Recalculare pensii. Decizia 1610/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (Număr în format vechi 7714/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1610/
Ședința publică din 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Constanța Anastasiei C -
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.5445 din data de 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15066/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata (),având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal legitimat cu CI seria - nr.-, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 02.03.2009, intimata a depus întâmpinare în 2 exemplare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatei cuvântul în combaterea recursului.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5445/02.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta () în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata Casa de Pensii a Municipiului B să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în emită o nouă decizie de pensionare prin valorificarea veniturilor suplimentare din adeverința nr. 54/26.03.2005 emisă de SC SA, începând cu data de 01.12.2005 și să emită o nouă decizie în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 1965-1998, contestatoarea a obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale, angajatorul fiind obligat să verse la bugetul de asigurări sociale de stat o contribuție conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 asupra câștigului brut realizat al salariatului, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Principiul contributivității este consacrat expres și de art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispune în sensul că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și persoanele juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Potrivit art. 78 alin. 1 din Legea 19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurilor și adaosurilor, sau, după caz, a veniturilor lunare asigurate, care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs motivat în termen legal intimată Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii contestatoarei.
A apreciat recurenta că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea, și a dispus emiterea unei noi decizii de pensie cu luarea în considerare a sporurilor de acord global menționate în adeverinței, deoarece aceste venituri realizate în acord global reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, citând în acest sens prevederile art.4 din Legea nr. 2/1983.
A mai arătat recurenta că legiuitorul nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent tocmai în sprijinul principiului egalității atât pentru persoanele care prin munca lor au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate, acesta fiind motivul neîncadrării acestor venituri în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Față de motivele de recurs invocate de recurentă, în cauză a depus întâmpinare intimata (), criticând susținerile recurentei ca nefondate și apreciind că instanța de fond a aplicat corect legea.
Analizând întregul material probator administrat în cauză prin prisma criticilor invocate pe calea recursului, cât și din oficiu conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Curtea observă că prima instanță a interpretat și aplicat judicios prevederile legislației asigurărilor sociale atunci când a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare la stabilirea drepturilor de pensie și a veniturilor obținute în sistemul acord global, dovedite prin adeverința eliberată de către fostul angajator.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei, în sensul că veniturile obținute în sistem acord global nu pot face parte din baza de calcul a pensiei, întrucât acordul global a fost un mod de salarizare specific domeniului de activitate în care a lucrat contestatoarea, având deci un caracter permanent.
Aceste drepturi salariale (acord și prime) erau incluse în câștigul brut realizat de personalul salariat, iar angajatorii erau obligați să verse pentru acestea o contribuție de 15% la bugetul asigurărilor sociale de stat.
De vreme ce s-a făcut dovada că pentru aceste venituri s-a achitat contribuția de asigurări sociale, Curtea apreciază că acestea pot fi incluse în baza de calcul a pensiilor, în conformitate cu principiul contributivității reglementat de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000.
A accepta punctul de vedere al intimatei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Totodată, Curtea mai reține că, deși veniturile obținute în acord global nu sunt prevăzute expres în categoria sporurilor cu caracter permanent, totuși acestea trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, în raport de prevederile art.2, art.4 alin.3 și 4 din OUG nr.4/2005, de vreme ce au făcut parte din fondul de salarii pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, iar legea dă posibilitatea luării în considerare a tuturor sporurilor de această natură, probate nu numai prin înscrierea lor în carnetul de muncă, ci și cu adeverința emisă de angajator, conform art.164 din Legea nr.19/2000.
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.5445 din data de 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15066/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata )..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-19.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Mariana Constanța AnastasieiJudecători:Mariana Constanța Anastasiei, Lizeta Harabagiu, Silvia