Recalculare pensii. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 142/
Ședința publică din 10 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier șef secție
Pe rol se află judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII în contradictoriu cu intimtul contestator, având ca obiect: "recalculare pensie" împotriva sentinței nr. 1437 din 02 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul contestator, lipsă fiind recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri formulate, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului:
Intimatul contestator, având cuvântul, solicită, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, întrucât instanța de fond a pronunțat o sentință legală în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului.
Astfel s-a reținut în mod corect că veniturile suplimentare cuprinse în adeverința depusă la dosar, trebuie luate în considerare la recalcularea pensiei, fiind aplicabile dispozițiile punct. IV și V din anexa la OUG nr. 4/200.
Pentru aceste motive, așa cum a reținut și instanța de fond, recurenta trebuie să recalculeze și să acorde începând cu data de 01.12.2005 drepturile de pensie prin luarea în considerare a veniturilor despre care a făcut vorbire.
În concluzie solicită respingerea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1437/02.10.2008, Tribunalul Brașova admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B și în consecință: a obligat intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului prin luarea în considerare veniturilor reprezentând sporul de vechime,prime prin retribuirea în acord global, înscrise în adeverința nr. 394/07.08.2007 eliberată de INTEC A. și să acorde aceste drepturi începând cu 1.12.2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la intimată, contestatorul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie prin valorificarea sporurilor permanente pe care le-a realizat în activitatea desfășurată la INTEC A pentru perioada 01.07.1974 - 01.03.1991 conform adeverinței nr. 396/09.08.2007
Potrivit acestei adeverinței, pentru aceste venituri suplimentare angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale, conform dispozițiilor legale.
În accepțiunea Legii nr. 49/1992, art. 3, au caracter de spor permanent sporul de vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran precum și pe platformele marine de foraj, îndemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare dar și alte sporuri cu caracter permanent, prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.
Veniturile suplimentare obținute de contestator sub forma retribuirii în acord global reprezintă un spor cu caracter permanent, prevăzut și în legislația anterioară anului 1989 privind institutele de cercetare proiectare și erau acordate lunar, fiind incluse în câștigul brut realizat și impozitate conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 care prevedea obligația unității de a vira la bugetul asigurărilor de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, pentru aceste venituri suplimentare realizate de contestator, prevăzute în contractul său individual de muncă, s-au achitat lunar cotele de, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat cât și cotele aferente angajatorului, conform Legii nr. 27/1966, Decretului nr. 389/1972, Legii nr. 65/1972, Decretului 232/1986, nr.OUG 31/1998, Legii nr. 19/2000 și nr.OUG 147/2002.
Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, fiind aplicabil principiul proporționalității pensiei cu contribuția la asigurările sociale, principiu invocat și de contestator.
Conform art. 23 alin. 1 lit. a) din același act normativ, baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, iar în raport cu acest salariu brut se calculează numărul de puncte realizat în fiecare lună, în vederea determinării punctajului anual al asiguratului, potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
De asemenea, potrivit art. 164 alin. 2 și 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Contestatorul a depus adeverința menționată, în temeiul art. 4 alin. 3 din nr.OUG 4/2005, angajatorul asumându-și întreaga responsabilitate cu privire la valabilitatea și corectitudinea datelor furnizate în cuprinsul acesteia.
Sporul de acord evidențiat în adeverință a fost acordat contestatorului lunar, fiind inclus în salariul brut lunar pentru care angajatorul a achitat contribuția sa la fondul asigurărilor sociale de stat în perioada indicată, astfel că acesta trebuia luat în considerare de către intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale contestatorului, conform dispozițiilor pct. IV și V din anexa la nr.OUG 4/2005, care prevăd posibilitatea includerii la recalculare a sporurilor pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale.
Prin urmare, aceste plăți făcute în sistemul "acord global" pot constitui bază de calcul a pensiei, în primul rând dat fiind caracterul lor permanent și, în al doilea rând, dat fiind și includerea lor la plata contribuției la asigurările sociale de stat și la pensia suplimentară, conform adeverinței menționate, dispozițiile pct. VI din anexa la nr.OUG 4/2005 nefiind aplicabile.
Soluția contrară ar determina încălcarea flagrantă a principiilor contributivității și proporționalității, enunțate mai sus, și ar anihila practic aplicarea corespunzătoare a acestora în vederea atingerii scopului pentru care au fost dispuse. Prioritare sunt dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acestea dar nu le respectă.
De altfel, legiuitorul a înțeles să modifice reglementările specifice prin Legea 250/2007, astfel că prin art. 78 alin. 4 din Legea 19/2000, astfel cum a fost modificat, se prevede că la calculul pensiei se au în vedere toate veniturile brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii
În susținerea recursului se învederează că sentința tribunalului este nelegală, sporul de acord global neputând fi avut în vedere la recalcularea pensiei, deoarece nu are caracter permanent și este exclus de lege de la baza de calcul a pensiei.
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, OUG nr.4/2005, Legea nr.19/2000 și Legea nr.3/1977.
Recursul nu este fondat.
Astfel cum a stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr.736/24.10.2006 în aprecierea constituționalității mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, instanțele de judecată au competența exclusivă de a verifica împrejurările dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, aceste aspecte constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale.
În speță, contestatorul a dovedit în mod neechivoc faptul că veniturile suplimentare la retribuția tarifară au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, conform căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuției de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, decret abrogat prin Legea nr.19/2000.
Într-adevăr adeverința nr. 396/09.08.2007 eliberată de INTEC A B, și avută în vedere de instanța de fond, menționează în mod expres faptul că pentru veniturile suplimentare înscrise în adeverințe s-au achitat lunar cotele la CAS și au făcut parte din baza de calcul a pensiei. Această dovadă este suficientă pentru ca în cauză să nu se aplice excepția prevăzută de mențiunea de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005, prima instanță făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
În concluzie, mențiunea de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 trebuie interpretată în sensul că nu se iau în calcul la stabilirea punctajului anual formele de retribuire în acord care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. În situația în care se face dovada contrară, cum este cazul în speța dedusă judecății, textul legal arătat devine inaplicabil.
În acest context și față de cele ce preced, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul și va menține hotărârea atacată ca legală.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 1437/s/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 10.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/16.02.2009
Dact. /16.02.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria