Pensie de urmaș. Decizia 1318/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE
Dosar nr- (8569/2008)
DECIZIA CIVIL NR. 1318/
Ședința public de la 03.03.2009
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECTOR - - -
JUDECTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-intimat CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5874/24.09.2008 pronunțate de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale în dosarul nr.17003/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
La apelul nominal fcut în ședința public nu au rspuns prțile.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere c s-a solicitat ca judecata s se desfșoare și în lipsa prților, Curtea declar dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de faț, constat urmtoarele:
Prin cererea înregistrat la data de 08.05.2008 pe rolul Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale sub nr.17003/3/AS/2008, contestatoarea a chemat în judecat intimata Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând anularea deciziei nr.J-/09.04.2008 emis de Casa Local de Pensii Sector 5 B și obligarea intimatei s emit o decizie în baza Legii nr.578/2004 prin care s stabileasc ajutorul lunar cuvenit contestatoarei, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului.
Prin sentința civil nr.5874/24.09.2008, Tribunalul Bucure știa admis acțiunea formulat de contestatoarea, a anulat decizia nr.J-/09.04.2008 emis de Casa Local de Pensii Sector 5 și a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B s emit o decizie în baza Legii nr.578/2004 prin care s stabileasc ajutorul lunar cuvenit contestatoarei, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, începând cu data de 01.02.2008.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut c prin decizia nr.J-/09.04.2008 emis de Casa Local de Pensii Sector 5 Baf ost respins cererea contestatoarei de acordare a ajutorului lunar prevzut de Legea nr.578/2004, deoarece aceasta nu a prezentat fotocopia certificatului de deces al fostului su soț.
Potrivit art.1 din Legea nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, soțul supraviețuitor al unei persoane care la data decesului avea calitatea de pensionar în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurri sociale, în fostul sistem al asigurrilor sociale de stat sau în fostul sistem al asigurrilor sociale pentru agricultori beneficiaz, la cerere, în condițiile acestei legi, de un ajutor lunar de 25% din nivelul pensiei soțului decedat.
Soțul supraviețuitor, în înțelesul legii, este pensionarul din sistemul public care nu s-a recstorit dup decesul soțului, iar durata cstoriei cu acesta a fost de cel puțin 15 ani. Ajutorul lunar prevzut se acord soțului supraviețuitor care are îndeplinit vârsta standard de pensionare prevzut în anexa nr.3 la Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurri sociale, cu modificrile și completrile ulterioare.
În cauz, contestatoarea s-a cstorit la 29.01.1979 cu numitul, cstoria încetând prin decesul soțului la 22.05.2006, durata cstoriei depșind astfel 15 ani. Contestatoarea este, totodat, pensionar din sistemul public, potrivit deciziei nr.-/05.08.1998, având vârsta standard de pensionare prevzut în anexa nr.3 la Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurri sociale și nici nu s-a recstorit dup decesul soțului s Prin urmare, aceasta întrunește condițiile prevzute de art.1 din Legea nr.578/2004 pentru acordarea unui ajutor lunar ca soț supraviețuitor.
Prin decizia nr.J-/09.04.2008 emis de Casa Local de Pensii Sector 5 Baf ost respins cererea contestatoarei de acordare a ajutorului lunar prevzut de Legea nr.578/2004, deoarece aceasta nu a prezentat fotocopia certificatului de deces al fostului su soț. Tribunalul a apreciat c aceast condiție de form nu poate atinge în substanț dreptul contestatoarei, drept care rezult din întreaga situație de fapt.
Cât timp din probele administrate nu a reieșit faptul c intimata ar fi solicitat contestatoarei s depun fotocopia certificatului de deces al soțului și aceasta ar fi rspuns negativ, cât timp Casa de Pensii a Municipiului B are acces la o baz de date cu privire la evidenta persoanelor, instanța nu a putut reține argumentele intimatei, motiv pentru care a dispus anularea deciziei nr.J-/09.04.2008 emis de Casa Local de Pensii Sector 5
Totodat, a obligat intimata s emit o decizie, în baza Legii nr.578/2004, prin care s stabileasc ajutorul lunar cuvenit contestatoarei, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, începând cu data de 01.02.2008, cererea inițial fiind înregistrat la 22.01.2008 sub nr. - la Casa Local de Pensii Sector 5
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 19.11.2008 intimata Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucure ști - Secția a VII-a Civil și pentru Cauze privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale la data de 08.12.2008 sub nr-.
Susține recurenta-intimat c este nelegal și netemeinic hotrârea instanței de fond sub aspectul temeiului pe care a fost motivat, al analizrii probelor administrate și al aplicrii greșite a legii.
Se citeaz în acest sens dispozițiile art.8, 9 și 10 din Normele metodologice din 23.01.2008 de aplicare a Legii nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soțul supraviețuitor, artându-se c, din dosarul care a stat la baza emiterii deciziei contestate, rezult lipsa certificatului de deces al soțului contestatoarei. Așa fiind, instituția recurent nu trebuia s fac demersuri și diligențe pentru a solicita aceast fotocopie, dup cum greșit a reținut tribunalul.
Cererea de recurs se întemeiaz în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041Cod pr.civil.
Examinând motivele de recurs faț de hotrârea recurat și probele administrate în cauz, cercetând pricina sub toate aspectele dup cum dispune art.3041Cod pr.civil, Curtea constat recursul nefondat pentru urmtoarele considerente:
Deși recurenta citeaz dispozițiile art.304 pct.4 Cod pr.civil, motiv de recurs ce vizeaz înclcarea atribuțiilor puterii judectorești, nu face nici o dezvoltare a acestui motiv de nelegalitate a unei hotrâri judectorești, motiv pentru care Curtea nu poate cenzura hotrârea din aceast perspectiv. De altfel, nu se poate reține înclcarea atribuțiilor puterii judectorești în msura în care instanța a soluționat o cerere în materia asigurrilor sociale, competența în acest caz fiind expres prevzut de legea general a pensiilor.
În ceea ce privește critica referitoare la greșita aplicare a legii, respectiv a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.578/2004, Curtea declar netemeinicia acestora.
Este de observat c intimata-contestatoare, soția supraviețuitoare a pensionarului, a solicitat beneficiul Legii nr.578/2004 care, în art.1, prevede dreptul la un ajutor lunar de 25% din nivelul pensiei soțului decedat în favoarea soțului supraviețuitor. Legea consacr acest drept numai la cererea persoanei interesate, iar nu din oficiu, fr îns a se face precizri asupra condițiilor de form pe care trebuie s le îndeplineasc aceast solicitare.
În aceast situație, reglementarea cuprins în art.8, 9 și 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 578/2004, constând în enumerarea documentelor pe baza crora casa teritorial de pensii poate emite decizie de stabilire a ajutorului lunar, nu poate fi interpretat ca un fine de neprimire a cererii. În msura în care instituția recurent face o astfel de interpretare, realizeaz o veritabil, dar nepermis, adugare la lege.
Așa fiind, dup formularea cererii de acordare a ajutorului lunar, recurenta-intimat, în msura în care constata lipsa vreunui document din dosar, în speț certificatul de deces al soțului, avea obligația s solicite beneficiarului completarea dosarului cu documentele necesare verificrii îndeplinirii condițiilor de acordare. Ori, decesul titularului pensiei este o condiție de acordare a ajutorului lunar, îns lipsa certificatului de deces din dosar, nu duce la respingerea solicitrii, ci la necesitatea completrii dosarului.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art.312 Cod pr.civil, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimat CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5874/24.09.2008 pronunțate de Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale în dosarul nr.17003/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 03.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./27.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina