Recalculare pensii. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.201/AS
Ședința publică de la 04 noiembrie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1104/23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în M,-, județul T, având ca obiect recalculare pensie.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 21.10.2008 și la data de 4.11.2008, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recalcularea pensiei ce i se cuvine, luând în calcul sporul de 25% începând cu data de 4.10.2005, data pensionării sale și nu doar din data de 31.01.2007 când a fost trecut la pensie pentru limită de vârstă, așa cum i s-a recalculat prin decizia Casei de Pensii, nr.-/26.03.2008.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza deciziei de pensionare nr.2 - - din 10.11.2005, a fost pensionat anticipat începând cu data de 4.10.2005. La capitolul "motivare" i s-a făcut cunoscut că sporul de 25% primit la salariu pentru funcția de șef autocoloană, ca urmare a lucrului sistematic peste program, nu a fost luat în calcul, deoarece în adeverința eliberată de societate nr.2087/1 octombrie 2001 nu este menționat actul normativ în baza căruia i s-a acordat acest spor.
Reclamantul arată că după mai multe solicitări făcute în scris la societate, aceasta nu i-a eliberat adeverința respectivă, motiv pentru care a apelat la Ministerul Transporturilor, care prin adresa nr.24/RP/1109/2007, confirmă că sporul de 25% la salariu a fost acordat șefilor de autocoloană pentru lucru sistematic peste programul normal, conform art.71 alin.4 din Legea nr.57/1974.
Mai arată reclamantul că deoarece această adresă nu a fost luată în considerare de Casa Județeană de Pensii T, acesta a apelat la justiție, pronunțându-se sentința civilă nr.1459/10 septembrie 2007 de Tribunalul Tulcea.
În baza acestei sentințe civile s-a emis decizia de pensionare nr.-/26.03.2008, în care au luat în calcul și acel spor dar începând cu 31.01.2007 când a fost trecut la pensie de limită de vârstă și nu din 4.10.2005, dată la care a fost pensionat.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Tad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului ca nefondate și să se constate că sentința civilă nr.1459/10.09.2007 a Tribunalului Tulcea nu a modificat data acordării drepturilor din decizia de pensii -/14.03.2007, iar pe fond să se mențină decizia de pensie 10560/26.03.2008.
Prin sentința civilă nr.1104/23 mai 2008 Tribunalul Tulceaa admis contestația introdusă de reclamant, a anulat decizia nr.-/26 martie 2008 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, emisă de Casa Județeană de Pensii T, ca netemeinică și nelegală și a fost obligată pârâta să recalculeze pensia cuvenită reclamantului, prin acordarea sporului de 25% începând cu data de 4 octombrie 2005.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr.1459/10 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr- a fost admisă contestația formulată de petentul în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii T și a fost anulată decizia de pensionare nr.-/14.03.2007, fiind obligată pârâta să recalculeze pensia cuvenită petentului și în funcție de adeverința nr.2087/1 octombrie 2001 eliberată de SC SA M, județul
Potrivit acestei adeverințe, contestatorul a încasat în perioada 1 ianuarie 1977 - 1 ianuarie 1993, un spor de șef de coloană în cuantum de 25% în baza prev. art.71 alin.4 din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, spor inclus în baza de calcul a pensiilor prin art.III pct.I din Legea nr.49/1992.
Instanța a apreciat că, în baza disp. legale mai sus menționate, se impune ca acest spor de 25% să fie luat în calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, în cazul petentului.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Tulceaa rămas irevocabilă, prin respingerea recursului formulat de Casa Județeană de Pensii T, astfel încât s-a procedat la emiterea unei noi decizii pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă cu nr.-/26 martie 2008.
Din conținutul deciziei rezultă însă că drepturile de pensie au fost stabilite, începând cu data de 31 ianuarie 2007, când contestatorul a împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă și nu de la data de 4 octombrie 2005, când acesta s-a înscris în vederea pensionării anticipate, fiind emisă decizia nr.-/10 noiembrie 2005.
Întrucât sporul de 25%, reglementat prin OUG 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, a fost acordat șefului de coloană auto și a fost inclus în baza de calcul a pensiilor prin art.III pct.I din Legea nr.49/1992, rezultă că acesta trebuia plătit petentului, de la data de 4 octombrie 2005, data acordării pensiei anticipate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii, considerând-o ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Prin decizia de pensii -/14.03.2007 a fost trecut la pensie de limită de vârstă, iar stabilirea drepturilor de pensie de limită de vârstă s-a făcut cu data de 31.01.2007.
Pentru că nu a fost luat în calcul sporul de 25% din adeverința 2087/01.10.2001 eliberată de SC SA M în care este precizat sporul de șef de coloană pentru perioada 01.07.1977 - 01.06.1993 intimatul a contestat decizia de pensie nr.-/14.03.2007.
Având în vedere că prin sentința civilă 1459/10.09.2007 a Tribunalului Tulceas -a anulat decizia de pensie de limită de vârstă -/14.03.2007, s-a emis o nouă decizie de pensie -/26.03.2008, care face obiectul contestației, în care drepturile au fost stabilite cu data de 31.01.2007.
Precizează recurenta casa Județeană de Pensii că decizia de pensie nr.-/10.11.2005 nu a fost contestată de intimat, pentru ca prima instanță să modifice sentința 1459/10.09.2007.
Pentru aceste considerente, pârâta a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile 1104/23 mai 2008 Tribunalului Tulcea ca nelegală și netemeinică și pe fond menținerea deciziei de pensii 10560/26.03.2008, care a fost emisă cu respectarea sentinței civile 1459/10.09.2007 a Tribunalului Tulcea, care nu a modificat data acordării drepturilor din decizia de pensii -/14.03.2007.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a admis recursul formulat ca fondat pentru următoarele considerente.
Prin decizia de pensionare nr.2/-/10.11.2005, contestatorul a fost pensionat anticipat începând cu data de 4.10.2005.
La capitolul motivare i s-a făcut cunoscut că sporul de 25% primit la salariu pentru funcția de șef autocoloană, ca urmare a lucrului sistematic peste program, nu a fost luat în calcul deoarece în adeverința eliberată de angajator nr.2087/1.10.2001 nu este menționat actul normativ în baza căruia i s-a acordat acest spor.
Contestatorul nu a contestat această decizie prin care a fost pensionat anticipat, pentru a solicita luarea în considerarea a acestui spor începând cu 4.10.2005.
După mai multe solicitări făcute în scris la societate, aceasta nu i-a eliberat adeverința respectivă, motiv pentru care acesta a formulat acțiune în justiție, prin care a solicitat obligarea pârâtei M să-i elibereze o adeverință din care să reiasă actul normativ în baza căruia i s-a acordat sporul de 25% pentru funcția de șef de coloană.
Prin sentința civilă nr.236/04.06.2006 Judecătoria Maa dmis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta M să elibereze reclamantului o adeverință din care să reiasă actul normativ în baza căruia i-a acordat un spor de 25% pe perioada cât a îndeplinit funcția de șef autocoloană.
Prin decizia nr.-/14.03.2007 contestatorul a fost pensionat pentru munca depusă și limită de vârstă începând cu data de 31.01.2007.
Contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei pentru muncă depusă și limită de vârstă întrucât Casa Județeană de Pensii T nu i-a luat în considerare sporul de 25% la salariu pentru funcția de șef de autocoloană.
Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr.1459/10.09.2007 a admis contestația, a anulat decizia nr. -/14.03.2007 și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii T să recalculeze pensia cuvenită reclamantului în funcție de adeverința nr.20871/1.10.2001, eliberată de
Prin considerentele acestei sentințe s-a reținut că reclamantul a încasat acel spor de 25%, în calitate de șef de coloană și se impune ca acest spor să fie luat în calcul la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă.
Este de observat că prin această hotărâre judecătorească s-a dispus luarea în calcul a acestui spor la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, la care contestatorul avea dreptul începând cu data de 31.01.2007.
În baza sentinței civile 1459/10.09.2007 a tribunalului Tulcea, prin care s-a anulat decizia de pensie pentru limită de vârstă nr.-/14.03.2007, Casa Județeană de Pensii Tae mis decizia de pensie pentru limită de vârstă nr.-//26.03.2008, care face obiectul prezentei contestații, prin care drepturile au fost stabilite cu data de 31.01.2007.
Având în vedere faptul că reclamantul nu a contestat decizia de pensionare anticipată nr.-/10.11.2005, precum și faptul că prin sentința civilă nr.1459/10.09.2007 a Tribunalului Tulceas -a dispus luarea în calcul a sporului de 25% la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă la care contestatorul avea dreptul începând cu 31.01.2007, în mod corect Casa Județeană de Pensii Tap revăzut în decizia contestată că drepturile urmează a fi acordate începând cu 31.01.2007.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea a admis recursul formulat de pârâtă și a modificat în tot sentința recurată, în sensul respingerii contestației ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenta - pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, cu sediul în T,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1104/23 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în M,-, județul
Modifică în tot sentința recurată, în sensul respingerii contestației, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: A;
Red.dec.-jud.-/4.12.2008
- gref.-
4 ex./09.12.2008
Președinte:Jelena ZalmanJudecători:Jelena Zalman, Mariana Bădulescu, Maria Apostol