Recalculare pensii. Decizia 1673/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(8558/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1673/
Ședința din ședința publică de la 17.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5542/09.09.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17.661/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimata-reclamantă, personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 02.03.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității intimatei-reclamante, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5542/09.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului
A fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.582/15.08.2007 emisă de SC SA.
În considerente a reținut că reclamanta este beneficiara unei pensii de limită de vârstă plătită de 4.
Ulterior, reclamanta a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de recalculare la care a anexat adeverința nr. 582/15.08.2008 emisă de SC SA cu veniturile suplimentare, care nu au fost valorificate până în prezent, fiind comunicat că veniturile suplimentare nu pot fi luate în considerare la recalcularea drepturilor de pensie, întrucât nu sunt sporuri cu caracter permanent.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 7 alin. 1 și 3 din OUG nr. 4/2005, punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, precum și cuantumul pensiei cuvenite potrivit prevederilor art. 6 se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, fără a se utiliza procedura de înștiințare prealabilă prevăzută la art. 7 și 8 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001.
Tribunalul a reținut că retribuirea în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare presupune salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce înseamnă că lunar, aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art. 1, Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat dispune ca angajatorii să verse la bugetul de asigurări sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Art. 164 din Legea nr. 19/2001 prevede că la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În privința formelor de retribuire în acord și prime, se menționează în anexa 1 Ordonanței de Urgență nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Tribunalul reține că potrivit art. 3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială - dreptul comun în materie, dreptul de pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuțiile de asigurări sociale prevăzute de lege.
Acest principiu este consacrat expres de art. 2 din Legea nr. 19/2000 care dispune că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat de către tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității cu consecința că, pe de o parte, nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Ar fi inechitabil ca veniturile realizate în acord global și primele, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, să nu fie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, iar după intrarea în vigoare a legii să fie avute în vedere toate veniturile realizate, chiar dacă dintre acestea unele sunt venituri nepermanente. Plata contribuției de asigurări sociale în ambele situații impune aceeași soluție cu privire la stabilirea drepturilor de pensie, întrucât altfel,sumele plătite cu titlu de contribuție de asigurări sociale pentru veniturile realizate în acord global și prime, nu ar corespunde unei contraprestații care să justifice reținerea lor.
Prin urmare, pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire prin acord și prin plata de prime, într-adevăr, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul de pensie este recunoscut pentru cei care plătesc asigurări sociale, ori, acestea se stabileau în raport cu câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar, în considerarea prevederilor legale și a adeverințelor eliberate de fostul angajator al reclamantei, care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport de veniturile realizate de salariat).
Având în vedere cele expuse și dispozițiile art. 87 și art. 155 din Legea nr. 19/2000, Tribunalul a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.582/15.08.2007 emisă de SC SA
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că pârâta a fost obligată să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, prin luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.582/15.08.2007 emisă de SC SA.
Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul analizării probelor administrate, al aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește luarea în calcul a veniturilor temporare "acord și prime", menționate în adeverința de mai sus.
Referitor la cererea reclamantei de a i se emite o nouă decizie prin care să-i fie luate în considerare sporurile prevăzute în adeverința depusă, a arătat următoarele:
- în adeverința respectivă sunt prevăzute câștigurile suplimentare, acord și prime;
- cu privire la perioada în care reclamanta a obținut câștiguri suplimentare "acord și prime" arată că acestea nu au fost "câștiguri permanente" în înțelesul-/2005.
Potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale se utilizează salariile brute sau nete și sporurile permanente, care au făcut parte din baza de calcul a veniturilor înregistrate în carnetul de muncă.
Instanța de fond a reținut în mod greșit și a dispus în consecință, în temeiul Legii nr. 19/2000, că veniturile evidențiate de fostul angajator în adeverințe trebuie luate în calcul, ca fiind sporuri permanente.
Veniturile realizate în acord global și prime reprezintă venituri temporare, fără caracter permanent și care nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare.
Tribunalul Bucureștia reținut în considerentele sentinței civile recurate că în mod greșit Casa Locală de Pensii Sector 4 nu a luat în considerare primele și acordul, apreciind că această soluție ar reprezenta o încălcare a principiului contributivității statuat în art. 2, lit. e) din legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
În privința veniturilor din "prime și acord", conform adeverinței, a învederat instanței de recurs următoarele:
Normele generale se caracterizează prin aceea că au sfera cea mai largă de aplicabilitate într-un domeniu sau într-o ramură de drept. În domeniul drepturilor de asigurări sociale, Legea nr. 19/2000 reprezintă dreptul comun.
Normele speciale sunt aplicabile unei sfere restrânse de relații, ele derogând de la dreptul comun.
Actele normative referitoare la sporuri sunt, în domeniul drepturilor de asigurări sociale, norme cu caracter special.
Întrucât normele speciale sunt derogatorii, în procesul aplicării lor, ele cunosc un regim restrictiv, fiind de strictă interpretare.
Având în vedere că, potrivit OUG nr. 4/2005 (aprobată prin Legea nr. 78/2005), normă juridică ce are caracter special, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, formele de retribuire care nu au avut caracter permanent, obligarea Casei de Pensii la emiterea unei decizii cu luarea în calcul a sporurilor menționate în adeverințe, este netemeinică și nelegală.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 5542 pronunțată în ședință publică din data de 09.09.2008 de către Tribunalul București, în sensul respingerii acțiunii recurentei, ca neîntemeiată și nelegală.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, Curtea reține, în acord cu statuările primei instanțe, că fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de participanții la sistemul public de pensii, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite, conform principiului contributivității, care cere ca la stabilirea drepturilor de pensie să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința eliberată de unitatea la care asigurata și-a desfășurat activitatea.
În speță, s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite petentei, intimata nu a valorificat sumele încasate, prevăzute în adeverința depusă la dosar.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul realizat de angajat, totodată art. 1 din Decretul nr. 389/1972, dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul salariat.
Cât privește OUG nr. 4/2005, aceasta stabilește că recalcularea
pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000, iar în privința formelor de retribuire în acord și premiilor acordate, în anexa 1 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nefăcând parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare.
Or, veniturile suplimentare obținute de petentă au avut caracter de continuitate, fiind incluse în câștigul brut realizat, față de care s-a reținut și virat contribuția de asigurări sociale, astfel că trebuie avute în vedere la recalcularea pensiei.
Se reține, de asemenea, că și art. 3 din Legea nr. 3/1977 ocrotea dreptul la pensie al tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă, pe baza contractului de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege, principiul fiind reiterat și prin art. 2 din Legea nr. 19/2000, care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuției de asigurări sociale plătite.
Față de reglementările anterior enunțate, se apreciază că au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, în raport cu cele care decurg din el, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară ar duce la nerealizarea scopului urmărit de legiuitor, respectiv ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, în mod legal și temeinic, prima instanță a stabilit că și veniturile suplimentare menționate în adeverința depusă la dosar trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, astfel că recursul este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.5542/09.09.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.17.661/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red:
Tehnored:
2 EX./31.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Ilie Nadia Raluca, Bodea