Recalculare pensii. Decizia 1699/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi 8419/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1699/
Ședința publică de la 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.5619 din data de 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16335/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 04.12.2008, cerere din partea mandatarului intimatei, numitul prin care depune la dosar procura specială dată de intimată acestuia, iar la data de 09.03.2009, s-au depus la dosar concluzii scrise din partea intimatei.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei cu de Identitate seria - eliberat de Republica Federală Germania.
Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg prin concluziile scrise depuse la dosar.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.5619 din 10.09.2008 Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.04.2008, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 95/31/76/25.03.2008 emisă de SC PROIECT SA.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că drepturile de pensie ale contestatoarei s-au deschis la data de 30.11.2004 iar intimata nu a luat în considerare cererea acesteia de recalculare a pensiei cu valorificarea veniturilor suplimentare obținute în acord global în perioada 1971 - 1991 și dovedite prin adeverința nr. 95/31/76/25.03.2008 emisă de SC PROIECT SA.
Prima instanță a făcut aplicarea art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 și a obligat pârâta să valorifice aceste venituri, pentru care s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale, o soluție contrară reprezentând o încălcare a principiului contributivității reglementat de art. 2 lit.e din Legea nr. 19/2000.
Împotriva hotărârii a declarat recurs intimata, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă, cu motivarea că legiuitorul nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Recurenta a susținut că a făcut aplicarea principiului egalității reglementat de art. 2 lit. b din Legea nr. 19/2000, în sensul că, la calculul pensiei, se are în vedere doar retribuția stabilită prin contractul de muncă atât pentru persoanele care au depășit producția planificată cât și pentru cele aflate în situația nerealizării producției.
Recurenta a invocat în acest sens art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 și a susținut că sporurile cu caracter permanent sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992 și anexa OUG4/2005, punctul VI, menționând, de asemenea, și decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.
Intimata contestatoare a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamanta a făcut dovada veniturilor salariale suplimentare obținute în sistem de acord global în perioada 1971-1986 cu adeverința emisă de fostul angajator SC Proiect SA în completarea celor dovedite prin cartea de muncă, cu respectarea dispozițiilor art. 164 alin 3 din Legea nr. 19/2000.
Conform art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii erau obligați să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul angajat indiferent de forma de realizare a acestor venituri.
Având în vedere că sumele obținute de reclamant au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, ele nu pot fi excluse de la calculul punctajului pensiei întrucât, o soluție contrară ar determina încălcarea principiului contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și ar duce la obținerea unui drept de pensie inferior față de nivelul contribuției de asigurări sociale achitată de categoria de salariați aflată în situații similare, în acest caz putându-se aprecia incidența principiului egalității prevăzut de art. 2 lit. b din Legea nr. 19/2000 și nu în ipoteza susținută de către recurentă.
Recurenta a făcut referire la veniturile obținute în acord global, invocând art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 însă nu a motivat în ce fel au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 19/2000, în condițiile în care cotele de CAS s-au încasat pentru veniturile obținute de reclamant.
Pe de altă parte, dispozițiile din decizia Curții Constituționale nu sunt de natură a infirma corecta interpretare a legii de către instanța de fond, dat fiind că, potrivit legislației anterioare, aceste venituri făceau parte din baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor cu caracter de principiu din Legea nr.19/2000 și a obligat intimata să ia în considerare toate veniturile dovedite prin adeverința menționată, întrucât nu există dispoziții legale care să le excludă din baza de calcul a pensiei.
Față de aceste împrejurări, Curtea constată că susținerile recurentei nu sunt de natură a dovedi nelegalitatea și netemeinicia sentinței primei instanțe, motiv pentru care, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.5619 din data de 10.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16335/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored.
2 ex/17.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu