Obligație de a face. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR.9

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu

JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

- - - -

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în com., jud. B, împotriva sentinței civile nr.1008 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii, cu sediul în B,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise formulate de intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii B, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă de către recurent, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B, solicitând obligarea acesteia să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă și vechime integrală, conform OUG nr. 4/2005, în sensul ca la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și să-i plătească diferențele dintre pensia cuvenită și pensia încasată, începând cu data de 01.12.2005.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este pensionat pentru limită de vârstă și vechime integrală în temeiul Legii nr.3/1977, drepturile inițiale fiind stabilite prin decizia nr.-/07.10.1996.

A mai susținut reclamantul că fiind o pensie stabilită anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, pensia acestuia a intrat în procesul de recalculare prevăzut de HG nr.1550/2004 și se încadrează în categoria pensiilor cărora li se aplică recalcularea conform dispozițiilor OUG 4/2005, însă la recalcularea pensiei reclamantului, pârâta a utilizat în mod eronat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, în loc de 25 ani, deși reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă 26 de ani, 10 luni si 14 zile, iar potrivit art. 2 alin. 1 din HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare și conform art.2 alin.2 din același act normativ, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

De asemenea, s-a arătat că în raport de art.14 din Legea nr.3/1977, la al cărui conținut s-a făcut referire, persoanele care îndeplineau condițiile prevăzute de textul de lege, privind desfășurarea activității în grupa I sau II de muncă un anumit număr de ani, erau pensionate, la cerere, la anumite vârste, beneficiind atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, astfel că pentru o activitate desfășurată în grupa a II-a de muncă de cel puțin 25 ani, stagiul complet de cotizare este de 25 ani și nu de 30 ani, reclamantul fiind prejudiciat la stabilirea drepturilor sale de pensie.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG nr. 4/2005, HG 1550/2004, ale Legii nr. 3/1977 și ale Legii nr.19/2000.

Pârâta Casa Județeană de Pensii B nu a formulat întâmpinare în cauză, însă reprezentată fiind în instanță, la termenul din 02.11.2009, a solicitat respingerea acțiunii.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1008 pronunțată la 2 noiembrie 2009, Tribunalul Buzăua respins acțiunea în privința tuturor capetelor de cerere.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a fost pensionat conform deciziei nr.-/7.10.1996, pentru muncă depusă și limită de vârstă în temeiul Legii nr. 3/1997 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, aplicabilă în perioada 1 iulie 1977 -31 martie 2001.

S-a mai reținut că potrivit OUG 4/2005, pensia reclamantului a fost recalculată fiind emisă decizia nr.-/31.08.2005, iar la stabilirea pensiei reclamantului conform deciziei nr.-/07.10.1996, s-a luat în calcul un stagiu de cotizare de 30 de ani prevăzut în art. 8 alin.1 și 2 din Legea nr. 3/1977, aplicabilă în momentul la care acesta a fost pensionat, indicându-se și perioadele în care reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă și în condiții normale.

De asemenea, s-a arătat că potrivit art.14 din Legea nr. 3/1977, persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 25 de ani în grupa a II-a de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat, câte un an și 3 luni, acestora facilitându-li-se posibilitatea pensionării înainte de vârsta standard de pensionare, ceea ce nu are drept consecință reducerea stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei după procedura prevăzută în OUG nr. 4/2005, stagiul complet de cotizare fiind de 30 de ani și nu de 25 de ani.

Astfel, s-a arătat că procedura de recalculare a pensiilor se efectuează în conformitate cu HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, iar conform art.2 al.3 din Normele Metodologice aprobate prin HG 1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare va fi cel reglementat prin Legea nr. 3/1977.

Totodată, s-a reținut că art. 2 al.1 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 statuează că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.

Reclamantul, a reținut tribunalul, a susținut că recalcularea pensiei trebuie să se facă prin luarea în considerare la stabilirea punctajului mediu anual a stagiului de cotizare de 25 de ani, aspect reglementat prin art. 77 al.2 din Legea nr. 19/2000, însă, referitor la interpretarea art. 77 alin 2 raportat la art. 43 alineat 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite, prin decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, admis recursul în interesul legii și a decis că dispozițiile art. 77 alineat 2 raportat la art. 43 alineat 1 și 2 din Legea 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis la intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat în art.14 din Legea 3/1977, decizia în interesul legii fiind, potrivit art. 329 alineat 3 Cod procedură civilă, obligatorie pentru instanțe.

Împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă.

Susține recurentul că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, temeiul legal al acesteia constituindu- dispozițiile din OUG nr. 4/2005 care, la art. 4 alin. 1, stipulează că determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor șl informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG. nr. 1550/2004, iar la art. 2 alin.4 prevăd că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Se arată în continuare că soluționând recursul în interesul
legii, prin decizia nr. 40 din data de 22.09.2008, pronunțată în dosarul nr.
16/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat art. 43 alin 1 și alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Or, susține recurentul, în raport de art. 14 din Legea nr. 3/1977 și ținând cont că recurentul a desfășurat activități care se încadrează în grupa II de muncă timp de 26 ani, 10 luni și 14 zile, acestuia trebuia să i se ia în calcul un stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Referitor la al doilea capăt de cerere, se susține că temeiul legal al acestuia este OUG nr. 4/2005, care, la art. 7 alin. 5 și 6, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2008, stipulează că cererile prevăzute la alin. (3) se soluționează în termenul prevăzut la art. 86 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, drepturile modificate acordându-se prin derogare de la prevederile art. 95 și 169 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, cu respectarea termenului general de prescripție calculat începând cu luna înregistrării cererii, statuându-se în continuare că entru p. persoanele care depun cererea prevăzută la alin. (3) după 5 ani de la data plății drepturilor recalculate, stabilită potrivit prevederilor art. 3, noile drepturi recalculate se acordă potrivit art. 169 alin (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

S- solicitat pentru aceste motive admiterea recursului urmând ca la determinarea punctajului mediu anual al recurentului să se utilizeze un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și să i se plătească diferențele dintre pensia cuvenită și cea încasată, de la data plății drepturilor recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, cerându-se judecarea cauzei în lipsă și depunându-se la dosar și practică judiciară.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:

Prin decizia nr. 40/22.09.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 334/20.05.2009, s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Timișoara statuându-se că dispozițiile art. 77 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977-31.03.2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Decizia sus-menționată, dată în interesul legii, este într-adevăr obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

Susținerea recurentului în sensul că raportat la această decizie, stagiul complet de cotizare ce trebuie avut în vedere în cazul acestuia este de 25 ani și că se impune recalcularea pensiei acestuia ținând cont de acest stagiu, cu acordarea diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, nu poate fi însă primită.

Astfel, așa cum s-a arătat în motivarea deciziei nr. 40/22.09.2008 pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, au procedat corect acele instanțe care au considerat că pentru persoanele pensionate în baza Legii nr. 3/1977 stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu este cel prevăzut de legea în vigoare la data pensionării, iar singurele facilități oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa sau II de muncă sunt acordarea sporului de muncă și posibilitatea pensionării înaintea de împlinirea vârstei standard de pensionare, disp.art. 14 din acest act normativ neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei.

În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a OUG nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia " la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", s-a reținut că acesta nu poate fi aplicat în cauză atâta timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupe speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

În plus, s-a arătat că aplicabilitatea prevederilor Normelor Metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 este întărită și confirmată de norma de trimitere din OUG nr. 4 /2005, care statuează, la art. 4 alin. 1, că determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

Cum potrivit art. 1 din Codul Civil și art. 15 alin. 2 din Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă fiind evident, în aceste condiții, conform celor reținute în considerentele deciziei pronunțate în interesul legii, că legea nouă, respectiv Legea nr. 19/2000, nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 1.04.2001, iar nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.

Ca atare, pentru recurentul-reclamant, stagiul complet de cotizare ce trebuia avut în vedere la recalcularea pensiei conform OUG nr. 4/2005 nu putea fi decât cel de 30 de ani prevăzut de art. 8 din Legea nr. 3/1977, corect luat, de altfel, în considerație de către intimată.

Astfel, potrivit art.2 alin.1 din Anexa la HG nr.1550/2004, cuprinzând Normele Metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.

De asemenea, la art.2 alin.3 din anexa la HG nr.1550/2004 se prevede că pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977- 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977.

Recurentul-reclamant a fost pensionat conform deciziei nr.-/7.10.1996, în baza Legii nr.3/1977, pentru muncă depusă și limită de vârstă, iar în conformitate cu art.8 din Legea nr.3/1977, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei, fără a se face distincție în funcție de condițiile de lucru. De menționat, că pensionarea recurentului nu a avut loc în baza unor acte normative aplicabile anumitor categorii de persoane prin care s-au prevăzut condiții specifice de pensionare și pentru care la recalcularea pensiilor se utilizează, în vederea stabilirii punctajului mediu anual, stagiul de cotizare prevăzut de legile speciale, situație în care acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile legilor speciale și nici ale Normelor Tehnice nr. 5388/16.11.2004 date în aplicarea HG nr.1550/2004, cu referire la determinarea stagiului complet de cotizare pentru pensiile stabilite potrivit unor legi speciale sau unor prevederi cu caracter special.

Nu poate fi primită, prin urmare, susținerea recurentului conform căreia stagiul complet de cotizare ce trebuia utilizat în ceea ce-l privește era acela de 25 de ani având în vedere disp.art.14 din Legea nr.3/1977, text de lege ce se referă doar la acordarea sporului pentru grupă de muncă, considerându-se 1 an și 6 luni pentru 1 an lucrat în grupa I și 1 an și 3 luni pentru 1 an lucrat în grupa II-a și la posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei prevăzută de art.8 din aceeași lege, astfel că cei 25 de ani invocați de recurent nu reprezintă stagiul complet de cotizare la care face trimitere art.2 alin.3 din Normele Metodologice de evaluare a pensiilor cuprinse în anexa HG nr.1550/2004.

Aplicând în mod corect dispozițiile art.2 alin.3 din anexa la HG nr.1550/2004, mai sus enunțate, intimata a stabilit așadar drepturile de pensie ale recurentului, în urma recalculării pensiei din sistemul public, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, potrivit art. 8 din Legea nr. 3/1977.

Prin sentința atacată, tribunalul a respins acțiunea în întregul ei, privind ambele capete de cerere, respingerea celui de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, prin care s-a cerut obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, fiind o consecință logică a respingerii primului capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea intimatei-pârâte la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei, conform disp.OUG nr.4/2005, în care la stabilirea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 25 ani.

Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incident motivul de modificare a sentinței prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă invocat de recurent în motivarea recursului, sentința atacată fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul,domiciliat în com., jud. B, împotriva sentinței civile nr.1008 din 2 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii, cu sediul în B,-, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.

Președinte, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

--- - --- - --

Grefier,

-

/VS

4 ex./ 29.01.2010

f--Trib.

-

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Simona Petruța Buzoianu
Judecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Ploiesti