acestea având caracter permanent.
În acest sens, Curtea are în vedere dispozițiile pct. V din Anexa 1 la.OUG nr. 4/2005, în care se menționează, fără echivoc, căsporul pentru lucrul sistematic peste timpul normal, intră în categoria sporurilor permanente, care se iau în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât au făcut parte din baza de calul al contribuțiilor de asigurări sociale, implicit a drepturilor de pensie.
În speță, faptul reținerii și virării contribuțiilor de asigurări sociale pentru sporurile obținute a fost întocmai confirmat în cuprinsul adeverințelor respective. Or, astfel cum a statuat și prima instanță, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor legale de asigurări sociale plătite, conformprincipiului contributivității,potrivit căruia, la stabilirea drepturilor de pensie, trebuie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, așa cum sunt acestea înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în actele de certificare eliberate de unitățile la care asiguratul și-a desfășurat activitatea (foștii angajatori).
Curtea are în vedere și aspectul că și Legea nr.27/1996 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de către angajator, precum și că aceasta se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat.
Are în vedere și prevederile art.1 din Decretul nr.389/1972, care dispuneau ca angajatorii să verse, la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Mai are în vedere și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 3/1977, care ocroteau dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășurau activitate permanentă, pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiu ce este reiterat în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispun că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.
Totodată, Curtea are în vedere și dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000, potrivit cărora: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică".
Așadar, Curtea, apreciind cădispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispozițiilor art. 76 și următoarele din Legea nr. 19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art. 2 din nr.OUG 4/2005, apreciază că este îndreptățită intimata-contestatoare la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute cu titlu de plată cu ora, cu titlu de indemnizație pentru prestații peste funcția de bază (plata cu ora), cât și a celor pentru orele de dirigenție, venituri pentru care unitățile angajatoare au plătit
Potrivit art.47 alin.2 din Constituție, republicată, cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat Curtea Constituțională a României.
Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.
Chiar din preambulul nr.OUG4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat "n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență,-.".
De asemenea, Curtea mai are în vedere șirincipiului p. egalității, reglementat de dispozițiile art.2 lit. b) din Legea nr.19/2000, potrivit cărora:
"Art. 2.- Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: -
b)principiul egalității,care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; -.".
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, astfel că le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.3931 din data de 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35098/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare - -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX./ 07.12.2009.
Jud. fond:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Zeca Dorina, Petre Magdalena