Obligație de a face. Decizia 958/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (6807/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 958/
Ședința publică de la 17.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.3813/06.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10130/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a fost citată pentru termenul de azi la adresa de domiciliul din-, -. B, parter,. 17, în sectorul 1 în loc de sectorul 3. De asemenea, se referă faptul că intimata reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 09.01.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Curtea constată că, deși procedura de citare cu intimata-reclamantă a fost viciată, fiind greșit menționat sectorul 1 în loc de sector 3, așa cum rezultă și din copia actului de identitate, această neregularitate procedurală s-a acoperit prin prezența acesteia la termenul de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr.10130/3/AS/2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la emiterea unei noi decizii prin care să se valorifice veniturile suplimentare cu caracter permanent obținute în perioada de activitate de la SC SA.
Prin sentința civilă nr.3813/06.05.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantei, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu 01.12.2005, urmând ca la stabilirea drepturilor cuvenite acesteia să se ia în considerare veniturile evidențiate în adeverința nr.602/13.02.2008 eliberată de SC SA.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta beneficiază de pensie pentru limită de vârstă de la data de 01.04.1998, pensia fiindu-i stabilită în temeiul Legii nr. 3/1977.
Fiind pensionată anterior datei de 01.04.2001, reclamanta a beneficiat de prevederile OUG nr.4/2005, drepturile sale fiind recalculate începând cu data de 01.12.2005, în raport de prevederile Legii nr. 19/2000, respectiv prin calcularea punctajelor medii anuale pentru întregul stagiu de cotizare. În procesul de recalculare, prin decizia emisă la data de 30.11.2005 s-a stabilit că reclamantei i se cuvine un punctaj de 2,10969 puncte, mai mare decât cel aflat în plată la momentul recalculării.
Cererea de recalculare în raport de veniturile suplimentare depusă de reclamantă la 03.03.2008 nu a fost soluționată de pârâtă în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art.86 și art.95 alin.2 din Legea nr.19/2000 modificată prin Legea nr.250/2007.
Față de apărările verbale formulate de pârâtă în sensul că veniturile realizate în sistemul de retribuire prin acord nu au caracterul de sporuri permanente în înțelesul Legii nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare și, prin urmare, nu fac parte din baza de calcul avută în vedere la stabilirea pensiei, iar OUG nr. 4/2005 interzice expres valorificarea acordului, tribunalul a analizat și s-a pronunțat dacă veniturile suplimentare solicitate de reclamantă trebuiau sau nu să fie incluse în calcul drepturilor de pensie.
S-a reținut că retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Prin art.1 din Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat s-a dispus ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15%, asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
OUG nr.4/2005 prevede în art.1 că recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01.04.2001 se face cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.
Prin art.4 al.2 și 3, ordonanța precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, se menționează în anexa 1 ordonanței că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
S-a mai reținut de către tribunal că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, acest principiu fiind reiterat în art.2 din Legea nr.19/2000 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat de către tribunal că, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale era și este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de asigurat, în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele ce decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.
Prin urmare, în considerarea prevederilor art.1 din OUG nr.4/2005 și a adeverinței eliberate de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile plătite reclamantei, pârâta trebuia să respecte principiul de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră contribuții de asigurări sociale, ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar) și, în consecință, să includă în calculul drepturilor toate veniturile pentru care, în condițiile legii, s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Față de cele expuse și dispozițiile art.87 și art.155 din Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a admis cererea și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu data de 1.12.2005, drepturile de pensie cuvenite reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 04.08.2008 pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.08.2008, sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9, art.3041, art.312 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă și pe prevederile OUG nr.4/2005, recurenta solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând în fond cauza, respingerea în tot a acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta-pârâtă că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, sentința civilă fiind dată cu încălcarea legii.
De asemenea, instanța de fond a încălcat principiul juridic conform căruia norma juridică specială derogă de la cea cu caracter general și se aplică cu întâietate. Astfel, normele generale se caracterizează prin aceea că au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un domeniu sau într-o ramură de drept, Legea nr.19/2000 reprezentând dreptul comun în materia asigurărilor sociale. Normele speciale sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun. În acest sens, actele normative referitoare la sporuri sunt norme cu caracter special în domeniul drepturilor de asigurări sociale.
Întrucât normele speciale sunt derogatorii, în procesul aplicării lor cunosc un regim restrictiv, fiind de strictă interpretare, așa cum este OUG nr.4/2005, normă juridică ce are caracter special, iar obligarea recurentei la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a unor sporuri (spor de acord), este nelegală și nefondată.
La data de 09.01.2009, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele deduse judecății după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Într-un prim motiv de recurs, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B invocă dispozițiile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Curtea notează că o hotărâre judecătorească poate fi casată pentru acest motiv atunci când instanța săvârșește un exces de putere, adică atunci când fie pronunță o hotărâre fără nici o competență în acea problemă, fie chiar și atunci când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative așa cum este consacrată de Constituție.
Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză. Casa de Pensii a Municipiului B invocă în aceste limite faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a obligat-o să emită o decizie de recalculare a pensiei intimatei-reclamante pentru limită de vârstă, invocă cu alte cuvinte faptul că instanța a intrat în domeniul puterii conferite de lege casei de pensii de a calcula pensiile sau alte drepturi de asigurări sociale. Cum Casa de Pensii a Municipiului B nu este nici putere legislativă și nici putere executivă, critica este nefondată.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii, aspect față de care se invocă art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta susține că tribunalul a aplicat și interpretat greșit textele de lege incidente în cauză, respective normele OUG nr.4/2005 care nu au încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent, nesocotind regula potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală, aplicându-se prioritar față de aceasta din urmă.
Curtea notează că OUG nr.4/2005 se referă la recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, deci cele stabilite anterior datei de 1.04.2001, prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000. În anexa OUG nr.4/2005, se arată că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord, pe bază de tarife sau cote procentuale, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
Această dispoziție vine în contradicție flagrantă cu principiul contributivității prevăzut de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000, dar și cu scopul ordonanței de urgență menționat în preambul, acela de a recalcula pensiile provenite din vechiul sistem public al asigurărilor sociale de stat după principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Prin urmare, anexa acestui act normativ nu poate fi aplicată în cauză fără a se ține seama de legea generală a asigurărilor sociale.
Trebuie amintit că, în procesul de recalculare, recurenta-pârâtă trebuia să aplice întocmai dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000, adică să determine punctajul anual al asiguratului și cuantumul pensiei. Prin urmare, trebuiau luate în considerare acele sporuri și adaosuri obținute de fostul salariat pe lângă salariul tarifar pentru care sunt îndeplinite două condiții, respectiv dacă au făcut parte din baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și dacă s-au plătit contribuțiile la fondul de asigurări sociale.
Ori, forma de retribuire în acord global reglementată de art.2 și următoarele din Legea nr.57/1974 presupunea că retribuirea muncii se făcea "pe baza principiului socialist al repartiției după cantitatea, calitatea și importanța socială a muncii, în funcție de contribuția la dezvoltarea producției materiale și spirituale a întregii societăți, de rezultatele obținute din muncă". Conform art.12 alin.1 din Legea nr.57/1974, salariații erau retribuiți în acord global atunci când o formație de lucru, un colectiv încheia cu unitatea un contract cuprinzând angajamente reciproce, în vederea realizării tuturor sarcinilor ce-i revin pentru executarea unor obiecte ori lucrări, sau pentru obținerea unei producții.
După generalizarea acordului global intervenită începând cu 1.09.1983, în baza Legii nr.2/1983, se prevedea că, pe lângă retribuția tarifară, salariatul beneficia ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege (art.4 din Legea nr.2/1983).
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de unitate și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar art.1 din Decretul nr.389/1972 dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Prin urmare, legislația în materia pensiilor, cunoscută ca fiind vechiul sistem al asigurărilor sociale de stat, reglementa atât posibilitatea obținerii de către salariat a veniturilor în sistemul acordului global, dar și obligația unităților de a calcula contribuția salariatului pe baza acestor venituri la fondurile de asigurări sociale și de a vărsa această contribuție, cu scopul evident de a fi luate în considerare la data stabilirii drepturilor de pensie. De altfel, dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care au desfășurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile au depus contribuția la fondul de asigurări sociale de stat era în mod expres prevăzut de art.3 din Legea nr.3/1977.
Întrucât veniturile obținute de intimata-reclamantă în acord global au avut caracter permanent în sensul Legii nr.49/1992, au constituit bază de calcul pentru contribuția de asigurări sociale, iar contribuția individuală a fost achitată după cum atestă fostul angajator SC SA în adeverința nr.602/13.02.2008, adeverință care face dovada deplină până la înscriere în fals, aceste venituri trebuie valorificate la recalcularea drepturilor de pensie.
În concluzie, nu se poate reține că normele cuprinse în anexa OUG nr.4/2005 referitoare la categoriile de sporuri ce se includ în baza de recalculare a pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001, în baza legislației vechiului sistem al asigurărilor sociale de stat, ar constitui lege specială în materie, care derogă de la legea generală, adică Legea nr.19/2000. Un astfel de raționament, care nesocotește interpretarea normelor de drept, interpretarea normelor speciale vizând situații de excepție care însă nu pot fi în contradicție cu principiile generale ale materiei asigurărilor sociale, ar lipsi de conținut legea generală a pensiilor, ar duce la chiar încălcarea scopului OUG nr.4/2005, menționată anterior.
Urmează așadar a se constata legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de instanța de fond, iar în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.3813/06.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.10130/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehn.
2 ex./19.03.2009
Judecători fond,
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie
