Recalculare pensii. Decizia 1229/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1229/R/2008
Ședința publică din data de 3 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen
- -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 576 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe reclamantul intimat având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reclamantul intimat a formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat și menținerea sentinței civile nr. 576/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, ca fiind legală și temeinică.
Nefiind formulate cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 576/03.04.2008 a Tribunalului Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii și, în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a pensiei pentru luna august 2004 pentru defuncta Terec și indemnizația de veteran de război pe luna august 2006 pentru defunctul Terec.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că reclamantul a solicitat achitarea pensiilor pentru defuncții Terec și Terec. Acest lucru reiese din adresa nr. 56196/03.08.2007 emisă de pârâtă ca urmare a cererii reclamantului înregistrată la data de 16.07.2007. Reclamantul a depus actele solicitate de pârâtă doar la data de 20.02.2008.
Potrivit art. 97 din Legea nr. 19/2000 sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul, și, după caz, drepturile de pensie cuvenite și neachitate până la deces se plătesc soțului supraviețuitor, copiilor, părinților sau, în lipsa acestora, celorlalți moștenitori, în condițiile dreptului comun.
Sumele prevăzute la alineatul anterior pot fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție.
Pârâta a arătat că pensia pentru defuncta Terec nu a fost ridicată, ea fiind restituită de către poștă.
În ceea ce-l privește pe defunctul Terec, pârâta a arătat că pensia pentru luna august 2006 nu a fost restituită de către poștă, iar indemnizația de veteran de război nu a fost achitată pe luna august 2006, sens în care depune borderourile pe această perioadă cu viza poștei.
Așa cum reiese din copiile certificatelor de deces, verso, sumele aferente pentru ajutorul de deces pentru defuncta Terec și defunctul Terec au fost încasate, fapt atestat și de către reclamant.
În ceea ce privește solicitarea de actualizare a sumelor cu rata inflației începând cu data decesului și până la data plății efective instanța o va respinge având în vedere faptul că reclamantul a depus cerere de acordare a acestor sume abia la data de 16.07.2007, iar actele solicitate de către pârâtă pentru a putea face plata doar la data de 20.02.2008.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, considerând-o nelegală.
Sumele la care pârâta a fost obligată în favoarea reclamantului au fost solicitate cu depășirea termenului de prescripție, întrucât decesul defunctei Terec a intervenit la 14.08.2004, iar cererea s-a înregistrat la 16.07.2007.
De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor în condițiile dreptului comun.
Se solicită modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul a solicitat pârâtei să-i fie plătite sumele aferente pensiilor defuncților Terec, decedată la 14.08.2004 și Terec, decedat la 13.08.2006.
Potrivit art. 97 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, sumele rămase neîncasate de către pensionarul decedat, reprezentând pensia din luna în care a avut loc decesul, se plătesc moștenitorilor, în condițiile dreptului comun, putând fi solicitate în cadrul termenului general de prescripție.
Termenul general de prescripție este acela de 3 ani, fiind stipulat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În privința defunctei Terec, acest termen a început să curgă la data decesului, respectiv 14.08.2004, și s-a împlinit la 14.08.2007.
Acțiunea a fost înregistrată la 14.08.2007, este în termenul de prescripție, nefiind incidentă excepția invocată de recurentă.
Prin actele de stare civilă depuse la filele 27-32 ale dosarului de fond, reclamantul a dovedit că este moștenitorul defuncților, în calitate de descendent, respectiv nepot de fiică și are dreptul la succesiunea acestora, conform art. 669. civ.
În condițiile dreptului comun, descendența față de defuncți, îi conferă reclamantului calitatea de moștenitor, iar aceasta, la rândul ei, dreptul de a primi, conform art. 97 din Legea nr. 19/2000, pensiile cuvenite ascendenților săi, aferente lunilor în care a intervenit decesul.
Criticile aduse sentinței nefiind întemeiate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul declarat de pârâtă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 576 din 3 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.SL/dact.
2 ex./25.06.2008
Jud.primă instanță: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen