Recalculare pensii. Decizia 209/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 209
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Marin
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.2685/03.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii D prin consilier juridic M și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de soluționare s-a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic pentru recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii D solicită admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le dezvoltă oral.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr.2685/03.07.2009 a admis acțiunea formulata de reclamantul in contradictoriu cu parata Casa Județeană de Pensii
A obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare a adeverinței nr. 366/12.03.2009 emisă de SC. Utilaj SA.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul anexei buletinului de calcul al pensiei de care beneficiază în prezent reclamantul, rezultă că perioada lucrata in grupa a II a de munca, respectiv 21.06.1995-31.03.2001 nu a fost valorificata cu ocazia recalculării drepturilor de pensie.
Potrivit adeverinței nr. 366/12.03.2009 emisă de SC UTILAJ SA reclamantul a fost angajatul societății SC UTILAJ SA iar in perioada 21.06.1995-31.03.2001 a avut meseria de mașinist pod rulant, activitate care se încadrează in grupa a II a de munca in procent de 100% conform nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/23.04.1990.
În aceste condiții, instanța a constatat că valorificarea acestei adeverințe în temeiul art. 7 alin 3 din OUG nr. 4/2005 este în concordantă cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000, iar aceste sume se impuneau a fi valorificate chiar dacă prin OUG nr. 4/2005 se menționează că ele nu pot fi avute la recalcularea drepturilor de pensie, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 04 2001.
Conform dispozițiilor art. 7 alin 3 din OUG 4/2005, aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar,întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care, conform Legii nr.19/2000,cu modificările și completările ulterioare,se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 01. 04. 2001.
Neluarea în calcul a veniturilor dobândite de reclamant cu caracter permanent ar contraveni principiului contributivității instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, acesta fiind motivul pentru care veniturile invocate trebuie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Parata nu are atributul sa cenzureze adeverința emisa de angajator ci in considerarea celor expuse mai sus este obligata sa o ia in considerarea la calcularea drepturilor de pensie.
Prin recursul formulat, la data de 10 septembrie 2009, pârâta Casa Județeană de Pensii Dac riticat pentru nelegalitate și netemeinicie sentința susținând că, în mod greșit instanța de fond a dispus emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să fie valorificate drepturile înscrise în adeverința nr. 366/12.03.2009, deoarece potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului, activitatea desfășurată în perioada 21.06.1995 -31.03.2001 nu se încadrează în grupa a II a de muncă.
Verificând sentința în raport de motivele de recurs invocate de pârâtă Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, stabilirea și plata pensiei se face pe baza actelor pe care partea este obligată să le prezinte.
Prin adeverința nr. 366/12.03.2009, de SC UTILA SA este prezentată activitatea pe care reclamanta a desfășurato în perioada 21.06.1995 - 31.03.2001 și s-a arătat că această activitate a fost încadrată în grupa a II a de muncă conform nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/23490 și aprobarea nr. 1103/24.01.2001.
În adeverința eliberată de angajator se menționează că, "Temeiul juridic al încadrării în grupa a II a de muncă îl reprezintă ORDINUL nr. 50/1990 (republicat) al art.3 coroborat cu anexa II, punct. 34, 41 și 45."
Având în vedere dispozițiile art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 aprobată prin Legea nr. 78/2005 potrivit cărora decizia de pensie poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite potrivit prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la calculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 01.04.2001, la recalcularea pensiei.
Față de situația de fapt, confirmată de actul depus la dosar de reclamantă, Curtea constată că nu poate fi contestată legalitatea încadrării reclamantei în grupa a II a de muncă, cu atât mai mult cu cât angajatorul a făcut mențiunea în cuprinsul acestui act că, " adeverința s-a eliberat în baza documentelor, verificabile, aflate în arhiva societății, cunoscându-se prevederile art. 288 și 289 din Codul penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât și prevederile legislației de reglementare a pensiilor din sistemul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea și corectitudinea actelor doveditoare utilizate la stabilire drepturilor de pensie."
Așa cum corect a reținut instanța de fond prin neluarea în calcul a veniturilor dobândite de reclamant cu caracter permanent ar contravenii principiului contributivității instituit prin art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a făcut dovezi în sensul că cele menționate în adeverință sunt false, iar instanța nu are în atribuții cenzurarea actului emis de angajator, prin care s-a stabilit că activitatea desfășurată de reclamantă, în perioada 21.06.1995 - 31.03.2001 se încadrează în grupa a II a de muncă.
Față de cele prezentate Curtea constată, că sunt neîntemeiate criticile formulate în recurs de pârâtă, astfel că în temeiul art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D împotriva sentinței nr.2685/03.07.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud. /03.02.2010.
Jud.fond /
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Florența Carmen Cojocaru, Marin