Pretentii. Decizia 5447/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5447

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier - -

*****************************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3309 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea formulată de recurentul reclamantul prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 3309 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis excepția prescripției invocată de intimata Casa Județeană de Pensii

S-a respins acțiunea ca tardiv formulată de petiționarul, in contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G și intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Petiționarul a fost pensionat începând cu data de 21.05.1999, pentru limită de vârstă prin decizia nr. - a Direcției Generale de Muncă și Protecție Sociale G, beneficiind de pensie de serviciu, pensie în care nu a fost introdus sporul de vechime de 25 % de care a beneficiat cât a fost în activitate. Ulterior, sporul de vechime a fost reintrodus, dar pe perioada 01.01.2001 - 01.06.2004 nu a beneficiat de acest spor.

Instanța a constatat că decizia contestată de petent a fost emisă în anul 1999, iar cererea a fost introdusă la 13.12.2007, astfel că. potrivit dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 19/2000, decizia poate fi contestată în termen de 45 zile de la comunicare.

De asemenea, drepturile bănești solicitate sunt pentru perioada 01.01.2001 - 01.06.2004, iar potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art. 3, termenul prescripției este de 3 ani, începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, potrivit dispozițiilor art. 7 din același decret.

Cum dreptul petentului s-a născut la 01.01.2001, iar solicitarea s-a făcut la 13.12.2007, instanța a constatat că dreptul la acțiune este prescris.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. S-a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că obiectul acțiunii îl constituie decizia de pensionare din anul 1999 și, deci, în mod greșit s- invocat nerespectarea termenului prev. de art. 87 din Legea nr. 19/2000.

În realitate, obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea drepturilor bănești aferente perioadei 2001/2004, respectiv, sporul de 25% avut la data pensionării (21 mai 1999).

S-a invocat Decizia XXXVI/ 7 mai 2007 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii.

Recurentul a mai arătat că: la data pensionării a beneficiat de sporul de 25% solicitat în prezenta cauză; după apariția OG nr. 83/2000 acest spor nu a mai fost primit nici de magistrații în activitate și nici de către magistrații pensionați; pentru obținerea drepturile aferente perioadei 21 mai 2004/21 mai 2005 recurentul a promovat acțiune în justiție, acordându-i-se drepturile solicitate prin sentința nr. 2917/25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă.

că prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor argumentelor menționate în cererea de chemare în judecată, recurentul mai subliniat că, prin neacordarea drepturilor bănești solicitate, se creează discriminare între magistrații în activitate și cei pensionați.

În sprijinul celor susținute s-a invocat practică judiciară provenind de la același complet de judecată care a judecat cauza în primă instanță (dosarul nr-).

La dosar s-a depus întâmpinare formulată de intimată, prin care se solicită respingerea recursului.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente.

Soluționând cererea reclamantului, prima instanță s-a raportat atât la data emiterii deciziei de pensionare a petentului, din anul 1999, dar și laperioada pentru care se solicită drepturile bănești în litigiu.

Rezultă deci, că prima instanță a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, așa cum a fost menționat chiar și prin motivele de recurs.

Analizând acest din urmă aspect, Curtea reține următoarele:

Fără îndoială că argumentele referitoare la preeminența dreptului internațional față de dispozițiile dreptului intern - atunci când acesta din urmă nu conține dispoziții mai favorabile - sunt corecte.

Dezlegarea dată de instanța de fond nu incalcă însă, nici dispozițiile dreptului intern dar nici pe cele ale tratatelor internaționale la care Romania este parte -cu referire concretă, în raport de argumentele motivului de recurs, la dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și și a Libertăților Fundamentale - pentru următoarele considerent:

În general, dispozițiile legale privind formalitățile ce trebuie respectate de orice subiect cu calitate procesuală activă vizează asigurarea unei bune administrări a justiției, respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Prin deciziile sale, Curtea Europeană a Dreptrurilor Omului nu a examinat "in abstracto" legislațiile interne ale statelor ci maniera în care a fost înfrânt dreptul acestora de a se adresa instanțelor.

La 18 martie 2008, prin hotărârea 3052/04, în cauza Dacia contra, Curtea a arătat rolul de o importanță majoră pe care îl au termenele de prescripție, interpretate din perspectiva Convenției care declară principiul preeminenței dreptului ca făcând parte din tradițiile comune ale statelor membre la Convenție.

S-a arătat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică prin fixarea unui termen fix de introducere a acțiunilor.

Prin urmare, prin hotărârea la care s-a făcut trimitere, Curtea a decis cămodificarea unei situații ca a devenit "definitivă" datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.

Nici o dispoziție a Convenției nu obligă statele membre sa instituie termene de prescripție sau sa fixeze momentele de la care începe sa curga prescripția, in materie civila statele bucurându-se de o mare libertate de apreciere atât in stabilirea duratei acestui termen, cat si a momentului de la care aceasta începe sa curgă ( hot. Nr. 42117 per. 04 din 5 Februarie 2009- - si altii contra Franței ).

Deci, instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe, este admisibilă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin acesta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul I adițional la Convenție.

S-a stabilit în acest sens, că limitarea dreptului de acces la o instanță prin instituirea unor termene de prescripție, trebuie să respecte condițiile de proporționalitate și rezonabilitate astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu, pentru a acționa.

Sub acest aspect, termenul de prescripție de 3 ani - ca cel prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 - este, în general, apreciat ca rezonabil de întreaga practică, în ceea ce privește satisfacerea drepturilor de creanță, instituirea acestui termen având drept finalitate limitarea efectelor perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile.

De aceea durata unui termen de prescriptie nu pune probleme din punctul de vedere al conventiei.

Prin urmare, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii și a procedat corect, socotind că, la data formulării cererii de chemare în judecată (13 dec. 2007), nu puteau fi pretinse decât drepturile bănești aferente ultimilor 3 ani, dreptul la acțiune pentru perioada anterioară (în speță, 1 ian. 2001/1 iunie 2004) fiind prescris.

Față de raționamentul expus, general valabil, se constată, de asemenea, nefondată și critica potrivit căreia, prin respingerea acțiunii, se creează o evidentă discriminare între magistrații pensionați și cei în activitate.

Pe de altă parte, nici împrejurarea că prima instanță nu a răspuns în mod distinct acestei susțineri ci a grupat motivele invocate de petent, răspunzând printr-un argument unic, nu sunt în măsură să afecteze de nelegalitate hotărârea recurată.

De asemenea, este lipsit de relevanță că, într-un anume dosar - indicat expres de recurent -, într-o cauză apreciată de acesta ca similară, același complet de judecată a pronunțat o soluție diferită, practica judiciară nefiind izvor de drept.

Date fiind considerentele menționate anterior, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 cod. pr. civ. să respingă recursul, menținând sentința atacată ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3309 din 24 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Judec./ 2 ex./ 16 noiembrie 2009

Tehn./2 ex.

Jud.fond,

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Ligia Epure

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pretentii. Decizia 5447/2009. Curtea de Apel Craiova