Recalculare pensii. Decizia 1923/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 1923/R-CA
Ședința publică din 11 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
JUDECĂTOR 3: Daniel Radu președinte secție
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, Rm.V,--159, județul V, împotriva sentinței civile nr.891 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimatul-contestator, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/11.12.2009 emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual, lipsă fiind recurenta-intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului-contestator depune la dosar delegație de reprezentare și trei decizii ca practică judiciară. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului-contestator solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele susținute oral în ședință publică și menționate în scris în concluziile pe care le depune la dosar.
CURTEA:
Asupra recursului vil de față, deliberând, constată următoarele:
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII V, solicitând obligarea acesteia să-i recalculeze drepturile de pensie în raport de venitul efectiv realizat prin valorificarea veniturilor realizate suplimentar față de salariul tarifar de încadrare înscris în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă pentru persoanele cu handicap potrivit deciziei nr. -/10 iulie 2007, în cuantum de 1364 lei astfel cum rezultă din cupoanele de pensie anexate.
Anterior, în perioadele 21 mai 1974-1 octombrie 1979 și 1 ianuarie 1982- 1 martie 1982 fost angajat la SC SA B, apoi în perioadele 1 ianuarie 1979-1 ianuarie 1982 și 1 ianuarie 1982-1 martie 1985 la SC SA unde a lucrat în acord global cu caracter permanent, iar pentru veniturile salariale efectiv realizate, potrivit adeverințelor 1370/15 februarie 2007, nr. 1371/15 februarie 2007 și nr. 11478/15 noiembrie 2006, cele două societăți angajatoare au achitat contestatorului în mod succesiv și regulat contribuția de asigurări sociale rezultată în raport cu aceste venituri.
Datorită sistemului de înregistrare în carnetul de muncă din acea perioadă, veniturile salariale efectiv realizate în acord global de către contestator nu au fost înregistrate, fapt ce l-a prejudiciat la calcularea drepturilor de pensie.
Reclamantul a mai susținut că s-a adresat în repetate rânduri intimatei cu cereri și acte doveditoare în susținerea recalculării drepturilor lui de pensie însă, după cum rezultă și din adresa nr.-/6.11.2007, a fost refuzat în privința recalculării drepturilor.
El a invocat dispozițiile art.2 alin.1 din nr.OUG4/2005, principiul contributivității instituit de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000 și art.1 din Decretul nr.389/1972.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Vai nvocat, prin întâmpinarea formulată, excepția tardivității formulării contestației, arătând că i-a comunicat contestatorului la data de 24.07.2007 ultima decizie de pensie nr.-/10.07.2007, astfel cum rezultă din copia borderoului poștal din acea dată, iar reclamantul nu a formulat contestație în termenul prevăzut de art.87 și 88 din Legea nr.19/2000.
Referitor la fondul contestației, s-a susținut că, potrivit nr.OUG4/2005 coroborat cu art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, nefiind luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual formele de retribuire în acord.
Prin sentința civilă nr.556/17.06.2008 a fost admisă excepția tardivității formulării contestației și a fost respinsă ca tardivă contestația.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 Cod procedură civilă, excepția privind tardivitatea formulării contestației invocată de către intimată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.87 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, decizia emisă de Casa Teritorială de Pensii poate fi contestată la instanța judecătorească competentă în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în termen de 45 zile de la comunicare, iar conform art.88 din același act normativ, decizia Casei Teritoriale de Pensii, necontestată în termen, este definitivă.
Reclamantului i s-a emis de către pârâtă decizia nr. -/10.07.2007 privind recalcularea pensiei din sistemul public pentru limită de vârstă, decizie care i-a fost comunicată, astfel cum rezultă din borderoul pentru corespondență depus la fila 30 dosarului, la data de 24.07.2007, borderoul menționat cuprinzând și ștampila oficiului poștal Rm. În raport de această dată, față de dispozițiile art. 87 și 88 din Legea nr.19/2000, contestația formulată de către contestator la data de 9 mai 2008 fost considerată ca tardivă.
Chiar dacă în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu s-a făcut referire expresă la faptul că se contestă decizia nr.-/10.07.2007 emisă de intimată, ci s-a solicitat doar obligarea acesteia din urmă la recalcularea drepturilor de pensie, această recalculare nu s-ar putea face decât în raport cu ultima decizie de pensie emisă de intimată la data de 10.07.2007.
Pe dea altă parte, față de împrejurarea că o decizie de pensie necontestată în termenul de 45 zile de la comunicarea ei devine definitivă, se desprinde concluzia că devine definitiv inclusiv calculul făcut în privința drepturilor de pensie stabilite.
În termen legal, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.118/R-CA din 30 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTIa fost admis recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 556/17 iunie 2008, a fost casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.
S-a reținut de către instanța de recurs că instanța de fond a calificat greșit cererea formulată de reclamant ca fiind o contestație împotriva deciziei de pensionare nr.-/10 iulie 2007, pe care a respins-o ca tardiv formulată, reținând că nu a fost respectat termenul de 45 zile reglementat de Legea nr. 19/2000.
Curtea de Apel a apreciat această calificare ca fiind greșită, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii V la recalcularea drepturilor de pensie în raport de noile acte doveditoare depuse la sediul pârâtei.
Nefiind emisă o decizie de admitere sau de respingere a cererii de recalculare a pensiei, în mod corect reclamantul s-a adresat instanței de judecată pentru a solicita obligarea intimatei la recalcularea pensiei, însă tribunalul, în loc să soluționeze în fond cauza a calificat greșit cererea de chemare în judecată ca fiind o contestație împotriva deciziei de pensionare și a respins-o ca tardivă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, pârâta Casa Județeană de Pensii Var eiterat excepția tardivității formulării cererii, excepție ce urmează a fi respinsă întrucât Curtea de APEL PITEȘTIa clarificat această problemă statuând că nu este vorba de o contestație împotriva deciziei de pensionare pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 19/2000 cu privire la termenul de 45 de zile ci de acțiune prin care se solicită recalcularea pensiei în raport de noile acte depuse după emiterea deciziei de pensionare.
Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la revizuirea drepturilor de pensie pe ultimii 3 ani de la data formulării acțiunii precum și de la data ultimului buletin de calcul emis de Casa Județeană de Pensii V prin valorificarea veniturilor menționate în adeverințele emise de către SA și SA depuse la dosar.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv să verifice modul de determinare a drepturilor la pensie a numărului de puncte realizat, a punctajului mediu anual urmând ca prin raportare la valoarea punctului de pensie expertul să precizeze dacă valoarea drepturilor stabilite este corectă ținând cont de actele care au stat la baza stabilirii acestora.
De asemenea, s-a stabilit ca obiectiv ca expertul să întocmească o variantă de calcul în care să includă la calculul punctajului veniturile din adeverințele emise de SA și SA.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.891 din 30 octombrie 2009 respins excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârâtă și a admis acțiunea, precizată, în sensul că a obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii V să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului în raport de noile acte doveditoare depuse la sediul pârâtei, respectiv adeverințele nr.11478/15.11.206 și nr.1370/15.02.2007 și să-i plătească reclamantului suma de 11.548 lei reprezentând drepturi neîncasate pe ultimii 3 ani, precum și suma de 3500 lei cheltuieli de judecată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de rejudecare a reținut că valoarea drepturilor stabilite prin decizia de pensionare este corectă, însă la stabilirea acestor valori nu au fost avute în vedere adeverințele nr.11.478/15 noiembrie 2006 emisă de SA și nr.1370/15 februarie 2007 emisă de SA.
în calculul punctajului și veniturile din aceste două adeverințe, punctajul mediu anual este mai mare decât cel stabilit inițial, de asemenea și valoarea pensiei este mai mare, respectiv 2096 față de 1686 lei, cât a fost stabilit inițial.
Astfel fiind, având în vedere și faptul că în perioadele respective reclamantul a contribuit la sistemul public de asigurări sociale, s-a admis acțiunea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Casa județeană de Pensii V, care o critică pentru nelegalitate, sub aspectul motivului de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea recursului, recurenta arată că prima instanță nu a ținut seama de prevederile O nr.4/2005, care interzice luarea în calculul punctajului mediu anual a veniturilor în acord.
În acest mod s-au încălcat prevederile HG nr.1550/2004 și OG nr.4/2005, acte normative care au stabilit modul de recalculare a pensiilor calculate înainte de 1.04.2001 și care dispun că se au în vedere numai veniturile ce au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației în vigoare în acel moment.
Principiul contributivității se aplică numai pentru stagiile de cotizare realizate după data de 1.04.2001, întrucât Legea nr.19/2000 nu retroactivează.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Verificând actele de la dosar în raport cu criticile formulate, Curtea, constată că recursul este nefondat, pentru cele ce preced.
OUG nr.4/2005 se referă la recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr.19/2000.
Este adevărat că în Anexa cap.VI "Mențiune" din această ordonanță se arată că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord, însă, așa cum bine a reținut și instanța de fond, această dispoziție vine în contradicție flagrantă cu principul contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestator, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Totodată, această dispoziție legală vine în contradicție chiar cu scopul respectivei ordonanțe de urgență menționat în preambulul acesteia, respectiv acela de a recalcula pensiile provenite din vechiul sistem public al asigurărilor sociale de stat după principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".
În consecință, principiul contributivității trebuie aplicat cu prioritate, Legea nr.19/2000 fiind legea generală în materia asigurărilor sociale, așa încât dispozițiile OUG nr.4/2005 trebuie interpretate prin prisma prevederilor Legii nr.19/2000, act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale.
De altfel, chiar OUG nr.4/2005, prin art.2 alin.1 din aceasta prevede că recalcularea pensiilor se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr.19/2000.
Pentru toate aceste considerente, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă urmează să se dispună respingerea recursului ca nefondat.
Văzând și disp.art.274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, Rm.V,--159, județul V, împotriva sentinței civile nr.891 din 30 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimat fiind, domiciliat în comuna, sat, județul
Obligă pe recurentă să plătească intimatului suma de 1500 lei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
16.12.2009
Jud fond M
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei, Daniel Radu