Recalculare pensii. Decizia 107/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - recalculare pensie -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 107
Ședința publică din data de 5 februarie 2009
PREȘEDINTE: Bârsescu Neculai
JUDECĂTOR 2: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 3: Pungă Titus
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtaCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 85, împotriva sentinței nr.1294din1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul recurentei și reclamantul intimat .
Procedura este legal îndeplinită.
S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- din 6.12.2007 la Tribunalul Botoșani, contestatorul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bas olicitat revizuirea deciziei nr. - din 30.11.2005 emisă de pârâtă, arătând că, din buletinul de calcul cât și din datele și elementele care au condus la determinarea punctajului, rezultă că, o parte din drepturile salariale realizate nu au fost luate în calcul.
A mai arătat că pârâta nu i-a dat răspuns la cererea înregistrată sub nr. 2609/4.06.2007, prin care a solicitat revizuirea punctajului.
În dovedirea contestației contestatorul a depus la dosar adeverința nr. 4/16.01.2007 emisă de D, prin care se atestă că, contestatorul a deținut funcția de contabil șef și a beneficiat de indemnizație de conducere, adeverința nr. 21 din 20.02.2007 emisă de prin care se atestă că în perioada 15.10.1980 - 1.04.1981, contestatorul a beneficiat de indemnizație de conducere în cuantum de 330 lei lunar și adeverința nr. 3351 din 5.03.2007, prin care se confirmă că același contestator în calitate de salariat al Direcției Generale al Finanțelor Publice a județului Bab eneficiat de majorarea stabilită conform Ordinului 1021/1991.
Drept consecință, pârâta Casa Județeană de Pensii Bae mis decizia nr. - din 31.07.2007 stabilindu-i contestatorului un punctaj mediu anual de 2.23661 față de 1,43100 punctaj avut anterior procedurii de recalculare.
În cauză s-a invocat și excepția tardivității contestației care a fost respinsă de către instanță, stabilindu-se că aceasta a rămas fără obiect întrucât contestatorul nu a înțeles să conteste decizia nr. - din 30.11.2005 ci decizia nr. - din 31.07.2007, cu motivarea că prin această decizie nu i s-au luat în calcul indemnizațiile de conducere și alte drepturi salariale pe care le-a încasat în diferite perioade ale activității.
Pentru o mai bună administrare a justiției în cauză s-a încuviințat administrarea cu proba expertizei financiar contabilă prin care s-a răspuns la obiectivele formulate de instanță în baza noilor acte prezentate de contestator.
În concluzie, expertul conchide că la stabilirea drepturilor de pensie nu au fost luate în calcul toate elementele necesare ce constituie baza pentru recalcularea pensiei.
Astfel adeverințele prezentate de contestator cuprind elementele de identificare ce vizează unitatea, drepturile salariale pe care le-a încasat, perioada pentru care a beneficiar contestatorul, sporurile și funcția pe care a avut-o în respectiva organizație.
Cum în cauză prin decizia atacată nu au fost valorificate sporurile (sporul de vechime și indemnizația de conducere), deși acestea figurează în statele de plată, Tribunalul Botoșania admis contestația, a anulat decizia nr. -/31.07.2007 și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a sporului de vechime și a indemnizației de conducere stabilite în adeverințele 4/16.01.2007 emisă de D, adeverința nr. 1021/20.02.2007 emisă de, precum și sporul de conducere din adeverința 3351/5.03.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, drepturi ce urmează a fi acordate de la 1.12.2005.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, temeiul legal constituindu-l art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor și în esență recurenta a arătat că drepturile pretinse de contestator au fost valorificate la stabilirea punctajului pentru pensie în sensul că indemnizațiile de conducere și celelalte sporuri salariale au fost incluse în indemnizațiile de bază, încasate de contestator iar pe de altă parte acestea nu au putut fi probate întrucât în carnetul de muncă au fost trecute alte sporuri.
Verificând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate și legislația în materie, curtea constată că recursul nu este fondat.
Din cele trei adeverințe prezentate la dosar rezultă că în anumite perioade, drept urmare a ocupării de către contestator a unor funcții de conducere, acesta a beneficiat de indemnizație de conducere care nu a fost luată în calcul la stabilirea punctajului anual.
Același contestator în perioada cât a lucrat în Direcția Generală a Finanțelor Publice Bab eneficiat de un spor special prevăzut de Ordinul nr. 1021/1991, pârâta omițând să includă în veniturile salariale realizate efectiv de către contestator și acest spor.
De altfel și experta conchide că aceste drepturi trebuiau luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, încât în baza probelor administrate în cauză contestația corect a fost admisă.
Așadar în baza art. 312 din Codul d e procedură civilă, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței nr. 1294 din1 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 16.02.2009
Președinte:Bârsescu NeculaiJudecători:Bârsescu Neculai, Andrianu Virgil, Pungă Titus