Recalculare pensii. Decizia 2020/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2020/R/2008
Ședința publică din 22 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 946 din 29 mai 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul -, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2008, reclamantul intimat a trimis prin fax întâmpinare, redactată de către domnul avocat, fără a anexa și o împuternicire avocațială.
De asemenea, se constată că, prin memoriul de recurs ( fila 2 din dosar ), pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.946 din 29 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul - împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și în consecință s-a anulat decizia de pensionare nr.5558/07.11.2007, pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant, cu luarea în considerare a perioadei 25.06.1979 - 01.09.2007 ca fiind lucrată în condiții speciale.
S-a respins cererea privind încadrarea în condiții speciale de muncă pe perioada 01.09.2007 - 11.09.2007.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că potrivit mențiunilor din cartea de muncă a reclamantului, rezultă că în perioada 25.06.1979 - 01.09.2007 acesta a îndeplinit meseria de strungar, însă cererea de pensionare a reclamantului a fost respinsă nefiind îndeplinite condițiile art.41 alin.1 din Legea 19/2000 în sensul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, însă această decizie este greșită deoarece nu s-a ținut seama de faptul că reclamantul și-a desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă.
Din adeverința emisă de angajator rezultă că în perioada 25.06.1979 - 31.03.2001 activitatea de strungar se încadra în prevederile pct.63 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990 în grupa I de muncă, iar perioada 01.04.2001 până la data depunerii cererii de pensionare activitatea desfășurată de reclamanta se încadra în prevederile pct.19 din Anexa 1 din Legea 226/2006, respectiv activitatea de sudură este încadrată la locurile de muncă în condiții speciale.
S-a reținut că decizia este nelegală întrucât potrivit art.43 alin.1 din Legea 19/2000 reclamantului îi este suficient un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții și o vârstă de pensionare de 45 ani, or reclamantul are vârsta de 51 ani și un stagiu de cotizare de 37 ani, 10 luni și 18 zile la data depunerii cererii de pensionare, astfel că s-a admis acțiunea pentru această perioadă, respingându-se doar pentru perioada 01.09.2007 -11.09.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței cu respingerea acțiunii.
În motivele de recurs arată că instanța nu a observat că de la 1.04.2001 reclamantul era deja încadrat în prevederile Legii nr. 226/2006, iar înainte de această dată i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă - condiții deosebite de muncă - pe toată perioada conform adeverințelor depuse.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
Curtea reține că motivele invocate nu pot fi primite deoarece recurenta susține că reclamantul era deja încadrat în prevederile Legii nr. 226/2006, iar înainte de această dată i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă - condiții deosebite de muncă - pe toată perioada conform adeverințelor depuse.
Or, din acțiune și din actele depuse la prima instanță reiese că reclamantul a solicitat încadrarea în grupa I-a, respectiv condiții speciale, grupă și condiții în care se și încadrează.
Prin urmare recunoașterea grupei II și a condițiilor deosebite de muncă nu îi sunt utile reclamantului în condițiile în care acesta se încadrează în grupa I-a și în condiții speciale, de altfel o altă încadrare nici nu ar fi legală.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 946 din 29.05.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - - - -
de, dactilografiat de Sz.
În 2 ex. la data de 06.11.2008
Judecător fond -, - Tribunalul Cluj
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu Laura