Obligație de a face. Decizia 6556/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5210/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6556R
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4681 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10486/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 06.11.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, văzând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4681 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10486/3/AS/2009, a fost admisă acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a fost anulată decizia nr.-/22.01.2009, a fost obligată intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă în favoarea petentei, cu valorificarea, începând cu data de 01.12.2005, și a perioadei cuprinse în adeverința nr. 12/18.01.2007, emisă de A, precum și la plata către petenta a diferențelor rezultate dintre pensia recalculată și pensia efectiv încasată, începând cu data de 01.12.2005. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că potrivit adeverinței nr.12/18.01.2007 emisă de, petenta a lucrat în cadrul societății în funcția de muncitor legumicultor în perioada 01.01.1970-31.12.1971, iar pentru veniturile obținute s-a virat CAS și contribuție la pensie.
S-a constatat că, în conformitate cu art.160 alin.1 din Legea nr.19/2000, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la intrarea în vigoare a prezentei legi constituie stagiu de cotizare, iar potrivit dispozițiilor alin.5 dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă sau cu alte acte prevăzute de lege, pe baza cărora se poate stabili că s-a achitat contribuția de asigurări sociale. Față de aceste prevederi legale, tribunalul reține că petenta a făcut dovada vechimii în muncă și pentru perioada 01.01.1970-31.12.1971, fapt acceptat și de intimata Casa de Pensii a Municipiului B prin emiterea deciziei nr. - din 21.05.2009.
Chiar dacă prin această decizie intimata a luat în calcul și perioada reclamată de petenta, tribunalul constată că în mod eronat s-au acordat petentei drepturile de pensie cuvenite începând cu 01.08.2007. Astfel, instanța reține că petenta a fost pensionată în temeiul Legii nr.3/1977, astfel că potrivit dispozițiilor OUG nr.4/2005 recalcularea operează începând cu 01.12.2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 și art.3041pr.civ. se arătă că în ceea ce privește data acordării drepturilor de pensie reclamantei, de către instanța de fond ( din 01.12.2005) recurenta invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece acțiunea a fost introdusa la data de 16.03.2009 pe rolul Tribunalului București;din 16.03.2009, respectând termenul general de prescripție de 3 ani conform Decretului nr. 167/1958, drepturile trebuiau acordate, cel mult, din 16.03.2006 si nu asa cum instanța de fond a dispus din 01.12.2005.
Arată recurenta ca în ceea ce privește luarea in calcul a sporurilor din adeverința nr. 12/18.01.2007 emisa de SC SA si depusa la sector 4, adeverința nu este conformă cu prevederile OUG nr.4/2005, nu îndeplinește condițiile de fond si de forma ( prevăzute de pct. VI din Anexa ) și nu poate fi valorificată. Astfel, în situația prezentării și a altor acte de vechime în munca prevăzute de lege, menționate ia art. 160 alin. (5) din lege, acestea trebuie sa fie emise cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976.
Actele de vechime în munca privind activitatea desfășurata vor cuprinde:
- denumirea unității
- perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinata, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere;
- menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca;
-funcția, meseria sau specialitatea exercitată;
- salariul tarifar de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în acesta.
Actele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității."
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește valorificarea perioadei 01.01.1970-31.12.1971 conform adeverinței nr. 12/18.01.2007 emisa de SC SA, constatăm că adeverința întrunește condițiile prevăzute de lege, angajatorul, perioada, veniturile si temeiul de acordare a acestora rezultând cu certitudine. De altfel, insăși recurenta a recunoscut valabilitatea adeverinței prin emiterea deciziei nr. - din 21.05.2009.
În mod corect data recalculării drepturilor a fost stabilită ca fiind 01.12.2005 având în vedere că intimata este beneficiara procesului de recalculare a pensiilor cf. OUG nr. 4/2005, iar dreptul la pensie s-a deschis la data de 01.04.1999. Cererea de valorificare a adeverinței a fost depusă la Casa de pensii la data de 02.07.2007, după cum reiese din înscrisul de la fila 5 dosarului de fond.
Potrivit art. 7 din OUG nr. 4/2005, "decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.(.) Cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție, calculat începând cu luna înregistrării cererii".
Prin sintagma " începând cu luna înregistrării cererii " se înțelege data depunerii cererii de Casa de pensii, iar nu la instanța de judecată având în vedere că sesizarea casei de pensii cu o cerere de orice natură în materie de drepturi de pensii este obligatorie, iar instanța realizează numai un control al actelor emise de casa de pensii.
Prin urmare, la data sesizării Casei de pensii a sectorului 4, intimata s-a situat inăuntrul termenului general de prescripție, de 3 ani, iar recalcularea trebuie efectuată de la data de 01.12.2005.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile artr.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4681 din 01.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.10486/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /4ex.
03.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta