Recalculare pensii. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/R/2008 | |
Ședința publică din 17 ianuarie 2008 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș | --- - |
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Adrian | - - - |
GREFIER: |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1905 din 24 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamantul - având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul-intimat personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei-recurente.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că în conformitate cu disp. art.98 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, completul de judecată este compus din domnul JUDECĂTOR 2: Lucia Ștețca Adrian care este membru al completului de judecată C 7-R, domnul judecător, conform programării în ședința de judecată din data de 17 ianuarie 2008 și doamna judecător de pe planificarea de permanență, ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de domnul judecător.
Se constată că prin memoriul de recurs, pârâta-recurentă, în conformitate cu disp. art. 242 alin.2 pr.civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată că recursul a fost formulat și motivat în termen legal, și a fost comunicat intimatului. De asemenea, constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 08 ian. 2008, reclamantul-intimat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Reclamantul-intimat arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul-recurent solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1905 din 24 sept.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis cererea înaintată de reclamantul -, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, s-a anulat decizia privind recalcularea pensiei în sistemul public nr. -/12.04.2007 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să emită o nouă decizie de recalculare în favoarea reclamantului cu luarea în considerare a unui spor de vechime de 25% pentru perioada 01.03.1990 - 01.04.1992.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. -/1994 s-a admis cererea de pensionare a reclamantului - începând cu data de 01.06.1994.
Ulterior, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG 4/2005, reclamantului i-a fost recalculată pensia, stabilindu-i-se un punctaj de 2,01143 puncte.
Tribunalul a constatat că decizia atacată este nelegală, deoarece potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din OUG4/2005, determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face în baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare dovedindu-se prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii.
Din adeverința nr.401/a/768/2005 emisă de Regionala de Transport Feroviar de Călători C, rezultă că reclamantul a beneficiat în perioada 01.03.1990 - 01.06.1994 de spor de vechime de 25%, iar pârâta a avut în vedere doar 15%.
Conform art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, înregistrate ca atare în carnetul de muncă.
Potrivit principiului contributivității reglementat de art. 2 lit. e din Legea 19/2000 fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul de asigurări sociale plătite, neexistând nici o justificare rezonabilă pentru restrângerea dreptului pensionarului de a beneficia de o pensie corespunzătoare contribuției virate la bugetul de asigurări sociale.
Având în vedere aceste două elemente, tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit ca la stabilirea pensiei să se aibă în vedere sumele încasate ca spor de vechime în procent de 25% și nu de 15% cât a avut în vedere pârâta, astfel că a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivele de recurs arată că pentru perioada 01.03.1990 -01.04.1992 sporul de vechime a fost luat în calcul astfel cum a fost acordat de unitate, după cum rezultă din buletinul de calcul depus în copie la dosar.
Consideră, că fiind o normă imperativă, instanța nu poate adăuga la lege.
Reclamantul, prin întâmpinarea de la fila 6-7, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, din adeverința nr. 401/a/768/2005 emisă de Regionala de Transport Feroviar de Călători C, rezultând că reclamantul a beneficiat în perioada 01.03.1990 - 01.06.1994 de spor de vechime de 25%, iar pârâta a avut în vedere doar 15%.
În conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1905 din 24.09. 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1905 din 24.09. 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 28.01.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Lucia Ștețca Adrian