Recalculare pensii. Decizia 1394/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(8533/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1394/
Ședința publică din data de 05 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5529 din 09 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 15808/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata reclamantă, personal, lipsind recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata reclamantă, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanța la data de 23.02.2009, precum și faptul că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata reclamantă, personal,solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 5529/9.09.2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea precizată formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să emită o noua decizie de pensie, prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverințele nr.49/06.02.2008 și nr.50/06.02.2008 emise de
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr.-/30.06.2005 emisă de Pensii Sector 1, au fost recalculate în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei. În urma recalculării a fost determinat un punctaj mediu anual de 1,85696 puncte superior celui aflat în plată.
Ulterior, reclamanta a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de recalculare la care a anexat adeverințele nr.49/06.02.2008 și nr.50/06.02.2008 emise de, fapt confirmat de cererea înregistrată sub nr.-/7.02.2008 din care rezultă că aceste adeverințe au fost depuse la Casa de Pensii, însă nu au fost luate în considerare.
Conform art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 decizia prevăzută la alin. (1) poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care,conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.
Tribunalul a reținut că retribuirea în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Art. 164 din Legea nr.19/2001 prevede că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În privința formelor de retribuire în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare se menționează în anexa 1 a Ordonanței de Urgență nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Tribunal a reținut că potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie-dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege.
Acest principiu este consacrat expres de art.2 din Legea nr.19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat de către tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispozițiile legale cu valoare de principiu pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000. În condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat, ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.
Prin urmare, pârâta trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art. 10 din Legea nr. 3/1977 era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.
Având în vedere cele expuse și dispozițiile art. 87 și art. 155 din Legea nr.19/2000, tribunalul a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensie, prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârsta cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverințele nr. 49/06.02.2008 și nr.50/06.02.2008 emise de
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat întemeiat în drept pe disp. art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru următoarele motive de netemeinicie și nelegalitate:
În mod greșit instanța de fond a dispus emiterea unei noi decizii prin care sa-i fie luate în considerare sporurile de acord menționate în adeverințele emise de SC SA.
Referitor la perioada in care reclamanta a lucrat in acord global, precizează că art. 164 din Legea 19/2000 (care reia prevederile art. 10 din Legea 3/1977, modificate si completate prin art. 10 din Legea 49/1992) prevede că la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete si sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor înregistrate in carnetul de munca.
Veniturile realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare (nefiind înscrise in carnetul de muncă), astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Referitor la fondul cauzei, observând insuficienta apreciere a probelor pe care le-a administrat, recurenta reiterează punctul de vedere prezentat și cu ocazia dezbaterilor din fața Tribunalului și citează art. 4 din Legea 2/1983 reglementa lucrul în "acord global ":
La calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectarea principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilită prin contractul de muncă.
Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii.
La data de 23.02.2009, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare intimata-reclamantă, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept și a făcut o corectă aplicare a legii.
Recursul declarat de către recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului a fost găsit nefondat întrucât, Curtea observă că prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverința eliberată de către fostul angajator.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat reclamanta, având deci un caracter permanent.
Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Totodată, Curtea mai reține că, deși veniturile obținute în acord global nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, totuși acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în raport de prevederile art.2, art.4 alin.3 și 4 din OUG nr.4/2005, de vreme ce au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitate contribuțiile de asigurări sociale, iar legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă, ci și cu adeverințele emise de angajatori, conform art.164 din Legea nr.19/2000.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5529/9.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
26.03.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște