Recalculare pensii. Decizia 1169/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1169/R/2008

Ședința publica din data de 27 mai 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte Curtea de Apel

JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTOR 3: Adrian

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 125 din 31.01.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 20 mai 2008 când a fost amânată pronunțarea în cauză, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.

La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise din partea reclamantului recurent, înregistrate la data de 23 mai 2008.

CURTEA

Asupra recursului declarat:

Prin sentința civilă nr.125/31 ian.2008 Tribunalul Cluja respins ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C pentru drepturi de asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că, pensia reclamantului a fost recalculată în temeiul OUG4/2005 prin Decizia nr.19445/30 nov.2005.

Ulterior s-a modificat punctajul prin adăugarea punctajului mediu aferent anului 1962, prin decizia nr.-/1 iulie 2007.

Apreciind că la emiterea deciziei au fost respectate dispozițiile Legii 19/2000 și ale actelor normative ulterioare, s-a respins ca fiind neîntemeiată contestația.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

În motivele aflate la 2 s-a arătat în esență că, la data pensionării i

s-au calculat drepturile în raport de vechime și venituri iar la intrarea în vigoare a Legii 19/2000 i s-a stabilit un punctaj mediu anual de 1,75559 puncte, păstrat până la data recalculării pensiei, când i s-a stabilit dreptul la un punctaj de 1,28477 puncte.

Deși instanța i-a reținut dreptul la păstrarea cuantumului pensiei cel mai avantajos, care era de 519 lei, în realitate, pensia pe care o primește este de 430 lei, aferent unui punctaj de 1,45386 - inferior.

În consecință, acțiunea lui trebuia să fie admisă și pârâta obligată să emită o nouă decizie de pensionare cu punctajul corect și la plata diferenței de care a fost lipsit.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:

Reclamantul s-a pensionat anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000 pentru vechime în muncă și limită de vârstă. După intrarea în vigoare a amintitei legi, s-a stabilit punctajul mediu anual, de 1,75559 (26). Acest punctaj, ulterior a fost scăzut, în condițiile în care valoarea punctului de pensie a crescut.

Nelegalitatea micșorării punctajului mediu anual s-a constatat prin sentința civilă 876/4 mai 2006 Tribunalului Cluj și Decizia civilă 2514/R/7 noiembrie 2006 (4-7), casa de pensii fiind obligată a păstra punctajul mediu anual al reclamantului (cel de 1,75559 puncte) până la recalcularea pensiei în temeiul OUG4/2005. Pârâta a fost obligată și la despăgubiri echivalente cu diferența de pensie, calculate până la 30 nov.2005.

Cu ocazia recalculării pensiei, punctajul mediu anual s-a stabilit în mod corect a fi de 1,28447 puncte (civ.927/2007 a Tribunalului Cluj și decizia civilă 2340/16 nov.2007 a Curții de APEL CLUJ - 22-23).

La acest punctaj, prin decizia nr.- din 1 iulie 2007 s-au mai adăugat 0,00697+0,11389 puncte, astfel că s-a stabilit un punctaj de 1,29169 puncte.

Această decizie constituie obiectul contestației judecate în prezentul dosar.

Din actele aflate la dosarul de recurs rezultă că sentința civilă 878/2006 și Decizia civilă 2514/2006 au fost puse în executare, Casa județeană de pensii C emițând o nouă decizie de pensionare - la 21 mai 2007, cu un punctaj mediu anual de 1,75559 puncte iar mai apoi la 20 martie 2008 emis o altă decizie de pensionare în care însă, nu se ține seama nici de decizia emisă al 1 iulie 2007 prin care s-a stabilit punctajul de 1,29169 puncte dar nici punctajul la care reclamantul era îndreptățit conform hotărârilor judecătorești puse în executare și caredetermină cuantumul pensiei la data recalculăriiși care trebuie păstrat în situația în care este superior celui stabilit ca efect al recalculării.

În acest mod, Casa Județeană de Pensii Car evenit nejustificat asupra propriilor acte și chiar dacă decizia - din 20 martie 2008 este ulterioară celei contestate, obligă instanța să o supună controlului de legalitate și temeinicie.

Având în vedere faptul că decizia de mai sus este un act nou, depus în instanța de recurs dar care nu poate fi ignorat pentru stabilirea drepturilor reclamantului la pensie și la despăgubirile eventual cuvenite, se va admite recursul reclamantului, se va casa hotărârea și se va trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată, sub toate aspecte mai sus analizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 125 din 31.01.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și trimite cauza aceleiași instanțe pentru o nouă judecată.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

Red.GP

Dact./3ex./27.06.2008

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Marta Carmen Vitos, Adrian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1169/2008. Curtea de Apel Cluj