Obligație de a face. Decizia 6902/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
Format vechi nr.3863/2009
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.6902/
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER
*********************
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurențiiși Ministerul Apărării Naționaleîmpotriva sentinței civile nr.2689 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.30894/3/AS/2008, având ca obiect:"obligația de a face - calcularea drepturilor de pensie".
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 18 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2009, când a dat următoarea decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2689/31.03.2009, Tribunalul București Secția a VIIl-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale; a obligat pârâtul să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului, prin includerea în baza de calcul a pensiei a primei de clasificare și a primei de zbor, începând cu data de 18.08.2005 până la data de 01.02.2007; a obligat pârâtul la plata diferențelor de drepturi de pensie cuvenite conform prezentei sentințe, începând cu data de 18.08.2005; a respins acțiunea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul este beneficiarul unei pensii militare stabilite în baza legislației anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001, astfel cum rezultă din recunoașterea pârâtului prin întâmpinarea depusă la dosar.
Tribunalul a constatat că, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat, în fapt, revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea primelor și a faptului că a contribuit la pensia suplimentară, precum și aplicarea dispozițiilor ari. 24 din Legea nr. 164/2001 modificată.
Fiind vorba de o revizuire a drepturilor de pensie, aceasta nu se poate efectua decât în termenul general de prescripție de trei ani, calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, Tribunalul a analizat dacă în baza de calcul a pensiei plătită reclamantului trebuie reținute primele menționate în cererea introductivă.
S-a reținut că reclamantul este beneficiarul procesului de recalculare reglementat prin dispozițiile art. 79 din Legea nr. 164/2001.
Prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 79 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 164/2001, ale art. 3 din Legea nr. 138/1999, cele înscrise la pct. IA și IB din Anexa 3 Legii nr. 138/1999 și la pct. IV din aceeași anexă, precum și prevederile art. 62 alin. 1 și art. 65 din Legea nr. 24/2000.
Potrivit dispozițiilor ari. 3 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare În activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că, în speță, are relevanță faptul că dispozițiile pct. IV din anexa nr. 3 Legii nr. 138/1999, au fost abrogate expres de pct.3 din Ordonanța nr. 15/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariate personalului civil din aceste instituții.
Așadar, a mai arătat prima instanță, abrogarea explicită a dispozițiilor pct. IV din anexa nr. 3 Legii nr. 138/1999, doar prin nr.OG 15/2007, este de natură să confirme faptul că, până la data abrogării, dispoziția legală respectivă a fost în vigoare și trebuie să producă efecte juridice.
Din întâmpinare, a reținut instanța de fond, rezultă că reclamantul a beneficiat de prima de clasificare și prima de zbor.
Celelalte capete de cerere au fost considerate neîntemeiate, întrucât drepturile de pensie astfel revizuite nu se pot acorda și ulterior abrogării exprese a dispoziției legale respective, deoarece nu mai există fundamentul juridic care să justifice un astfel de mod de calcul pentru viitor, ci doar pentru perioada în care reglementarea legală era funcțională până la data abrogării.
Altfel, s-ar ajunge în situația în care ar exista o discriminare pozitivă în favoarea celor pensionați anterior abrogării exprese a dispoziției legale, față de cei pensionați ulterior și care la rândul lor au beneficiat de prime de clasificare și prime orare de zbor, dar pentru care acestea nu se pot reflecta în calculul pensiei.
În ceea ce privește cererea referitoare la obligarea pârâtului la plata pensiei suplimentare ca drepturi bănești ce i se cuvin, la plata diferențelor de drepturi de pensie rezultate din includerea sporului de 9% în perioada în care acest spor nu a fost acordat și indexarea și dobânda legală pentru aceste diferențe, Tribunalul a constatat că nu este întemeiată, pentru următoarele motive:
Analiza cererii a fost realizată sub două aspecte, legate de forma în vigoare a actului normativ până la modificarea acestuia prin Legea nr. 14/2008, și ulterior intrării în vigoare a menționatei legi.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. 1 din Legea nr. 164/2001 anterior modificării prin Legea nr. 14/2008, pentru cadrele militare în activitate care se pensionează În condițiile prezentei legi și care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea pensiei, în condițiile art. 22 - 24, un spor procentual de: a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5 - 15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15 - 25 de ani; c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
Actualizarea drepturilor de pensie, se face conform art. 48 alin. 1 lit. a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22 - 24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei.
Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 164/2001, reținând, în concluzie, că, din definițiile date prin lege celor două operațiuni - stabilirea pensiei și actualizarea pensiei - rezultă că ele sunt diferite și suportă prin urmare un regim juridic diferit.
În condițiile în care legiuitorul a prevăzut că actualizarea se face în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22 - 24, față de împrejurarea că la art. 22 se prevede că procentele se aplică la baza de calcul (baza de calcul fiind cea definită în art. 21), fără să facă trimitere și la dispozițiile art. 78 din Legea nr. 164/2001 și la majorarea procentului prevăzut de acest text de lege și cum actualizarea drepturilor de pensie este un beneficiu acordat pensionarului, dar a cărui exprimare în practică diferă de procedura de stabilire a drepturilor de pensie, pârâtul nu poate fi obligat la actualizarea drepturilor de pensie prin includerea procentului de contribuție la pensia suplimentară, anterior datei de intrare în vigoare a nr.OUG 77/2007.
Prin Legea nr. 14/2008, atât dispozițiile art. 78 alin.1 cât și dispozițiile ari. 48 alin. 1 din Legea nr. 164/2001, au fost modificate.
A mai reținut Tribunalul că, în forma modificată prin acest act normativ, dispozițiile art. 78 alin.1 din Legea nr. 164/2001, sunt în sensul că pentru cadrele militare care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea sau la actualizarea pensiei, în condițiile art. 22 - 24 și ale art. 78 alin. (1), un spor procentual, a cărui valoare este menționată expres în lege.
Prin Legea nr. 14/2008 prevederile art. 48 din Legea nr. 164/2001, au fost modificate, fiind în sensul că actualizarea cuantumului pensiilor militare se realizează după cum urmează: ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime/salariul de bază al funcției îndeplinite/indemnizația lunară ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției maxime avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22 -25, 33 și art 78 alin. (1). Cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei.
Așadar, a conchis instanța de fond, după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2008, există temei legal pentru ca la actualizarea pensiei să fie avut în vedere și procentul de contribuție la pensia suplimentară.
Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 164/2001, modificate prin OUG nr. 77/2007, pensia militară de stat stabilită și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât baza de calcul avută în vedere la stabilirea/actualizarea pensiei. Cum baza de calcul este raportată la un întreg, respectiv 100%, iar, în speță, și fără aplicarea procentului aferent contribuției de la pensia suplimentară, aceasta ar fi de 108% și cu procentul de 9% referitor la contribuția la pensia suplimentară ar determina un procent de 117%, cererea nu poate fi admisă, deoarece nu există un temei legal care să permită actualizarea pensiei peste plafonul de 100%.
Tribunalul a apreciat că în mod corect pârâtul a reținut în întâmpinare că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 164/2001 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 14/2008 se aplică doar de la prima actualizare efectuată în data de 01.04.2008, doar că și în această privință trebuie avute în vedere și respectate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 164/2001 modificată prin nr.OUG 77/2007.
În ceea ce privește cererea referitoare la obligarea pârâtului de a ține cont de sporurile specifice grupei de muncă, Tribunalul a constatat că există perioade reținute ca fiind prestate în grupele de muncă în baza căror procentul care se aplică la baza de calcul a pensiei se modifică în conformitate cu acestea.
În termenul legal, împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul-reclamant a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond a aplicat greșit legea când a limitat în timp includerea primei de clasificare și a primei de zbor în baza de calcul a pensiei, deși soluția s-ar fi impus și după intrarea în vigoare a Legii nr. 14/2008, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 440 din 10 mai 2007, reținând în mod eronat că s-ar face o discriminare.
Privitor la pensia suplimentară, a mai arătat recurentul-reclamant, instanța de fond în mod greșit a apreciat că pensia suplimentară se include în pensia militară de stat, care împreună nu pot depăși baza de calcul a pensiei, înfrângând dispoziția legală care prevede expres că pensia militară de stat nu poate fi mai mare decât baza de calcul avută în vedere la stabilirea sau actualizarea pensiei.
a fost considerată și motivația potrivit căreia pârâtul nu poate fi obligat la actualizarea drepturilor de pensie prin includerea procentului de contribuție la pensia suplimentară anterior datei la care a intrat în vigoare nr.OUG 77/2007, câtă vreme nu există nici o legătură între pensia suplimentară și nr.OUG 77/2007. Au fost invocate în acest sens soluții jurisprudențiale.
A mai susținut recurentul că este de competența serviciului de pensii al pârâtului să calculeze cu exactitate pensia militară de stat, astfel încât să nu depășească baza de calcul, instanța de fond modificând prevederile legii prin eliminarea unora dintre drepturile legal cuvenite. Chiar dacă rezultatul final ar fi același, instanța nu este abilitată de lege să suprime drepturi cuvenite legal pensionarului.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale a criticat sentința pentru următoarele motive:
Reclamantul a trecut în rezervă la data de 31.07.1998, prin aplicarea prevederilor art. 85 lit. e) din Statutul cadrelor militare.
În baza datelor înscrise în fișa de pensie a fost emisă decizia de pensie nr. -/10.11.1998, prin care reclamantul a fost înscris la pensia militară de stat în baza dispozițiilor din Decretul nr. 214/1977.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de pensiile militare stabilite în baza Decretului nr. 214/1977 se recalculează conform dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. a) din această lege, având ca bază de calcul solda lunară brută așa cum este definită la art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Actualizarea pensiilor militare de stat, în conformitate cu dispozițiile art.48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 se face pe baza acelorași elemente ale soldei lunare.
Prevederile art. 3 din Legea nr. 138/1999 dispun că solda lunară se compune din următoarele elemente: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
Așa cum rezultă din cele de mai sus, indemnizația de clasificare precum si indemnizația de zbor de care reclamantul a beneficiat in perioada cât a fost cadru militar activ nu fac parte din solda lunară brută pentru efectuarea actualizării pensiei militare de stat și, ca urmare, nu există temei legal ca la actualizarea pensiei militare să fie avute în vedere aceste sporuri.
2. Sistemul public de pensii din România (din care face parte și Legea nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România) face parte din pilonul I de securitate socială, guvernat de Directiva 79/7/ Acesta este un sistem legal de pensii, bazat pe principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Sistemul pensiilor militare de stat din România, reglementat de Legea 164/2001, este un sistem ocupațional care se încadrează În pilonul al II-lea privind schemele ocupaționale (profesionale) guvernate de Directiva 86/378/, modificată prin Directiva 97/96/EC. Acest sistem de pensii nu este un sistem contributiv conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 164/2001; fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat se asigură de la bugetul de stat.
În concordanță cu prevederile Directivei 86/378/, unul din elementele definitorii ale sistemelor ocupaționale îl reprezintă faptul că baza de calcul pentru stabilirea pensiei este ultimul salariu, respectiv solda lunară brută, în cazul pensiilor militare de stat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Referitor la recursul declarat de recurentul-pârâtMinisterul Apărării Naționale, se reține că este fondat, astfel încât, în temeiul art. 304 pct. 9.proc.civ. și al art. 312.proc.civ. urmează a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantul a fost trecut în rezervă în anul 1998, iar drepturile de pensie i-au fost stabilite în baza Decretului nr. 214/1977. Potrivit art. 11 din acest decret, baza de calcul a pensiei era constituita din media retribuțiilor tarifare din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii ani 10 premergători ieșirii din cadrele permanente, la care se adaugă solda gradului avut la data ieșirii din cadrele permanente.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2001 stabilirea, recalcularea și actualizarea pensiilor militare de stat se realizează prin raportare la nivelul soldelor cadrelor militare in activitate.
Curtea reține că reclamantul a învestit instanța cu prezenta cerere la data de 18.08.2008, astfel încât în mod corect instanța de fond a procedat la analiză pe o perioadă de trei ani anterioară acestui moment.
Recalcularea pensiilor, realizată în baza art. 79 din Legea nr. 164/2001, a vizat și pensia reclamantului, care a fost stabilita ca procent dintr-o baza de calcul, determinata numai în raport de anumite elemente prevăzute limitativ de art. 3 din nr.HG 1188/2001, între care nu figurau primele orare de zbor sau primele de clasificare.
Actualizarea pensiilor militare, aplicabilă și în cazul pensiilor recalculate în baza art. 79 din Legea nr. 164/2001 se realizează conform art. 48 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 164/2001, ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei. Celelalte elemente care fac parte din baza de calcul a pensiei rămân neschimbate, astfel încât nu se poate reține că între acestea sunt cuprinse primele orare de zbor sau primele de clasificare.
Așa fiind, este întemeiată critica recurentului în sensul că actualizarea pensiilor militare de stat, în conformitate cu dispozițiile art.48 alin. (1) din Legea nr. 164/2001 se face pe baza acelorași elemente ale soldei lunare.
Prevederile art. 3 din Legea nr. 138/1999 dispun că solda lunară se compune din următoarele elemente: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.
Așa cum rezultă din cele de mai sus, indemnizația de clasificare precum si indemnizația de zbor de care reclamantul a beneficiat in perioada cât a fost cadru militar activ nu fac parte din solda lunară brută pentru efectuarea actualizării pensiei militare de stat și, ca urmare, nu există temei legal ca la actualizarea pensiei militare să fie avute în vedere aceste elemente.
Prin urmare, sub acest aspect, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.
Curtea mai constată că, la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2001, au fost abrogate, prin efectul art. 88 din acest act normativ, orice dispoziții legale contrare, inclusiv prevederile înscrise la pct. IV din anexa 3 Legii nr. 138/1999, care prevedea includerea în baza de calcul a pensiei a primelor menționate.
Aceleași dispoziții au fost abrogate expres prin nr.OG 15/2007, astfel încât nu se poate reține existența unui temei legal pentru includerea în baza de calcul a pensiei reclamantului a primelor orare de zbor și a primei de clasificare.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de Ministerul Apărării Naționale și să modifice în parte sentința recurată, în sensul respingerii cererii privind includerea în baza de calcul a pensiei a primei de clasificare profesională, primelor orare de zbor și a altor sporuri, ca neîntemeiată.
În ce privește recursul declarat de reclamant, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Deși recurentul invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță.
Curtea constată că nici criticile subsumate motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă nu pot fi primite.
Astfel, în ce privește limitarea nejustificată în timp, până la data de 1.02.2007, a dreptului de recalculare a pensiei prin includerea primei de clasificare și a primei de zbor în baza de calcul, se reține că sunt neîntemeiate criticile recurentului pentru motivele expuse în cadrul analizei recursului declarat de Ministerul Apărării Naționale, ce nu vor mai fi reluate.
În ce privește cea de a doua critică, vizând pensia suplimentară și includerea sa în mod nelegal de către Tribunal în pensia militară de stat, cu consecința limitării lor, împreună, la un procent de 100% din baza de calcul, Curtea reține că dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 164/2001, în forma în vigoare anterior modificării prin nr.OUG 77/2007, aprobată prin Legea nr. 14/2008, erau în sensul că actualizarea cuantumului pensiilor militare se realizează ori de câte ori se majorează solda de grad si/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22-24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasa luata in considerare la calculul pensiei.
După intrarea în vigoare a OUG nr. 77/2007, aprobată prin Legea nr. 14/2008, se face referire expresă nu numai la art. 22-24, ci și la art. 25, art. 33 si art. 78, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță.
Curtea își însușește concluzia instanței de fond potrivit căreia, după intrarea în vigoare a actului normativ mai sus menționat, există temei pentru ca, la actualizarea pensiei, să fie avută în vedere și pensia suplimentară, astfel încât dreptul recurentului reclamant nu este suprimat de Tribunal, astfel cum se susține.
În mod corect, însă, Tribunalul a reținut că, față de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 164/2001, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 77/2007, nu există temei legal care să permită actualizarea pensiei peste plafonul de 100%.
de suport este și susținerea recurentului în sensul că pensia suplimentară nu trebuie introdusă în pensia militară de stat, astfel încât plafonul de 100% nu trebuie stabilit prin raportare la pensia militară de stat și pensia suplimentară împreună, ci doar pentru pensia militară de stat, față de împrejurarea că fondul de pensii suplimentare este un fond contributiv.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 78 din Legea nr. 164/2001, în forma modificată prin Legea nr. 14/2008, pentru cadrele militare care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea sau la actualizarea pensiei, în condițiile art. 22 - 24 și ale art. 48 alin. (1), un spor procentual de: 3% pentru o vechime a contribuției între 5 - 15 ani; 6% pentru o vechime a contribuției între 15 - 25 ani; 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
Din interpretarea acestei dispoziții legale, rezultă fără dubiu că recurentul este beneficiarul unei singure pensii - aceea militară de stat, iar contribuția la fondul de pensie suplimentară se concretizează numai într-un spor procentual la această pensie, care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, nu poate fi mai mare decât baza de calcul avută în vedere la stabilirea/actualizarea pensiei.
Pentru considerentele expuse, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat de recurentul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant,cu domiciliul în C,-,. 4D,. A,. 2,. 10, județul O, împotriva sentinței civile nr. 2689 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale În dosarul nr. 30894/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Apărării Naționale, cu sediul în B,--5, sector 5.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale împotriva sentinței civile nr. 2689 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale În dosarul nr. 30894/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge cererea privind includerea în baza de calcul a pensiei a primei de clasificare profesională, primelor orare de zbor și alte sporuri, ca neîntemeiată.
Menține dispozițiile sentinței privind pensia suplimentară.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./Tehnored.
4 ex./21.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu