Pretentii. Decizia 991/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE, DE CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.991/DOSAR NR-
Ședința publică din 7 iulie 2009
PREȘEDINTE: Dorina Rizea- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
- - - judecător
- grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.615/A pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 26 martie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 30 iunie 2009, când părțile au lipsit, așa cum rezultă și din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 7 iulie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 615/M/26.03.2009 Tribunalul Brașova respins excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov invocată de pârâtul MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
A admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE, și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință:
A obligat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE să plătească reclamantei diferența lunară dintre indemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani în cuantum de 600 lei lunar și indemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 12.02.2007, pe perioada 12.02.2007 - 01.11.2008, sumă ce va fi actualizată în funcție de rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale până la data plății efective.
A obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare plății sumelor de mai sus pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI EGALITĂȚII DE ȘANSE.
Prima instanță a reținut că în ceea ce privește excepția de necompetență materială a Tribunalului Brașov, invocată de pârâtul Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată și a respins-o motivat de faptul că, deși este o acțiune în despăgubiri, aceasta își are izvorul în dreptul la îndemnizația pentru creșterea copilului într-un alt cuantum decât cel plătit reclamantei, drept de asigurări sociale, iar instanța de drept comun în materie de asigurări sociale este Tribunalul Brașov - secția civilă, potrivit art. 154 alin.1 și 155 din Legea nr.19/2000 iar nu judecătoria sau o altă instanță, respectiv instanța de contencios administrativ. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 159 din Legea nr. 19/2000. Chiar și pe temeiul nr.OG 137/2000 acțiunea este scutită de taxă de timbru, potrivit art. 27 alin. 1.
Reclamanta nu a contestat, prin prezenta acțiune, decizia nr. 419.-/18.04.2007 emisă de B în temeiul nr.OUG 148/2005 (fila nr. 4), motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 9 alin. 5 din nr.OUG 148/2005, relative la competența instanței de contencios administrativ și la depunerea contestației în termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei. În consecință, inadminisbilitatea acțiunii, motivată de lipsa procedurii administrative prealabile invocată de pârâtul este nefondată.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției este neîntemeiată și a fost respinsă, întrucât, astfel cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă depus la filele nr. 68 - 70 ale dos. în perioada pentru care se solicită drepturile, reclamanta îndeplinit funcția de judecător în cadrul Tribunalului Brașov, instituție subordonată pârâtului Ministerul Justiției care este angajator și ordonatorul terțiar de credite, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Justiției și care alături de celelalte instituții din sistemul judiciar chemate în judecată efectuau plata indemnizației pentru îngrijirea copilului în temeiul prevederilor legislației anterioare - art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 invocate de reclamantă și a prevederilor art. 133 alin. 1 și alin. 2 lit a) din Legea nr. 19/2000.
De asemenea, având în vedere si dispozitiile art. 21 alin. 1 din Lg. 500/2002, calitatea procesuala a Ministerului Justiției se justifică, acesta repartizând fondurile, in calitate de ordonator principal de credite, catre Tribunalul B, in vederea efectuarii platilor de catre angajator
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului S este justificată de prevederile art. 19 din nr.OUG 148/2005, potrivit căruia fondurile necesare plății îndemnizației se asigură din bugetul de stat, prin bugetul ministerului pârât, astfel că orice modificare a cuantumului acestei îndemnizații trebuie să îi fie opozabile, motiv pentru care excepția lipsei calității sale procesuale pasive a fost respinsă.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocată prin intampinare de paratul Ministerul Finantelor Publice s-a retinut ca nu este intemeiată motivat de faptul că, potrivit art. 15 din HG nr. 83/2005, instantele judecatoresti sunt institutii publice din sistemul justitiei, finantate de la bugetul de stat. Ministerul Finantelor Publice coordoneaza actiunile care sunt in responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar si anume: pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie.
In conformitate cu art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 34/2009 Ministerul Finanțelor Publice, avizează documentele de politici publice elaborate de alte autorități publice, care au legătură cu activitatea ministerului iar potrivit art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, Ministerul Finantelor Publice asigură pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Ca urmare, calitatea procesuala pasiva a acestui parat este justificata de necesitatea punerii la dispozitia Ministerului Justitiei a fondurilor necesare platii unor debite la care acesta poate fi obligat prin hotarari judecatoresti ramase irevocabile, sens în care a și fost chemat în judecată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Justiției motivat de faptul căreclamanta solicită alte drepturi decât cele prevăzute de lege,deși în realitate este o apărare de fond, aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Este adevărat că prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008, Curtea Constituțională, a constatat că prevederileart. 27alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, însă reglementările internaționale invocate de reclamantă au prioritate acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne. Potrivit art. 148 alin (2) din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cuDeclarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte (alin. 1). Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (alin. 2).
Analizând acțiunea în raport cu dispozițiile legale în materie i probele existente la dosarul cauzei, instanta a retinut urmatoarele:
După cum rezultă din mentiunile efectuate în carnetul de munca ( filele 68 - 70), reclamanta deține functia de judecător în cadrul Tribunalului Brașov iar din data de 12.02.2007 a intrat în concediu pentru cresterea copilului în vârstă de până la 2 ani - - -, născută la data de 12.11.2006, la data de 01.11.2008 reluându-și activitatea profesională.
Potrivit vechii reglementări cuprinse în art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 prima republicare după adopatarea Legii nr. 247/2005, " n perioada concediului de creștere a copilului în vârstă de până la 2 ani, judecătorii sau procurorii au dreptul la o indemnizație în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de la care se acordă acest concediu."
Prin art. 28 alin. 2 din OUG. nr. 148/2005 (intrată în vigoare la data de 01.01.2006, potrivit alin. 1 din același articol) s-a prevăzut că, de la data intrării in vigoare a acestei ordonanțe au fost abrogate prevederile referitoare la concediu și indemnizația pentru creșterea copilului, cuprinse în Legea 19/2000 și respectiv în Legea 303/2004.
Drept urmare, reclamanta a beneficiat, începând cu data de 12.02.2007 de îndemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei, potrivit art. 2 raportat la art. 1 din nr.OUG 148/2005, în baza Deciziei nr. 419.-/18.04.2007 emisă de B (fila nr. 4 dos.).
Se observa ca prin modificarea legislativa amintita părinții care beneficiau de concediu de crestere a copilului pana la doi ani, respectiv pana la trei ani erau supusi aceluiasi tratament cu privire la beneficiul indemnizatiei de crestere a copilului, in cuantum de 600 lei, indiferent de contributia acestora la bugetul asigurarilor sociale in perioada in care acestia si-au desfasurat activitatea la locul de munca, cu incalcarea prevederilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 potrivit carora drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite.
Contributia de asigurari sociale a fost retinuta in raport de intreaga indemnizatia bruta lunara cuvenita pentru functia de judecator pe care reclamanta o exercita de la data de 01.11.1995, motiv pentru care s-a apreciat ca plafonarea stabilita de legiuitor incalca principiul discriminarii consacrat de Constitutia Romaniei prin art. 16 alin.1.
Prin sistemul de acordarea a indemnizatiei pentru cresterea copilului stabilit prin nr.OUG 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, de care reclamanta a beneficiat, in sensul ca de la data de 01.01.2007 cuantumul indemnizatiei este de 600 lei pentru toti contribuabilii aflati in concediu pentru cresterea copilului si care indeplinesc conditia de a realiza venituri supuse impozitarii timp de 12 luni inainte de nasterea copilului, indemnizatia nu mai are caracterul unui drept de asigurare sociala, ci al unui ajutor social acordat de stat.
În realitate însă, indemnizatia pentru cresterea copilului constituie un drept de asigurare sociala care i se cuvenea reclamantei in raport de contributia de asigurari sociale platita.
Prin abrogarea dispozitiilor art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 si instituirea unui cuantum unic de 600-800 RON, s-a realizat o restrangerea a dreptului la concediul pentru ingrijirea copilului si la o indemnizatie satisfacatoare, pentru acele familii in care parintele realiza un venit mai mare de 600 - 800 lei.
Drept urmare, dispozitiile noului act normativ - nr.OUG 148/2005 - nu sunt aplicabile in speta, întrucât s-ar încălca principiul contributivității prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. e) din Lg. 19/2000.
Condiția acordării indemnizației pentru creșterea copilului, în temeiul art. 1 și 2 din OUG 148/2005 este ca persoana beneficiară să fi realizat în ultimul an anterior datei nașterii copilului, venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003.
Potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 onstituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuții de asigurări sociale în sistemul public din Romania.
Este neindoielnic ca, la data deschiderii drepturilor reclamantei, sistemul de acordare a indemnizatie pentru creșterea copilului era raportat la contribuția diferită a beneficiarilor acestei indemnizații la sistemul de asigurări sociale, respectându-se principiul contributivității mai sus evocat.
Prin Hotărârea nr. 241/16.08.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut că prevederile cuprinse în nr.OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, sub aspectul modalității de tratament a magistraților sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv și legitim, recomandându-se Ministerului Muncii, Familiei si Egalității de Șanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze diferit cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului de până la 2 ani și în funcție de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizație.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a mai reținut în Hotărârile nr. 422/2007, 446/2007 și 241/2007 că "prin aplicarea prevederilor nr.OUG 148/2005 categoria socio-profesională a magistraților a cunoscut o diminuare drastică a veniturilor sale iar prevederile respective nu mai sunt de natură a sprijini familia magistratului, ci, din contră, au un caracter negative asupra nivelului de trai al acestuia. Îndemnizația pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani nu își mai îndeplinește funcția declarată de înlocuire a venitului salarial".
Așa cum s-a reținut prin hotărârea sus menționată, prin instituirea unui cuantum unic al indemnizației pentru creșterea copilului se creează o discriminare, încălcându-se art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, stabilind în acest sens că "dreptul de a nu fi discriminate, garantat de Convenție este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile, dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile.
Prin omogenizarea modului de acordare a concediului de creștere a copilului s-a realizat nu o "susținere a familiei", ci o restrângere a sprijinului pentru creșterea copilului din familiile magistraților. cuantumului indemnizației s-ar fi justificat daca toți beneficiarii ei ar fi plătit contribuții egale. Prejudicial material este urmarea discriminării, întrucât dispozițiile legale aplicabile în prezent în materia creșterii copilului sunt discriminatorii iar situația creată a condus la o diminuare drastică a veniturilor familiei și la lipsa susținerii familiei în asigurarea dezvoltării și creșterii adecvate a copilului, situație incompatibilă cu statutul magistratului.
Principiul nediscriminării este cuprins în art. 16 din Constituția României. De asemenea, potrivit art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, "toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul, fără deosebire, la o protecție egală a legii. Toți oamenii au dreptul la o protecție egală împotriva oricărei discriminări care ar încălca prezenta Declarație și împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare".
Art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, dispune că "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
Art. 1 din Protocolul nr. 12 ia Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la în 04.11.2000, ratificat de România prin Lg. 103/2006, prevede că "1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limba religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență ia o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.2.Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre motivele menționate la paragraful 1".
După cum s-a argumentat mai sus, față de Deciziile nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008 ale Curții Constituțională, reglementările internaționale/europene invocate anterior au prioritate dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, incidente fiind prevederile art. 20 și 148 alin. 2 din Constituția României.
Abrogarea dispozițiilor art. 79 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 nu este contestată de nici una dintre părți și nici de instanță, însă, ca urmare a discriminării constatate de CNCD, raportate și la documentele internaționale la care România este parte, inclusiv la practica Curții Europene de la Strasbourg privind interpretare dispozițiilor CEDO, singura măsură de reparare a discriminării poate să constea în înlăturarea prevederii discriminatorii și revenirea la actul normativ anterior.
Dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, invocate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu poate să fie o în executarea unor titluri executorii, așa cum sunt hotărârile judecătorești, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, în baza acestor hotărâri se poate obține rectificarea bugetară.
Având în vedere aceste considerente, pretențiile reclamantei relative la diferența lunară dintre îndemnizația de creștere a copilului în vârstă de până la doi ani în cuantum de 600 lei lunar și îndemnizația lunară în cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate în ultimele 6 luni anterioare datei de 12.02.2007, pe perioada 12.02.2007 - 01.11.2008, sunt întemeiate, prin raportare la reglementările internaționale, respectiv la art. 7 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO si art. 6 din Carta europeana privind statutul judecătorilor, care sunt mai favorabile și prioritare față de legislația internă.
În ceea ce privește plata dobânzii legale și a reactualizării sumei pretinse cu indicele de inflație, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1082 si art. 1073 Cod civil, ri de câte ori debitorul nu-și execută obligația, o executa cu întârziere sau necorespunzător, creditorul are dreptul de a solicita executarea obligației și repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin întârzierea executării.
Daunele-interese nu au natura unei noi obligații care se naște ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligației de către debitor, ele au caracterul de sancțiune și se adaugă obligației neexecutate pentru a acoperi prejudiciul total suferit de către creditor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Justiției și Libertăților.
Curtea de APEL BRAȘOV susține că prima instanță a nesocotit decizia Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000; dispozițiile OUG nr. 148/2005 au fost interpretate și aplicate greșit considerându-se că acestea retroactivează și s-a acordat un alt drept decât cel stabilit de lege luându-se în considerare decizii ale Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care nu au autoritate de lucru judecat și nu sunt obligatorii.
Tribunalul Brașov consideră instanța a acordat pe cale judecătorească un drept inexistent în lege încălcând voința legiuitorului și separația puterilor în stat.
Ministerul Justiției și Libertăților arată că prin sentința pronunțată s-au încălcat atribuțiile puterii judecătorești dându-se eficiență unui text de lege abrogat, nu se au în vedere deciziile Curții Constituționale referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate pentru anumite dispoziții cuprinse în OG nr. 137/2000, a fost greșit respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților și s-au interpretat eronat prevederile care permit instanței să constate existența unei discriminări.
Ministerul Finanțelor Publice critică sentința sub aspectul respingerii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond s-a considerat greșit că există discriminare, acțiunea fiind inadmisibilă raportată la temeiul de drept, iar prejudiciul este inexistent.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale reiterează excepția lipsei competenței materiale a tribunalului și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond consideră că s-a făcut o greșită aplicare a legii pentru că prin OUG nr. 148/2005 indemnizația pentru creșterea copilului a devenit o prestație de asistență socială, cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, fiind scoasă de sub incidența principiilor ce guvernează Legea nr. 19/2000, în acest fel neputându-se discuta despre existența vreunei discriminări.
Examinând cauza, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, vor fi analizate cu prioritate excepțiile invocate în cuprinsul recursurilor.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Justiției și Libertăților a fost corect respinsă de către prima instanță. Chiar dacă sumele necesare pentru plata indemnizației se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ordonatorul principal de credite, cel care preia aceste drepturi de la buget și le transmite către instanțe, respectiv Tribunalul Brașov, acolo unde este încadrată reclamanta, este această recurentă în temeiul dispoziției legale cuprinse în art. 21 alin. 1 din Legea nr. 500/2002. Din această perspectivă legislativă Ministerul Justiției și Libertăților are calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost și ea legal respinsă de către prima instanță având în vedere că recurenta este cea care pune la dispoziția ordonatorului principal de credite Ministerul Justiției și Libertăților sumele necesare plăților drepturilor salariale și de altă natură cuvenite magistraților și, în conformitate cu art. 19 lit. 1 din Legea nr. 500/2002 asigură pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, a legilor de rectificare bugetară și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost respinsă de prima instanță prin prisma dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 148/2005, fondurile necesare plății indemnizației de creștere a copilului fiind derulate prin bugetul acestui minister, ceea ce face ca prezența sa în proces să fie necesară pentru opozabilitatea hotărârii. Raționamentul juridic al primei instanțe este temeinic și legal, excepția fiind corect respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei competenței materiale a tribunalului este de observat că prezenta acțiune este o acțiune ce vizează cuantumul indemnizației de creștere a copilului. Chiar dacă OUG nr. 148/2005 a abrogat dispozițiile din Legea nr. 19/2000 privind concediul maternal și a externalizat plata acestor drepturi trecându-le din bugetul asigurărilor sociale în bugetul de stat competența materială a instanței se verifică după dispozițiile art. 154 alin. 1 și art. 155 din Legea nr. 19/2000 atâta timp cât reclamanta a contribuit la fondul de asigurări sociale, potrivit dispozițiilor din legea privind sistemul public de pensii și alte asigurări sociale, iar drepturile pe care le solicită trebuie să provină din acest buget la care ea a contribuit cu sume calculate procentual din salariu. În aceste condiții, chiar dacă este o acțiune în despăgubiri ea este legată de dreptul de asigurări sociale, iar competența revine tribunalului și nu judecătoriei.
Revenind la criticile legate de fondul cauzei, acestea vor fi analizate împreună având în vedere că o parte dintre ele sunt comune mai multor recursuri.
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor legale cuprinse în OUG nr. 137/2000, pe care s-a bazat acțiunea și considerentele primei instanțe, curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a acestor dispoziții legale.
Prin decizia nr. 819/2008 Curtea Constituțională a considerat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, în speța de față, cel care a constatat că dispozițiile OUG nr. 148/2005 sunt discriminatorii a fost Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 422/2007 și nr. 241/2007, în cazuri similare celui de față, respectiv la sesizarea unor magistrați.
Așa fiind, instanța nu a anulat sau a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci luând în considerare hotărârile organului abilitat de lege să se pronunțe asupra existenței discriminării, a dispus aplicarea în continuare a normei cuprinse în actul normativ abrogat prin norma discriminatorie, ceea ce nu echivalează nici cu crearea unei norme juridice pe cale judiciară și nici cu aplicarea unor norme cuprinse în alte acte normative, actul normativ pe care s-a bazat soluția fiind cel aplicabil magistraților, emis anterior de legislativ.
De altfel, prima instanță a motivat amplu considerentele pentru care a reținut existența discriminării, făcând referire la dispozițiile cuprinse în decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, iar aplicarea înțelesului sintagmei de "discriminare" este supusă normelor europene, Constituția României, prin dispozițiile art. 20 alin. 2, prevăzând principiul aplicării directe și imediate ale dispozițiilor Convenției, astfel cum acestea sunt interpretate de
Cu privire la aplicarea în timp a dispozițiilor OUG nr. 148/2005, prima instanță nu a considerat că acestea ar fi retroactivat, ci a analizat aplicabilitatea actului normativ raportându-l la considerentele hotărârilor de discriminare mai sus - menționate, la practica CEDO, în acest domeniu, și nu în ultimul rând la principiul contributivității înscris îi Legea nr. 19/2000, principiu care nu poate fi încălcat prin acte normative ulterioare. Din această perspectivă s-a considerat, în mod legal, că reclamanta a avut o cotă de contribuție mai mare, cotă ce trebuie să îi fie recunoscută și respectată la data la care i se deschide dreptul la obținerea indemnizației.
Față de cele dezvoltate mai sus nu se susțin criticile referitoare la faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat separația puterilor în stat, atâta timp cât în temeiul legii instanța este cea chemată să verifice interpretarea și aplicarea actelor normative, precum și să ia măsurile legale pentru repararea prejudiciilor create prin fapte de discriminare, indiferent din partea căror persoane sau autorități provin faptele de discriminare.
Tot față de considerentele ce preced nu poate fi primită nici excepția inadmisibilității acțiunii atâta timp cât orice persoană interesată are liber accesul la justiției atunci când consideră că i s-a încălcat un drept sau nu a fost respectată o obligație din partea debitorului său.
Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BRAȘOV, Tribunalul Brașov, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.615/26.03.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
- - pentru - - - -
aflat în concediu de odihnă,
semnează vicepreședintele instanței,
GREFIER,
Red. /21.07.2009
Dact. /04.08.2009
- 2 exemplare -
Jud. fond -
-
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria
