Plată asigurări sociale. Decizia 83/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4951/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 83R
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.1145/12.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - plată contribuită asigurări sociale și drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta ROMÂNIA, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.313/26.09.2009, aflată la fila 14 dosar, intimatul personal, legitimat în fața instanței.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 24.12.2009, de către recurenta ROMÂNIA, înscrisuri din care rezultă că societatea renunță la primul motiv de recurs.
Curtea ia act de renunțarea recurentei ROMÂNIA la primul motiv de recurs, cu consecința restrângerii cererii de recurs la motivele formulate la punctele 2 și 3.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta ROMÂNIA, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea efectuării unei noi expertize contabile. Fără cheltuieli de judecată. Raportul de expertiză contabilă ce a fost administrat de către instanța de fond este nelegal și care fără nici un temei de drept a stabilit prin obiectivul nr.2 sumele acordate. Prin modificarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel național, legiuitorul a urmărit să acorde un coeficient minim de ierarhizare, pentru personalul cu studii superioare de lungă durată, mai mare, respectiv cu 2 față de 1,4 cât era anterior. Astfel, s-a realizat o promovare pe verticală, diferențiată de nivelul studiilor și al coeficienților de ierarhizare. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul solicită respingerea recursului formulat de recurenta ROMÂNIA, ca nefondat și să mențină sentința civilă recurată ca fiind temeinică și legală. Consideră corect întocmită expertiza contabilă. Depune la dosar note scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1145/12.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul și pârâta - " România" SA; a obligat pe pârâta - " România" SA A, în calitate de angajator, să plătească la bugetul asigurărilor sociale de stat, în contul Casei Județene de Pensii T, suma de 4682 lei reprezentând diferențe de contribuții asigurări sociale pentru reclamantul, conform veniturilor lunare realizate, care a desfășurat activitate în condiții deosebite în perioada aprilie 2001 - aprilie 2006.
A obligat pe pârâta - " România" SA A, în calitate de angajator, să plătească reclamantului cu titlu de diferențe drepturi salariale cuvenite și neachitate, conform salariului minim cuvenit în grila de salarizare negociată prin contract, suma brută de 14322 lei, ce este actualizată la indicele de inflație până la data efectuării expertizei - martie 2009 ( drepturile salariale brute reprezentând suma de 13445 lei calculată pe perioada 01.01.2007-31.08.2008).
A obligat pe pârâta - " România" SA A să plătească în contul asigurărilor sociale de stat la Casa Județeană de Pensii T sumele bănești aferente drepturilor salariale suplimentare calculate pe perioada 01.01.2007 - 31.08.2008.
A obligat pe pârâta - " România" SA A să comunice Casei Județene de Pensii T modificările intervenite în cuantumul contribuției asigurărilor sociale de stat, plătite pentru reclamantul în perioada în care s-a modificat contribuția asigurărilor sociale de stat și a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
În considerente a reținut că reclamantul este salariatul pârâtei - " România" SA
Între părți au existat divergențe în ceea ce privește desfășurarea activității în condiții de muncă deosebite, plata diferenței de contribuții asigurări sociale aferente condițiilor deosebite de muncă pe perioada 01.04.2001 - 30.04.2006, salarizarea sub nivelul minim legal cuvenit și contravaloarea beneficiului de care a fost lipsit reclamantul pe perioada 01.01.2007 și până în prezent (31.08.2008 - data efectuării expertizei), cât și sumele datorate și nevirate la bugetul asigurărilor de stat de către pârâtă pentru această perioadă.
Din probele administrate a reieșit că reclamantul a lucrat în condiții deosebite de muncă, conform HG nr.261/2001, desfășurându-și activitatea în Secția pe perioada aprilie 2001 - aprilie 2006, așa cum reiese din adresa către Direcția Personal.
De altfel, atât rapoartele, cât și tabelul nominal cu personalul IP care-și desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite confirmă faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției în perioada 2000-2006, sector încadrat în locuri de muncă cu condiții deosebite.
Conform calculelor făcute de către expert, în situația în care reclamantul și-a desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă, pârâta va fi obligată să vireze în contul Casei Județene de Pensii pentru reclamantul, suma de 4682 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale.
Reclamantul a mai solicitat contravaloarea prejudiciului suferit prin plata unui salariu net sub nivelul minim legal cuvenit conform prevederilor din Contractul colectiv de muncă, unde au fost stabilite salariile de încadrare ale angajaților pe fiecare categorie.
Comparând nivelul salariului conform prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel național cât și la nivelul ramurii construcții de mașini cu salariul stabilit reclamantului în perioada 2007, 2008 până la data efectuării expertizei reiese că reclamantului i-a fost stabilit un salariu mai mic decât cel prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Conform calculelor făcute de către expert, reclamantul a suferit un prejudiciu în cuantum de 13445 lei, care se ridică la suma de 14322 lei, având în vedere actualizarea cu indicele de inflație de la data efectuării expertizei - martie 2009.
Și pentru această diferență de salariu pârâtul urmează să plătească către Casa Județeană de Pensii T contribuția de asigurări sociale, urmând totodată să comunice acesteia și modificările intervenite în cuantumul asigurărilor sociale de stat plătite pentru reclamant.
Chiar dacă pe parcursul procesului pârâta a susținut contrariul probele aflate la dosar, inclusiv actele depuse de către aceasta contrazic susținerile din întâmpinarea formulată și confirmă faptul că cererea reclamantului este întemeiată.
Pe baza acestor considerente instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâta - " România"SA A, în calitate de angajator, să plătească la bugetul asigurărilor sociale de stat, în contul Casei Județene de Pensii T, suma de 4682 lei, reprezentând diferențe de contribuții asigurări sociale pentru reclamantul, conform veniturilor lunare realizate, care a desfășurat activitate în condiții deosebite în perioada aprilie 2001 - aprilie 2006.
Pârâta - " România" SA A urmează ca, în calitate de angajator, să plătească reclamantului cu titlu de diferențe drepturi salariale cuvenite și neachitate, conform salariului minim cuvenit în grila de salarizare negociată prin contract, suma brută de 14322 lei, ce este actualizată la indicele de inflație până la data efectuării expertizei - martie 2009 ( drepturile salariale brute reprezentând suma de 13445 lei calculată pe perioada 01.01.2007 - 31.08.2008) și să plătească în contul asigurărilor sociale de stat, la Casa Județeană de Pensii T, sumele bănești aferente drepturilor salariale suplimentare calculate pe perioada 01.01.2007 - 31.08.2008.
Având în vedere obligațiile ce revin pârâtei - " România" SA A în privința plății drepturilor de asigurări sociale pentru reclamant, a fost obligată să comunice Casei Județene de Pensii T modificările intervenite în cuantumul contribuției asigurărilor sociale de stat, plătite pentru reclamantul în perioada în care s-a modificat contribuția asigurărilor sociale de stat.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs - " România" SA A, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că în ceea ce privește primul capăt de cerere formulat de către, prin care acesta solicită obligarea recurentei de a plăti la bugetul asigurărilor de stat diferența de contribuție aferentă condițiilor deosebite de muncă în care și-a desfășurat activitatea (cu rectificările corespunzătoare ) pentru perioada 01.06.2000 și până în prezent, instanța de judecată a acordat acestuia drepturile solicitate, în limita perioadei cuprinse între aprilie 2001 - aprilie 2006.
Un prim motiv de recurs se refera la prescripția dreptului la acțiune prevăzut de Decretul nr.167/1958 raportat la art. 283 Codul muncii. Conform acestor texte de lege, intimatul avea dreptul să formuleze cererea în fața instanței în maxim 3 ani de la data nașterii dreptului. Ori, în cauza de față, drepturile acordate exced ternmenului maxim prevăzut de textele de lege invocate.
Pe fondul cauzei, pentru a pronunța o atare hotărâre, instanța de fond a reținut dintre probele administrate, adresa efectuată către direcția personal, apreciindu-se că prin această adresă se confirmă că reclamantul a lucrat în condiții deosebite de muncă, precum și anume rapoarte și tabelele prin care se susține că s-ar face dovada că cererea acestuia este întemeiată și legală.
Adresa este luată în considerare în mod eronat, deoarece prin aceasta se solicită "analiza situației acestor persoane" dar nu produce efecte în sensul stabilirii locurilor de muncă în condiții deosebite. În realitate, stabilirea acestor locuri de muncă făcându-se conform Legii nr. 19 din 27 martie 2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, care prevede la art. 19 al. 4 că "locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă".
Este de observat și faptul că în adresa menționată, în ultimul paragraf se precizează: "Ca urmare, vă rugăm să analizați situația acestor persoane în vederea intrării în drepturile legale conferite de HG nr.261/2001 și CCM privind grupa de muncă pentru locuri de muncă în condiții deosebite".
Astfel, ar fi trebuit a se avea în vedere CCM la nivel de unitate și anexele la acesta depuse la dosar, prin care au fost stabilite locurile de muncă și categoriile de personal ce se încadrează în condiții deosebite (pentru perioada 2000 - 2006 ) și din care rezultă în mod indubitabil că Direcția Ingineria Producției nu se regăsește în aceste anexe.
De altfel, aceste aspecte au fost arătate în scris de către societatea recurentă instanței de judecată cu ocazia formulării obiecțiunilor la expertiza contabilă.
În acest context, recurenta indicat prevederile legale în materie care reglementează criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, după cum urmează:
Legea nr. 19 din 27 martie 2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, art. 19 al. 4 prevede: " Locurile de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin. 2."
Art. 19 alin. 2 din aceeași lege, prevede: "Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Ministerului Sănătății."
Hotărârea nr. 261 din 22 februarie 2001 - privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la art. 3, alin. 1 prevede că: "încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuita dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: lit. a) "nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat."
Așadar, în cadrul " ROMÂNIA", nominalizarea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, conform legislației mai sus menționate, s-a stabilit prin Contractele Colective de Muncă, împreună cu sindicatele reprezentative.
Pe de altă parte, hotărârea nr. 261 din 22 februarie 2001 la art. 10 mai prevede că: "încadrarea tuturor categoriilor de salariați în locurile de muncă în condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste locuri de muncă potrivit programului normal de lucru".
Or, nu a lucrat niciodată efectiv în locurile de muncă cu condiții deosebite, așa cum prevede legea, ci se deplasa sporadic pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu ce îi reveneau în calitate de angajat al direcției ingineria producției.
Acesta a fost și motivul pentru care reclamantul nu a fost nominalizat în Anexele la Contractele Colective de Muncă ce stabileau locurile de muncă și categoriile de personal care beneficiază de aceste drepturi.
De altfel, la dosar s-au depus, în copie, toate anexele din contractele colective de muncă în care au fost stabilite locurile de muncă și categoriile de personal ce se încadrează în condiții deosebite (pentru perioada 2000 - 2006) și din care rezultă în mod indubitabil că Direcția Ingineria Producției nu se regăsește în aceste anexe.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere formulat de către, prin care acesta solicită ca recurenta să fie obligată la plata diferenței de salariu dintre cel încasat și cel cuvenit pentru perioada 01.01.2007 și până în prezent, respectiv de 1,55 ori salariul minim individual pentru categoria de personal cu studii superioare, inginer.
Instanța a admis capătul de cerere ( ca de altfel și pe cel anterior ) în temeiul raportului de expertiză, fără să analizeze sub aspectul situației de drept legalitatea cererii în raport cu documentele depuse la dosar și respectiv cu situația de drept.
În obiecțiunile efectuate de către societatea recurentă la raportul de expertiză, a arătat motivele pentru care expertul nu putea să calculeze drepturi salariale la nivelul solicitat de contestator în raport cu prevederile legale în materie și respectiv prevederile CCM la nivel de unitate. Instanța însă a respins obiecțiunile recurentei la raportul de expertiză prin încheierea de ședință din data de 10.06.2009, motivând că expertul a răspuns la toate obiectivele expertizei, motivare care însă nu are nici un fel de legătură cu obiecțiunile formulate de recurentă. Evident că expertul răspunsese la obiectivele expertizei, dar așa cum recurenta a arătat prin obiecțiunile sale, acesta nu a avut în vedere prevederi legale în materie și nici conținutul corect al documentelor depuse de către părți și situația de fapt.
Nu în ultimul rând, în speța dedusă judecății, rolul activ al judecătorului a fost minim. Din lecturarea motivelor avute în vedere la pronunțarea hotărârii, reiese în mod clar că instanța nu a înțeles situația din speța dedusă judecații. De altfel, din motivarea hotărârii reiese că situația de fapt nu a fost analizată în vreun fel de către instanța de judecată ci numai preluată ca atare din concluziile raportului de expertiză.
În ceea ce privește concluziile expertului, recurenta susține că acesta nu a înțeles situația de fapt. În speță, situația de fapt și de drept este o rezultantă directă a modificării CCM la nivel național, cu privire la indicii de ierarhizare raportați la personalul cu studii superioare.
Astfel, referindu-se la cazul în speță analiza urmează a fi făcută numai în ceea ce privește categoria de personal F - cadre cu studii superioare.
La nivelul anului 2006, în conformitate cu art. 115 din CCM la nivel de unitate există o singură categorie de personal cu studii superioare, notată în grila de salarizare cu lit. F (în care erau incluse atât persoanele cu studii superioare de scurtă durată, cât și cele cu studii superioare de lungă durată).
La nivelul anului 2008, în conformitate cu art. 114 din CCM la nivel de unitate există însă 2 categorii de personal cu studii superioare, respectiv personal cu studii superioare de scurtă durată și personal cu studii superioare de lungă durată, notate în grila de salarizare cu lit. F.1. și respectiv F.2.
Această schimbare la nivelul anului 2008 fost impusă de prevederile CCM la Nivel Național ( ediția 2007-2010 ) care a înțeles să acorde o importanță mai mare personalului cu studii superioare de lungă durată în raport cu personalul cu studii superioare de scurtă durată - recurenta a atașat extras prezentelor concluzii.
Astfel, dacă la nivelul anului 2006 pentru ambele categorii de persoane cu studii superioare CCM la nivel Național împreună un indice de ierarhizare de 1,5 față de salariul minim din fiecare societate, o dată cu intrarea în vigoare a noului CCM la nivel național, pentru personalul cu studii superioare de scurtă durată se menține același indice de ierarhizare (adică 1,5), în timp ce pentru personalul cu studii superioare de lungă durată indicele de ierarhizare reglementat legal este de 2 față de salariul minim din societate.
Astfel, vechea poziție F devine F1 (având același indice de ierarhizare de 1,5 ).
Dar se introduce o noua poziție, F2, pentru personal cu studii superioare de lungă durată, (cu indice de ierarhizare 2 ) și se creează astfel noi nivele de salarizare și pentru această categorie de personal. În consecință poziția F2 nu poate fi considerată vechea poziție
Deoarece așa cum recurenta arătat mai sus, cele doua poziții sunt diferențiate prin coeficienții de ierarhizare ( respectiv 2 față de 1,5 ).
Este de reținut că rețelele tarifare au fost negociate și stabilite împreună cu sindicatele, fiind anexă la CCM pe unitate. În consecință, au fost stabilite împreună cu sindicatele atât categoriile de personal cât și nivelele de salarizare, fiind obligatorii a fi respectate de către părți pentru toți salariații din societate.
Astfel, încadrarea dlui nu este aleatorie, ci coincide pe de o parte studiilor și funcției în care este încadrat și pe de alta parte salariului rezultat în urma aplicării majorării de 15%.
În acest context, recurenta a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
În același timp, instanța de fond, în motivarea hotărârii pronunțate, avea obligația de a lămuri părțile cu privire la motivele care au determinat-o să accepte susținerile unei părți sau să le înlăture pe ale celeilalte părți.
În acest fel, părțile implicate în proces aveau posibilitatea de a înțelege temeiurile avute în vedere de instanță când a pronunțat acea soluție.
Or, prin această situație, nu doar că recurenta se află în situația unei sentințe date fără o motivare temeinică și justă, ci și în prezența unei încălcări flagrante a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, recurenta a amintit două hotărâri date în două cauze contra României, respectiv cauza Lider și, când Curtea a statuat în sensul că ar. 6 al Convenției obligă instanța să-și motiveze deciziile în mod temeinic, precum și cauza Albina când Curtea a statuat că art. 6 implică pentru instanțe sarcina de a proceda la un examen efectiv al argumentelor, mijloacelor și elementelor aduse în apărare de către părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Instanța nu a ținut însă cont de nici una din aceste două aspecte.
Principalul act juridic în jurul căruia s-a născut litigiul supus judecații este Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate aplicabil anilor 2008-2009.
Potrivit acestui act juridic, s-a stabilit că pentru anul 2008-2009 salariile se vor majora în mod unitar, la toți salariații, cu un procent de 15% aplicabil salariului de bază, prin salariul de baza înțelegându-se salariul din carnetul de muncă al fiecărui salariat.
O dată cu semnarea Contractului Colectiv de Muncă au fost semnate (în mod firesc) și Anexele la Contract, evident, fiecare anexă fiind supusă negocierii și fiind reactualizată potrivit rezultatului negocierilor directe.
Astfel că Anexa 19 era modificată potrivit negocierii, iar forma în care a fost semnată cuprindea pe de o parte departajarea între salariații cu studii superioare de lungă și de scurtă durată, modificare care nu fusese efectuată în anexă până la acea dată din motivele pe care le-a explicat anterior, iar pe de alta parte, Anexa 19 cuprindea deja modificările salariale intervenite de 15% și care fuseseră deja inserate în carnetul de muncă al fiecărui salariat.
Instanța însă, nesocotind vădit dispozițiile art. 969. civil, care reglementează principiul autonomiei de voința a părților într-un contract, a înlăturat efectele Contractului Colectiv de Muncă și a nesocotit fără temei voința părților în ceea ce privește majorările salariale.
Astfel, instanța, prin sentința pronunțată intervine în "legea părților" și o modifică unilateral în ceea ce privește majorările salariale. Instanța a ignorat manifestarea expresă de voința a părților, stabilind pentru reclamant o altă majorare salarială, discreționară și de natură a discrimina pe ceilalți salariați.
În aceste condiții, instanța nu s-a rezumat doar la a pronunța o sentință netemeinică, dar își și depășește atribuțiile, asumându-și rolul de parte al Contractului Colectiv de Muncă și modificând unilateral înțelegerea părților obținută după lungi și dificile negocieri.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 24.12.2009 pentru termenul de judecată din 11.01.2010, recurenta-pârâtă a învederat că renunță la motivul de recurs privitor la plata diferențelor de contribuții de asigurări sociale aferentă condițiilor deosebite de muncă în care reclamantul-intimat și-a desfășurat activitatea în perioada aprilie 2001- aprilie 2006, sens în care, în aplicarea art. 246. pr. civ. instanța a luat act de manifestarea de voință a pârâtei cu privire la acest motiv de recurs.
Cât privește restul criticilor, legate de pretențiile salariale formulate pentru perioada începând cu 01.01.2007, Curtea constată, contrar susținerilor recurentei, că raționamentul juridic există și el este întemeiat pe prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 privitoare la contractul colectiv de muncă, raționament prezentat de reclamant prin acțiunea introductivă și însuși implicit de instanță.
Astfel, textul enunțat consacră obligativitatea contractelor colective de muncă, ca și caracterul minimal al dispozițiilor acestora cât privește drepturile recunoscute salariaților prin contracte subsecvente, rezultând pe de o parte că executarea lor este obligatorie, pe de altă parte că ele nu pot afecta drepturile deja câștigate prin negociere la nivel inferior, susceptibile a fi acordate suplimentar față de prevederile minimale obligatorii.
Din această perspectivă, în mod legal și temeinic s-a stabilit că, începând cu 01.01.2007, salariul de bază mediu pentru categoria de personal din care face parte reclamantul este de 940 lei, valoare rezultată din produsul valorii salariului minim pe unitate (470 lei) cu nivelul 2, al coeficientului de ierarhizare pentru categoria cu studii superioare de lungă durată, potrivit prevederilor exprese ale art. 40 alin. 1 lit. d) și art. 40 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, aplicabil cu începere din 01.01.2007.
Or, la acest moment, salariul de bază minim la nivel de unitate pentru categoria din care face parte reclamantul era de 714 lei, rezultând, pe de o parte, că acesta trebuia adus, începând cu 01.01.2007, la valoarea minimă de 940 lei, la care însă trebuie aplicată și majorarea de 1,5546, obținută anterior prin negociere (salariul negociat de 1100 lei, față de salariul de bază minim de 714 lei) și care trebuie păstrată și acordată suplimentar față de minimul prevăzut de lege, întrucât este expresia acordului de voință manifestat anterior de părți și obligatoriu pentru ele.
Sub aceste aspecte, nu se poate opune faptul că valoarea negociată a salariului reclamantului la data de 01.01.2007 era oricum superioară salariului minim prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel național, de vreme ce multiplicarea cu 1,5546 era câștigată la nivel individual, prin negociere, și aplicabilă plafonului salarial minim pentru categoria reclamantului, care era de 714 lei din aprilie 2006, devenind 940 lei de la 01.01.2007.
Irelevant este și faptul că atât valoarea 2, cât și 1,5564 au aceeași natură, de coeficienți de multiplicare, ceea ce contează fiind cauza distinctă a celor două majorări, una aflându-și izvorul în prevederile imperative ale contractului colectiv de muncă, cealaltă în manifestarea de voință a părților, deopotrivă obligatorii, valabile și susceptibile a fi aplicate separat, cea de-a doua ca drept suplimentar, peste minimul obligatoriu, de oriunde ar rezulta acest minim (lege, contract colectiv de muncă unic la nivel național, de ramură, unitate ori individual).
Prin urmare, și majorările salariale de 6 și 15% acordate de unitate în lunile martie ale anilor 2007 și 2008 se vor aplica la valorile astfel rezultate, după cum algoritmul de calcul expus anterior este valabil și la momentul creșterii salariului minim de bază la 600 lei, cu începerea de la 01.01.2008, atrăgând majorarea salariului de bază minim pentru categoria din care face parte reclamantul la 1200 lei la care se va aplica coeficientul de multiplicare de 1,5546 câștigat prin negociere, ce se acordă distinct. În caz contrar, ar însemna ca prevederile legii sau contractelor încheiate la nivel superior, care se vor minimale, să afecteze drepturile obținute anterior,suplimentar față de nivelul minim obligatoriu, ceea ce nu a fost nici în rațiunea legiuitorului la momentul edictării reglementării-cadru cu privire la contractele colective de muncă, nici a participanților la încheierea contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
În consecință, se constată că modalitatea de calcul conformă acestui raționament, adoptată și de expertul desemnat în cauză, este corectă, respectiv că prin motivele de recurs invocate, intimata nu răstoarnă un atare raționament, singurul care a stat la baza soluției, ci procedează la expunerea succesiunii reglementărilor intervenite în materia coeficienților de ierarhizare, respectiv susține că încadrarea salariului reclamantului rezultă din includerea majorării de 15%, susținere pe de o parte necircumstanțiată la modalitatea propriu-zisă de acordare a salariului, pe de altă parte, față de algoritmul validat anterior, întrucât suma de 1100 lei nu reprezintă majorarea cu 15% a valorii de 714 lei.
În considerarea celor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea va respinge recursul declarat, astfel cum a fost restrâns, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată - " ROMÂNIA" SA A, cu sediul în A,-, jud. împotriva sentinței civile nr.1145/12.06.2009 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant, cu domiciliul în A, str. -. Al., nr.20, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,11.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./01.02.2010
Jud. fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Dragoș Alin Călin
