Recalculare pensii. Decizia 1542/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1542

Ședința publică din data de 19 august 2008

PREȘEDINTE: Traian Logojan

JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- -

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în comuna de, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1489 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant, personal, și intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P, reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației nr. 67778 din 15.08.2008.

Procedura legal îndeplinită.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.

Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul arată că din luna septembrie 2004 Casa Teritorială de Pensii Câmpina a stabilit greșit stagiul complet de cotizare, bazându-se pe Ordinul ministrului nr. 340/2001 la anexa 9, în care se stipulează că vârstele standard de pensionare și stagiile minime și complete de cotizare în funcție de data nașterii.

De asemenea, precizează că a fost emisă de către casa de pensii decizia de limită de vârstă la 62 ani și 2 luni, dar nu i se recunoaște stagiul complet de cotizare, între ele fiind conjuncția "și" se recunoaște parțial drepturile conferite de art. 42, respectiv scăderea vârstei standard de pensionare de la 63 ani și 8 luni, la 62 ani și 2 luni, însă nu se recunoaște și reducerea stagiului complet de cotizare de la 31 ani și 4 luni la 30 ani și 2 luni, deși în titlul anexei 9 rubricile 3 și 4 sunt similare fiind legate prin conjuncția "și".

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul de a se reduce stagiul complet de cotizare de la 32 ani și 4 luni la 30 ani și 2 luni.

Consilier juridic, pentru intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P, având cuvântul arată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca neîntemeiată întrucât recurentul a fost înscris la pensie anticipată parțială începând cu data de 14.09.2004, coform dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 19/2000.

Astfel, conform anexei 9 la Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000 aprobate prin Ordinul 340/04.05.2001, în funcție de data de naștere, respectiv 14.01.1946, vârsta standard de pensionare a recurentului este de 63 ani și 8 luni, iar stagiul complet de cotizare este de 32 ani și 4 luni.

De asemenea, arată că potrivit dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 19/2000, modificată prin Legea nr. 250/2007, la data îndeplinirii condițiilor pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, în conformitate cu prevederile art. 42, pensia anticipată parțială devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 50 alin.2 și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare, trecerea la pensia pentru limită de vârstă făcându-se la cerere.

Față de aceste dispoziții legale, i-a fost comunicat recurentului că datorită stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an și 6 luni, caz în care poate solicita trecerea la pensia pentru limită de vârstă începând cu data de 14.03.2008.

Pentru motivele învederate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil formulat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1489 din data de 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Teritorială de Pensii Câmpina pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea pensiei, reducerea stagiului complet de cotizare de la 32 ani și 4 luni la 30 ani și 2 luni.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin decizia nr- comunicată la data de 29 februarie 2008 nu s-a operat reducerea vârstei standard de pensionare cu un an și 6 luni echivalentul a 9 ani și 24 zile în condiții de muncă deosebite, deși i s-a recunoscut acest drept prin decizia contestată, cât și în cea anterioară din 6 decembrie 2004.

S-a mai susținut de către reclamant că vârsta standard de pensionare trebuia redusă de la 63 ani și 8 luni la 62 ani și 2 luni conform art. 42 din Legea nr.19/2000, din răspunsul nr.66904/16779 din 13 august 2007 Casa Teritorială de Pensii Câmpina constatând că beneficiat de reducerea de 1 an și 6 luni fiind îndreptățit a se pensiona la limita de vârstă de 62 ani și 2 luni.

Casa Județeană de Pensii P în calitate de reprezentantă cu personalitate juridică a pârâtei chemate inițial în judecată a depus la dosar o întâmpinare prin care a lămurit implicit problema calității procesuale pasive, deoarece decizia contestată a fost emisă de aceasta, solicitând în principal respingerea acțiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată.

Cu privire la tardivitate pârâta arată că cererea fost formulată peste termenul de 45 de zile prev. de art. 87 din Legea nr.19/2000, iar în ce privește fondul s-a arătat că prin decizia contestată nu s-a putut face trecerea contestatorului de la pensia anticipată parțială la pensia pentru limită de vârstă deoarece la momentul emiterii deciziei, respectiv 23 februarie 2008 petentul nu îndeplinea condițiile legale situație care a intervenit ulterior, astfel că printr-o nouă decizie având același număr și emisă la 29 aprilie 2008 reclamantul a fost trecut la pensia pentru limită de vârstă începând cu 1 mai 2008.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința -menționată respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, precum și acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în raport cu obiectul cererii care viza constatarea îndeplinirii condițiilor pentru limită de vârstă și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în acest sens termenul prevăzut de art. 87 din Legea nr.19/2000 nu este aplicabil, drept urmare excepția de tardivitate este neîntemeiată.

Pe fond tribunalul a reținut că prin decizia nr. - din 6.12.2004 reclamantul a fost înscris la pensie anticipată parțial începând cu 14 septembrie 2004 în conformitate cu art. 50 Legea nr. 19/2000 și că vârsta standard de pensionare pentru reclamant este de 63 de ani și 8 luni iar stagiul complet de cotizare este de 32 de ani și 4 luni, condiții pe care acesta le-a întrunit la o dată ulterioară introducerii acțiunii când i-a fost emisă decizia cu același număr din 29.04.2008 cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000, astfel că acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în realitate în cazul său vârsta standard de pensionare este de 62 de ani și 2 luni iar stagiul de cotizare este de 30 de ani și 2 luni, astfel că drepturile de pensie care i se cuvin urmează a fi recalculate în funcție de aceste date care rezultă atât din interpretarea legii cât și din documentația depusă de intimata-pârâtă la dosar.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăta în continuare:

Potrivit art.52 din Legea nr. 19/2000 la data îndeplinirii condițiilor pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensia anticipată parțială devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prev. de art. 50 alin.2 și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare, trecerea la pensie pentru limită de vârstă făcându-se la cerere.

Urmare a realizării unui stagiu de cotizare în grupa a II de muncă recurentul a beneficiat de o reducere a vârstei standard de pensionare care este de 63 de ani și 8 luni cu un an și 6 luni rezultând astfel o vârstă de 62 de ani și 2 luni pe care recurentul a împlinit-o la data de 14 martie 2008.

De reținut că începând cu 1 februarie 2008 pensia recurentului a fost recalculată prin valorificarea sporului pentru activitatea desfășurată în timpul nopții.

La data recalculării pensiei nu se putea însă face și trecerea la pensia pentru limită de vârstă, trecerea care s-a făcut prin decizia nr.-/29.04.2008 începând cu 1.05.2008, respectiv cu luna următoare depunerii cererii la Casa Teritorială de Pensii ceea ce duce la concluzia că în speță au fost respectate atât dispozițiile Legii nr. 19/2000 cât și ale Ordinului 340/2001,m nefiind necesară o recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs.

Așa fiind recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna de, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1489 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii P, cu sediul în P,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 august 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./

2 ex./3.09.2008

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Președinte:Traian Logojan
Judecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Alexandru Bobincă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1542/2008. Curtea de Apel Ploiesti