Recalculare pensii. Decizia 1243/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1243
Ședința publică din 6 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva Sentinței Civile nr.1120/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat având ca obiect asigurări sociale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea,văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa, constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele.
Prin Sentința Civilă nr. 1120/30.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, a fost admisă acțiunea reclamantului, formulată împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii A, și în consecință a fost obligată pârâta să recalculeze pensia reclamantului în sensul includerii în baza de calcul a pensiei, a veniturilor realizate cu titlu de drepturi salariale în acord, conform adeverinței emisă de, cu valorificarea noilor drepturi începând cu 01.03.2009.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in deliberare că reclamantul a fost înscris la pensie din 1994 în condițiile legii nr.3/1977. Prin cererea depusă la 23.02.2009 reclamantul a solicitat pârâtei luarea în calcul a întregului venit asigurat rezultat din adeverința nr.118/09.02.2009 eliberată de care atestă că s-au realizat venituri cu caracter permanent sub formă de sporuri la acord pentru care s-au achitat cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat, venituri care nu au fost luate în calcul la stabilirea pensiei nefiind trecute în carnetul de muncă. A mai reținut Tribunalul că,potrivit mențiunilor din adeverința eliberată reclamantului, aceste venituri au avut caracter permanent, angajatorul achitând cotele de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
In concluzie,aceste venituri se impun a fi valorificate având în vedere dispozițiile art.2 alin.1 din OUG 4/2005 conform cărora recalcularea pensiilor se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr.19/2000, iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului instituit de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000 conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
In fine,prima instanță a mai reținut că este adevărat că dispozițiile punctului VI din OUG nr.4/2005 precizează faptul că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata alte sporuri care nu au avut caracter permanent, dar potrivit art.78 alin.4 din Legea nr.19/2000, punctajul asiguratului, stabilit conform alin. 1 și 2, se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale. Mai mult, la punctul 7al Cap. A" Contribuția de asigurări sociale" din Ordinul nr.680/01.07.2007 emis de, ordin de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr.19/2000 s-a statuat că prin sintagma " venitul brut realizat lunar" se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând printre altele, salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative fac parte din salariul de bază. Așadar adeverința depusă de reclamant face dovada faptului că veniturile solicitate a fi luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei fac parte din salariul de bază brut și că pentru acestea s-a achitat contribuția de 15%.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal pârâta Casa Județeană de Pensii A,recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data 19.08.2009,solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării, in sensul respingerii acțiunii reclamantului. Invocând dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă,recurenta a susținut în esență că s-au încălcat dispozițiile pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 potrivit cărora nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord global sau cu bucata, în regie ori după timp pe baza de tarife sau cote procentuale, recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate.
Mai mult,im mod eronat instanța de fond își motivează hotărârea pe dispozițiile art. 78 alin.4 din Legea nr. 19/2000 și pct.7 al Capitolului A din OG nr. 680/2007 al, omițând faptul că dispozițiile invocate se aplică pentru stabilirea punctajelor aferente anului 2001 și următorii, deci după intrarea in vigoare a Legii nr. 19/2000 sunt aplicabile dispozițiile art. 164 din lege pentru înscrierile noi la pensie și dispozițiile OUG nr. 4/2005 pentru recalculările efectuate.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art.3041,Curtea reține următoarele.
Cu privire la veniturile realizate de reclamant in acord global și atestate prin Adeverința nr. 118 /09.02.2009, Curtea constată că este adevărat că dispozițiile art.VI din anexa la OUG nr.4/2005 prevăd că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord. În același timp însă, art.V din anexa la OUG nr.4/2005 prevede că se iau în calcul alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective,iar sporurile prevăzute de acest articol se utilizează atât pentru perioadele anterioare cât și pentru cele ulterioare datei de 1.04.1992.
In același timp,art.IV din actul normativ in discuție include la calcularea punctajului "alte sporuri acordate de către ministerele de resort conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și virat contribuția de asigurări sociale.
Din adeverința supusă analizei rezultă că pentru veniturile suplimentare reprezentând acord global s-a achitat contribuția pentru asigurări sociale, precum și că de aceste venituri a beneficiat reclamantul în mod permanent fiind adăugate salariului de bază pe parcursul întregii activități desfășurate de reclamant la angajator.
Coroborând aceste dispoziții în care se încadrează reclamantul și cu normele de principiu ale art.2 din Legea nr.19/2000 potrivit cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale, se impune concluzia că în mod justificat a fost admisă acțiunea reclamantului.
Concluzionând asupra argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse,Curtea apreciază că in speță nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ. motiv pentru care,in temeiul art. 312 alin.1 /pr.civ.va respinge ca neîntemeiat recursul pârâtei.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată in recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii A, împotriva Sentinței Civile nr.1120/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /14.10.2009
Tehnored /14.10.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu