Recalculare pensii. Decizia 1637/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - recalculare pensie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 1637

Ședința publică din 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Frunză

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, prin reprezentanții legali, cu sediul în municipiul S, str. - -, județul S, împotriva sentinței nr.1047 din 7 mai 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.

Reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Suceava ca fiind legală și temeinică, precizând că nu sunt date motivele de recurs prevăzute de art. 304. pr. civ.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr- din 31.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recalcularea pensiei în funcție de un stagiu de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, avut în vedere de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că stagiul complet de cotizare utilizat de pârâtă la recalcularea pensiei este de 30 de ani, deși altor persoane care au lucrat în aceleași condiții li s-a luat în calcul, la stabilirea drepturilor de pensie, un stagiu de cotizare de 20 de ani.

În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar copia deciziilor nr. 67072 din 27.04.1984, buletin de calcul, copia carnetului de muncă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, întrucât stagiul de cotizare de 20 ani se ia în calcul la persoanele pensionate în baza HG267/1990, care s-au înscris la pensie după data de 01.02.1990.

Prin sentința civilă nr. 1047 din 7 mai 2009 Tribunalului Suceavaa fost dmisă acțiunea, anulată decizia nr. 67072/19.03.2005 emisă de pârâtă și obligată pârâta ca, la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului, să aibă în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, în prezent abrogată prin Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de muncă; b) un an și trei luni pentru grupa II de muncă.

Pe această bază, persoanele care au lucrat în grupele I și II de muncă au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de: a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Totodată, conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, cu modificările ulterioare, n situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin. (1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.

Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, având în vedere faptul că reclamantul a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani (23 ani, 4 luni și 25 de zile) în grupa I-a de muncă, instanța a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 77 alin. 2, combinat cu art. 43 din Legea nr. 19/2000, cu referire la art. 20 din aceeași lege și art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2000, în sensul că punctajul mediu anual al petentului trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, astfel cum s-a calculat inițial.

De asemenea, instanța a reținut că, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 40 din 22.09.2008, dată în recurs în interesul legii, statuând că dispozițiile art. 77 alin. (2), raportat la art. 43 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că, la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, nu poate fi avut în vedere un stagiu de cotizare de 20 de ani, întrucât temeiul legal al înscrierii la pensie pentru limită de vârstă a fost Legea nr. 3/1977 și, implicit, în mod corect punctajul mediu anual s-a calculat prin raportarea la stagiul de cotizare de 30 de ani, conform prevederilor Legii nr. 3/1977.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 19/2000, Legii nr. 3/1977, nr.HG 1550/2004, Normele Metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public și Codului d e procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, la recalculare trebuie să se ia în calcul un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani, întrucât a fost pensionat la limită de vârstă, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Analizând actele și lucrările dosarului,prin prisma motivelor de recurs formulate, care pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:

Pentru reclamantul intimat, persoană pensionată în baza Legii nr. 3/1977, stagiul de cotizare în vederea determinării punctajului mediu anual este cel prevăzut de legislația în vigoare la data pensionării.

Art. 2 alin. 3 Anexa I din nr.HG 1550/2004, privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, stabilește că, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr.3 /1977 stabilește un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 nu au semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei, ci oferă numai posibilitatea pensionării înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.

Prevederile Legii nr. 19/2000 nu se pot aplica persoanelor pensionate în baza Legii nr. 3/1977.

Este o aplicare a principiului neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție, legea dispunând numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40 din 22.09.2008, dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 77 alin. 2, raportat la art. 43 alin. 1 și 2 din Legea nr. 19/2000, decizie prin care s-a reținut, în esență, că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă, este cel reglementat de Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Având în vedere cele arătate mai sus și constatând că în cauză nu sunt motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, Curtea, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 și 3041Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în totalitate sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței nr.1047 din 7 mai 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Modifică în totalitate sentința recurată în sensul că, respinge, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul reclamantul, în contradictoriu cu pe pârâta Casa Județeană de Pensii

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnodact.

2 ex. 16.12.2009

Jud.fond.,

Președinte:Mitrea Muntean Daniela
Judecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 1637/2009. Curtea de Apel Suceava