Recalculare pensii. Decizia 1027/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(6847/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1027/
Ședința publică din data de 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.4844 din 11 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 9776/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant HG, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns intimatul reclamant G, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/18.02.2009 atașată la fila 9 dosar, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul intimatului reclamant G, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.4844/11.06.2008 pronunțată în dosarul nr.9776/3AS/2008, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B,astfel cum a fost completată; a anulat decizia nr.-/11.03.2008 emisă de Casa locală de pensii sector 5; a obligat pârâta să emită o nouă decizie, în baza nr.OUG4/2005, prin care să recalculeze pensia de invaliditate cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 30 ani și 10 luni; a respins cererea, sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr.-/11.03.2008 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 5, s-a stabilit pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, cu începere din data de 01.02.2007, în cuantum de 425 lei, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,07157 puncte, a unei valori a punctului de pensie de 396,20 lei și a unui stagiu complet de cotizare de 31 de ani.
În raport de vechimea de 17 ani, 8 luni si 23 de zile lucrată în grupa I de muncă în subteran în perioada 01.07.1978-23.03.1996, instanța de fond a constatat că potrivit art. 44 din Legea nr.19/2000, reclamantul beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare proporțional cu perioada lucrată în grupa I, în condițiile realizării stagiilor de cotizare necesare prevăzute de anexa nr.4 din același act normativ.
Din interpretarea logico-gramaticală a acestui text legal, instanța a reținut că singurul beneficiu acordat de lege îl constituie reducerea vârstei standard de pensionare și nu reducerea stagiului complet de cotizare utilizat la stabilirea pensiei, stagiul de cotizare necesar la care se face trimitere reprezentând perioada minimă necesară a fi lucrată în grupa I pentru a se beneficia de aceasta reducere și nicidecum un nou stagiu complet de cotizare redus.
Potrivit anexei nr.4 din Legea nr.19/2000, pentru un stagiu de cotizare în grupa I situat între 16 și 18 ani coroborat cu un stagiu de cotizare realizat în condiții normale de muncă de minim 6 ani, reclamantul beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 8 ani.
Așa fiind, stagiul complet de cotizare ce trebuia avut în vedere de expert la determinarea punctajului mediu anual al contestatorului era cel prevăzut de anexa nr. 3 a Legii nr.19/2000 pentru data depunerii cererii de pensionare, 13.04.2006, respectiv 30 de ani și 10 luni sau 30,83 ani așa cum s-a stabilit de altfel prin sentința civila nr.1930/21.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-
Față de argumentele de mai sus, constatând că decizia contestată, nr.-/11.03.2008 emisă de Casa locală de pensii sector 5, este nelegală, prima instanță, în baza art. 87 raportat la art. 155 lit.d din Legea nr.19/2000, a anulat-o, iar în baza art. 89 alin.1 din același act normativ, a obligat pârâta să emită o nouă decizie, în baza nr.OUG 4/2005, prin care să recalculeze pensia de invaliditate cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 30 ani și 10 luni.
Pe cale de consecință, a respins cererea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată, întrucât adeverințele nr. 0485/13.05.1999, nr. 2042, 2043 și nr.2044/22.12.2006, emise de SC SA au fost luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie, obligând totodată pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.8,9 Cod procedură civilă, dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și normelor de drept material incidente în cauză.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că prin precizarea la acțiune, formulată în cauză, recurentul a înțeles să conteste și decizia nr.-/11.03.2008 comunicată după introducerea cererii de chemare în judecată, întrucât în această decizie punctajul mediu anual rezultat este mai mic decât cel rezultat din sentința civilă nr.1930/21.03.2007 a Tribunalului București, sentință în care sporurile primite de contestator nu fuseseră luate în calcul, adeverințele nefiind depuse la Casa de Pensii, raportat la acțiunea în care s-a pronunțat sentința sus-menționată.
În aceste condiții, în mod greșit instanța de fond nu i-a admis capătul de cerere referitor la luarea în calcul a adeverințelor depuse la Casa de Pensii și nici nu a motivat în vreun mod respingerea. Singura motivare a primei instanțe a fost cea referitoare la stagiul de cotizare.
Adeverințele precizate vizează luarea în considerare a perioadei lucrate în subteran 1.07.1978-22.03.1996, a sporului de vechime majorat în adeverința nr.910/30.11.2006 și adeverința nr.2042/22.12.2006, a sporului pentru condiții deosebite-adeverința nr.2043/22.12.2006 și a sporului de noapte atestat prin adeverințele nr.2044/22.12.2006; 2041/22.12.2006; 962/22.11.2006.
Ori, este evident în opinia recurentei că aceste adeverințe nu au fost valorificate prin decizia de recalculare nr.-/24.10.2007 ce individualizează total puncte-33,21870 și un punctaj mediu anual de 1.07157 puncte inferior celui reținut de instanța ce a pronunțat sentința civilă nr.1930/21.03.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a, ce a stat la baza emiterii deciziei de recalculare.
La pronunțarea acestei sentințe s-a avut în vedere expertiza contabilă administrată de instanță în speța respectivă,anexată pricinii de față ce a stabilit un punctaj de 33,53146 puncte și un punctaj mediu anual de 1,55960 puncte, punctaj superior celui din decizia de recalculare.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
În temeiul art.3041Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
În speță, sentința civilă recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței pe capătul de cerere vizând valorificarea la recalcularea pensiei, a adeverințelor susmenționate, singura motivare fiind cea referitoare la stagiul de cotizare.
Instanța de fond s-a limitat la o simplă mențiune generală, respectiv aceea că "va respinge cererea sub celelalte aspecte, ca neîntemeiată, întrucât adeverințele nr.0485/13.05.1999, nr.2042, 2043 și nr.2044/ 22.12.2006, emise de SC SA au fost luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie", mențiune ce nu poate constitui o motivare corespunzătoare.
Dispoziția legală (art.261 pct.5 Cod procedură civilă ) prin care
s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, a fost edictată în scopul de a asigura o bună administrare a justiției și de a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul judiciar. De aceea judecătorii sunt obligați să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care le-au format convingerea.
Motivarea trebuie să se refere la actele dosarului cauzei soluționate și să fie în concordanță cu ele, ceea ce în speță nu s-a realizat referitor la capătul de cerere menționat.
Față de cele reținute conform art.3041Cod procedură civilă și art.261 pct.5 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond este netemeinică, iar Curtea va admite recursul, va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform art.312 alin.5 Cod procedură civilă, urmând ca celelalte motive de recurs invocate, să fie avute în vedere ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant G împotriva sentinței civile nr.4844/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.9776/3AS/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./16.03.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena