Recalculare pensii. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.8640/2008

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1523/

Ședința publică de la 11 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5669 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16544/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 15.01.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatei.

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 2 la data de 24.03.2005.

Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5669 din data de 16.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare prin luarea în considerare a veniturilor realitate de reclamantă conform adeverinței nr. 4067/01.11.2007 emisă de SC SA Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Decizia este criticată de reclamantă pentru că la recalcularea drepturilor sale de pensie nu au fost valorificate sumele evidențiate în adeverința nr. 4067/01.11.2007 emisă de SC SA B și depusă la 1 sub nr. -/15.11.2007.

Verificând datele certificate prin adeverința nr. 4067/01.11.2007 emisă de SC SA B, Tribunalul a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei nu au fost valorificate sumele încasate ca urmare salarizării în acord global deși pentru ele s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale.

Tribunalul a reținut că retribuirea în acord global și plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.

Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000.

În privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 a Ordonanței de Urgență nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarif sau cote procentuale, premiile anuale sau premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială (dreptul comun în materie) dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.

Acest principiu este consacrat expres de art. 2 din Legea nr. 19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat de către Tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat. Ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și prin plata de prime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuțiilor de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel, sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prin plata de prime nu ar corespunde unei contraprestații care să fi justificat reținerea lor.

Pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul de pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or, acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar), în considerarea prevederilor legale și a adeverinței eliberate de fostul angajator al reclamantului, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de toate veniturile realizate de salariat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că, prin hotărârea pronunțată, Tribunalul a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor menționate în adeverința nr. 4067/01.11.2007 emisă de SC SA B, apreciind în mod eronat că a fost încălcat principiul contributivității, statuat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000.

Totodată, veniturile realizate în acord și primele reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, nefiind înscrise în carnetul de muncă, astfel încât nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Or, prin nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, care reprezintă norma specială, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire care nu au avut caracter permanent, cum sunt cele realizate în acord.

În concluzie, a susținut recurenta, prima instanță a încălcat principiul potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală și se aplică prioritar.

De altfel, pct. VI din Anexa nr.OUG 4/2005 prevede condițiile imperative de fond și de formă pe care trebuie să le îndeplinească adeverințele prin care se dovedesc sporurile cu caracter permanent care fac parte din baza de calcul a pensiilor.

Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global, prime, în categoria sporurilor cu caracter permanent.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în nr. 4067/01.11.2007 emisă de SC SA B (filele 8-12 din dosarul instanței de fond), care îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute la pct. VI din Anexa nr.OUG 4/2005.

Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverința menționată emisă de SC SA B atestă realizarea de către intimată, în perioada 1958-1975, a unor venituri suplimentare - acord și prime, venituri pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum se precizează în chiar cuprinsul adeverinței emisă de fostul angajator.

Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că acestea trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie.

La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința emisă de angajatorul la care asigurata și-a desfășurat activitatea.

Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.

A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.

Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.

Nu se poate reține nici incidența motivului de modificare a sentinței recurate prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, câtă vreme recurenta nu a motivat în nici un fel critica subsumată acestui motiv de recurs. În plus, Curtea constată că textul legal evocat nu își găsește aplicarea în cazul în care se susține că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor.

Pentru considerentele expuse, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.5669 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16544/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./24.03.2009

Jud.fond: /

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Bucuresti