Recalculare pensii. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1062/

Ședința publică din 6 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Roxana Maria Trif JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea

- - - - JUDECĂTOR 3: Mihail

- - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr. 1036/M din 11 iunie 2009, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 29 septembrie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 6 octombrie 2009.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 1036/11.06.2009 Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, și în consecință:

A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei, stabilite prin Decizia nr. 13260 din 30.06.2005, prin luarea în considerare și veniturilor obținute prin retribuirea în acord global înscrise în coloana 4 din Adeverința nr. 183/28.08.2008 emisă de PROIECT și să acorde drepturile rezultate începând cu 01.12.2005.

A obligat intimata la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la intimată sub nr. 5983/25.11.2008, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea adeverinței nr. 183/23.08.2008 emisă de PROIECT B, potrivit căreia a beneficiat de venituri suplimentare față de salariul de bază în care se includeau acordul global, achitându-se lunar cotele, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat și cotele aferente angajatorului, conform dispozițiilor legale în vigoare.

Veniturile suplimentare obținute de contestator sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Prevederea legală mai sus citată a fost menținută și prin legislația ulterioară aplicabilă în prezent.

Cum sporul de acord evidențiat în adeverință a fost acordat contestatorului lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția la unică la fondul asigurărilor sociale de stat, acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la.OUG nr. 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.

Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 nefiind aplicabile.

Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate susținând că sporul de acord global nu poate fi avut în vedere la recalculare deoarece nu are caracter permanent și nu face parte din baza de calcul a pensiei, potrivit legislației anterioare, Legea nr. 250/2007 invocată de instanță nu este aplicabilă în speță, iar angajatorul a recunoscut într-o adresă depusă în alte dosare că nu s-au achitat cotele de contribuție din veniturile realizate.

Recursul este nefondat.

Trebuie remarcat că pentru acest spor, fostul angajator a emis o adeverință prin care se face dovada că s-a acordat contestatorului și că s-a reținut și s-a virat contribuția pentru pensia suplimentară și CAS la bugetul asigurărilor sociale. De altfel, tot prin adeverință se justifică de angajator că acest spor se adaugă la retribuția tarifară de încadrare, deci la salariul de bază, constituie spor permanent și intră în baza de calcul a pensiei conform Legii 19/2000 art. 23 alin.1, pct.

Adeverința emisă în acest sens, în condițiile OUG 4/2005 reprezintă un act de voință al angajatorului care răspunde pentru toate mențiunile.

Potrivit deciziei 736/24.10.2006 Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG 4/2005 a statuat că " verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au invocat sau nu contribuții la asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, fiind de competența exclusivă a instanței "

Prin urmare interpretând aceste înscrisuri instanța de fond a apreciat corect asupra posibilității includerii acestuisporla recalcularea pensiei.

Interdicția prevăzută de OUG 4/2005 se referă la forma de atribuire în acord ca unica formă de remunerare a salariatului.

În situația încasării unor sporuri de acord global peste retribuția tarifară de încadrare devin aplicabile regulile din ordonanță referitoare la sporurile cu caracter permanent.

Dacă acest spor are caracter permanent și a făcut parte din baza de calcul a pensiei, s-a plătit CAS pentru el, conform datelor oferite de angajator, instanța poate dispune recalcularea pensiei în funcție de acesta.

Aceasta este și situația în speță.

Nu poate fi admisibil ca baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la determinarea cuantumului pensiei, ca prestație de asigurări sociale, să nu se ia în considerare acest lucru, pentru că ne-am aflat în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat creându-se o nedorită inechitate.

De asemenea instanța apreciază că, în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar ce nu îl respectă. Soluția contară ar determina încălcarea flagrantă a principiului enunțat și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestuia în vederea atingerii scopului pentru care s-a dispus.

Altfel, s-ar crea o inechitate prin obținerea unui drept de pensie inferior în raport cu contribuția de asigurări sociale calculată și virată și o discriminare între persoanele ce au stagii de cotizare anterioare și ulterioare intrării în vigoare a legii 19/2000, în condițiile în care tot timpul baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost câștigul total.

De asemenea, curtea opinează în sensul că și în condițiile în care există anumite dispoziții legale exprese dar care derogă de la principiile pe care însăși legea le enunță în debutul ei, prioritate nu poate avea decât principiul, acesta fiind cel care generează starea de drept.

Referirea primei instanțe la Legea nr. 250/2007 s-a făcut nu în sensul aplicării sale retroactive ci privitor la modificarea legislativă realizată ca urmare a deciziei Curții Constituționale mai sus amintite.

În ceea ce privește adresa depusă de angajator în alte dosare aceasta nu poate fi considerată probă în această cauză și nici nu are valoare generală pentru toți foștii angajați ai PROIECT

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 1036/M/11.06.2009 a Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red./14.10.2009

Dact./26.10.2009/4 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Roxana Maria Trif
Judecători:Roxana Maria Trif, Dorina Rizea, Mihail

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Brasov