Recalculare pensii. Decizia 1045/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 1045/R/2008
Ședința publica din data de 14 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Laura Dima Ioan Daniel
- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2418 din 13.12.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, asistat de avocat R din Baroul Cluj, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantului recurent arată că nu mai sunt alte cereri în probațiune și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Nefiind cereri prelabile de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, desființarea sentinței și casarea hotărârii, susținând că toate cererile formulate de reclamant și înscrisurile depuse cum ar fi adeverința depusă trebuie analizate.Pe fondul cauzei solicită emiterea unei noi decizii de încadrare în grupa I de muncă și nu în grupa a II a de muncă.La poziția 34 solicită ca încadrarea să fie în gradul I de muncă. Până la momentul pensionării a fost avută în vedere plata somajului.Reclamantul recurent afirmă că nu a avut cunoștință că a fost încadrat în gradul II de muncă grea când a fost detașat la.Solicită în probațiune efectuarea unei expertize contabile.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2418 din 13 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâte CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând anularea deciziei de pensionare nr.-/05.04.2007, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare în care să fie cuprinsă perioada 01.06.1991 - 17.11.1997 în grupa I de muncă, precum și acordarea anilor suplimentari aferenți grupei I de muncă, precum și luarea în calcul a vechimea în muncă și perioada 30.09.1998 - 17.01.2007, susținând că pârâta nu a luat în calcul întreaga perioadă de timp lucrată.
Instanța reținând prevederile art.1169 civ. în conformitate cu care "cel ce face o propunere în fața judecății, este obligat să o dovedească", însă reclamantul nu a făcut dovada afirmațiilor sale din cererea de chemare în judecată, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței nr.2418/2007 precum și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de pensionare cu acordarea grupei I de muncă.
În motivarea recursului arată că SC C-N nu a operat în cartea de muncă perioada lucrată la jud.S, astfel că această perioadă nu a fost luată în calcul la stabilirea pensiei.
Mai arată că nu s-a ținut cont de sporurile acordate prin contractul colectiv de muncă, spor de vechime pe perioada 1991-1997, spor de muncă grea 10-22%, spor pentru condiții nocive 10-15%, spor pentru orele lucrate suplimentar de 50% pentru primele 2 ore și 100% pentru orele ce depășesc 2 ore.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Cu privire la acțiunea formulată, potrivit art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă udecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, de a pronunța respectiva hotărâre.
Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar, astfel ca instanța pronunță o soluție netemeinică, care, potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedura civilă, este supusă casării.
Contrar acestor dispozițiuni, instanța de fond a omis să analizeze și să arate motivele pentru care pune sau nu temei pe susținerile ambelor părți, astfel încât cu privire la hotărârea pronunțată nu se poate exercita un control judiciar eficient.
Sub acest aspect, este de observat ca, în considerentele sentinței, în afară de faptul că se arată doar actele care au fost depuse la dosar de către părți și se reda conținutul acțiunii și al întâmpinării și se face referire la dispozițiile art. 1169 cod civil fără a face aprecieri de valoare cu privire la acestea, nu s-a răspuns motivat, cu referire la probe, dacă apărările reclamantei și ale pârâtei sunt întemeiate.
Evident, în contextul dispozițiilor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedura civilă, modificat, instanța era obligată sa facă aprecieri cu privire la susținerile părților, care au invocat anumite apărări la care instanța nu a răspuns.
Codul d e procedura civilă consacra principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie sa fie motivată. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie sa inspire justițiabililor cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.
Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori sa arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-
Sub acest aspect prevederile art. 261 pct. 5 din Codul d e procedura civilă au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage casarea hotărârii pentru că, fără arătarea motivelor și a dovezilor, soluția pronunțată este netemeinică și nu permite exercitarea controlului judiciar.
Față de cele menționate anterior și în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 Cod procedură civilă cât și al art. 312 alin. 3, art. 299 alin. 1 și art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să admită recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2418 din 13 decembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr- și va trimite cauza în rejudecare primei instanțe pentru a se soluționa cauza și a motiva hotărârea ce se va pronunța.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2418 din 13 decembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - ---
de, dactilografiat de Sz.
În 3 ex. la data de 22.05.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Ioan Daniel