Recalculare pensii. Decizia 154/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5043/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR.154/
Ședința publică de la 13.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant și recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.3538/28.04.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.29908/3/AS/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsă fiind recurenta-intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurentul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 08.01.2010, după care,
Recurentul-reclamant depune la dosar înscrisuri, respectiv completare la întâmpinare. De asemenea, arată că nu are alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de propus.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant solicită admiterea recursului.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-intimată.
Recurentul-reclamant solicită respingerea recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3538/28.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea restrânsă, formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului
A obligat pârâta să plătească reclamantului 2000 daune morale, 13,2 lei despăgubiri materiale pentru scrisorile transmise și 55,95 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 2478 R/18.06.2008 Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr.2776 din 19.12.2007dată de Tribunalul București - Secția a-- A menționat că prin sentință Tribunalul a anulat deciziile nr. - din 15.02.2007 prin care Casa de Pensii a Municipiului Bar ecalculat pensia reclamantului în baza OUG nr.4/2005 si din 29.05.2007,prin care Casa de Pensii a Municipiului Bar evizuit cea dintâi decizie, și a obligat Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care să recalculeze pensia reclamantului începând cu 1.09.2005 cu luarea în considerare a sumelor ce nu fuseseră luate în calcul de pârâtă, iar cu data de 4.05.2007 a stagiului de cotizare realizat între 1.03.2003-30.11.2003, și să plătească diferențele de pensie, respingând cererea de recalculare privind veniturile ce nu au fost luate în considerare ca rămasă fără obiect și ca neîntemeiată pe restul aspectelor.
Totodată Curtea de APEL BUCUREȘTI a menționat în decizia de recurs că nu se poate reține solicitarea contestatorului de aplicare a OUG nr.19/2007 deoarece motivele contestației prin care a investit prima instanță au vizat netemeinicia si nelegalitatea unor decizii emise anterior datei de intrare în vigoare a OUG nr.19/2007.
La data de 31.07.2008 reclamantul a comunicat prin intermediul serviciului poștal acțiunea prin care a solicitat obligarea în principal a pârâtei la recalcularea pensiei în baza OUG nr.19/2007 și la plata pretențiilor rezultate din recalcularea pe baza acestui act normativ.
Solicitarea a adresat-o în acest sens în cele din urmă instanței, după ce solicitase deja de două ori Casei de Pensii a Municipiului B, la 30.04.2008 și12.05.2008, și o dată Casei Locale de Pensii Sector 1, la 12.05.2008, recalcularea conform acestui act normativ, transmițând aceste solicitări prin intermediul serviciului poștal.
Pârâta nu face dovada să fi răspuns în termen legal acestor solicitării.
La data de 11.09.2008 a procedat în sfârșit la emiterea deciziei de recalculare a pensiei în baza OUG nr.19/2007. Nu a invocat sau dovedit nici o cauză exoneratoare de răspundere pentru întârzierea îndeplinirii obligației legale de recalculare în baza OUG nr.19/2007 sau pentru lipsa răspunsurilor la cererile reclamantului în termen legal, astfel încât în mod îndreptățit reclamantul invocă suferința psihică, frustrarea cauzată de atitudinea pârâtei care nu a înțeles să-și îndeplinească obligația decât după chemarea în judecată deși OUG nr.19/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 28 martie 2007, prevedea punerea sa în aplicare încă de la data de 01.07.2007, iar la data de 09.07.2007 reclamantul depusese la Registratura pârâtei cerere de recalculare în acest sens.
Cuantumul pretins de reclamant pentru daunele morale, 10.000 lei, depășește însă raportul echitabil cu suferința pricinuită, astfel că având în vedere vârsta reclamantului si starea de sănătate precară antrenată de atitudinea pârâtei care a reprezentat cauza suferințelor psihice prelungite ale reclamantului pentru frustrarea și neputința față de atitudinea acestei pârâte ce refuza tacit să-i recalculeze pensia în baza OUG nr.19/2007, după ce între părți mai fusese deja un proces antrenat tot de atitudinea pârâtei, având în vedere și lipsa legăturii de cauzalitate a atitudinii pârâtei cu omisiunea reclamantului de a prezenta actul de identitate la Registratura Tribunalului pentru identificarea sa și depunerea acțiunii personal, instanța urmează să oblige pârâta la repararea suferințelor morale imputabile, prin a plăti reclamantului 2000 lei daune morale conform art. 998-999.civ.
Pentru lipsa oricărui răspuns la cele trei petiții ale reclamantului comunicate și Casei Locale de Pensii Sector 1 prin intermediul serviciului poștal, a fost obligată pârâta, conform art. 998-999. civ. la plata despăgubirilor dovedite de înscrisurile din dosar, reprezentând cheltuielile făcute pentru transmiterea scrisorilor.
Pentru cheltuielile de judecată efectiv făcute de reclamant, dovedite cu bonurile fiscale și chitanțele depuse la dosar a fost obligată pârâta la restituire conform art. 274. proc. civ.
În schimb, instanța nu a putut obliga pârâta la plata vreunor sume pentru transportul cu metroul atât timp cât reclamantul însuși recunoaște că n-are nici o dovadă a cheltuirii vreunor asemenea sume.
Nici pentru alte cheltuieli, de medicamente, cheltuieli care să fi crescut ca urmare a deteriorării stării de sănătate cauzată de supărarea pricinuită de pârâtă, reclamantul nu are vreo dovadă.
Referitor la " timpul consumat" pentru pregătirea, depunerea și susținerea acțiunii la instanță, instanța a observat că reclamantul pretinde în cererea precizată suma de 2278 lei ca si cheltuieli de judecată, dar asemenea solicitare este neîntemeiată, timpul consumat de reclamant neconfundându-se cu timpul consumat de un eventual martor în proces care ar fi putut pretinde despăgubiri pentru transport si după îndeletnicirea sa, confuzie pe care tinde să o creeze reclamantul, iar cheltuielile de judecată ale reclamantului ca parte în proces reprezentând sume efectiv cheltuite pentru susținerea procesului, or reclamantul nu a cheltuit alte sume în afara celor deja luate în considerare de instanță.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat, în termen legal, ambele părți.
Recurentul reclamant critică sentința pentru motive care nu au fost încadrate în drept, dar a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor, conform art. 306 alin. 3. pr. civ. în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ.
În motivarea recursului se critică, în esență, soluția tribunalului pentru că acțiunea nu a fost admisă sub toate capetele ei.
Analizând acest recurs, Curtea reține că, prin cererea ce a investit inițial instanța, reclamantul a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta să-i recalculeze pensia în baza OUG nr. 19/2007, și să îi achite diferențele rezultate din recalculare, cu dobânda legală, precum și la plata de despăgubiri pentru daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 15.04.2009, reclamantul și-a restrâns acțiunea pentru capetele de cerere referitoare la daune și cheltuieli de judecată, apreciind rămase fără obiect celelalte solicitări.
Astfel, Tribunalul a avut a se pronunța asupra cererii privind daunele morale, cheltuielile de judecată și despăgubirile materiale.
Tribunalul a admis în parte cererea privind daunele morale și a apreciat în mod corect că suma de 200 lei cu acest titlu este suficientă pentru a acoperi suferințele pricinuite reclamantului de Casa de pensii, care a răspuns cu întârziere cererii de recalculare a pensiei.
Curtea notează că emiterea deciziei de recalculare în baza OUG nr. 19/2007 la data de 11.09.2008 se situează la o distanță de șase luni de data formulării cererii în acest sens de către reclamant (30.04.2008 și, respectiv 15.05.2008), astfel că despăgubire în cuantum de 2000 lei trebuie să fie satisfăcătoare, suma de 10.000 lei pretinsă de către recurentul-reclamant fiind nejustificată.
Tribunalul a calculat în mod corect, în funcție de înscrisurile de la dosar, atât cheltuielile efectuate de reclamant cu transmiterea scrisorilor, cât și pe acelea reprezentând efectiv cheltuieli de judecată.
Cât privește atingerea adusă stării de sănătate a reclamantului prin deplasarea acestuia la instanță în zilele caniculare, Curtea reține că prezența părților în procesul civil nu este obligatorie, astfel că recurentul-reclamant avea posibilitatea să solicite judecarea cauzei și în lipsa sa, în condițiile art. 242. pr. civ.
Față de aceste considerente, Curtea în raport de art. 312 alin. 1. pr. civ. va respinge recursul reclamantului ca nefiind fondat.
Prin recursul său, recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B critică sentința pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 pr. civ.
În motivarea recursului se invocă exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către contestator, arătându-sa, în esență, că, pentru pronunțarea acțiunii civile trebuie îndeplinite anumite condiții de exercițiu.
Se mai arată că instanța nu a pus în vedere contestatorului să își respecte obligațiile procedurale referitoare la comunicarea înscrisurilor.
Prin urmare, au fost încălcate prevederile art. 129 alin. 5. pr. civ. judecătorii având îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului.
Recurenta consideră că, prin emiterea deciziilor de pensie din data de 11.08.2008, s-a răspuns la cererea reclamantului, astfel că cererea privind daunele morale nu mai trebuie soluționată.
Recurenta consideră că nu s-a făcut dovada vreunei fapte ilicite care să-i fi cauzat vreun prejudiciu moral sau material contestatorului.
Nici acest recurs nu este fondat.
Recurenta a răspuns cu o întârziere de 5 luni cererii reclamantului privind recalcularea drepturilor sale de pensie. În această situație, dovada suferințelor psihice și a prejudiciului material este deja făcută, fiind evidente, față de vârstă, starea sănătății și situația financiară a reclamantului, cu atât mai mult cu cât între părți se mai purtase deja un proces.
Recurenta casa de Pensii a Municipiului B invocă exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, dar nu arată prin ce acte sau fapte a realizat recurentul acest abuz.
Reclamantul a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie în baza OUG nr. 19/2007, în repetate rânduri, răspunsul Casei de Pensii a sosit după șase luni în care recurentul a fost nevoit să consume timp și bani pentru a-și valorifica drepturi legitime.
Pentru considerentele arătate, și acest recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarat de recurentul-reclamant și recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.3538 din data de 28.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-02.02.2010.
Jud. fond:
Președinte:Silvia Georgiana IgnatJudecători:Silvia Georgiana Ignat, Lizeta Harabagiu, Maria