Recalculare pensii. Decizia 2127/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 8779/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2127R

Ședința publică de la 03 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6408 din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18133/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Curtea procedează la legitimarea intimatei și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6408/15.10.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze pensia anticipată parțială cuvenită reclamantei, retroactiv,începând cu data de 03.03.2008, cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința nr. 9279/25.09.2007 emisă de Spitalul Clinic "Prof.dr.Th. ".

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la stabilirea pensiei anticipate parțiale cuvenite reclamantei,intimata nu a luat în calcul o serie de drepturi salariale realizate de petentă, reprezentate de sporurile cu caracter permanent realizate, menționate în adeverința nr. 9279/25.09.2007 emisă de Spitalul Clinic "Prof.dr.Th. ".

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal, recurs motivat pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, a susținut că, prima instanță a încălcat dispozițiile art.2 lit.c și d din Legea nr. 19/2000 și art.4 și 5 din Legea nr.2/1983, ce prevedea că veniturile obținute în acord global reprezintă o parte variabilă a retribuției, art. 26 din Legea nr. 19/2000 și pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, iar aceste venituri nu fac parte din sporurile cu caracter permanent avute în vedere la recalcularea pensiei; în acest sens este și decizia Curții Constituționale nr. 736/26.10.2006.

Prin întâmpinarea formulată, contestatoarea a solicitat respingerea recursului formulat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Adeverința nr. 9279/25.09.2007 emisă de Spitalul Clinic "Prof.dr.Th. ", atestă împrejurarea că intimata a realizat venituri suplimentare care au fost incluse în baza de calcul pentru care s-a plătit contribuția de asigurări sociale conform dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972, art.23 al.1 lit.a din Legea nr.19/2000 și art.19 lit.a,b,e,h din Ordinul nr.340/2001.

Aceste venituri suplimentare ce cuprind și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global au fost evidențiate în adeverințe eliberate de angajator conform dispozițiilor art.160 al.5, art.161 al.2 din Legea nr.19/2000 și art.40 Cap.VIII din Ordinul nr.340/2001, astfel că în mod corect prima instanță le-a avut în vedere dând eficiență principiului contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, în raport de care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare și pentru care s-au calculat și achitat contribuția de asigurări sociale să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Numai în aceste condiții sunt respectate și principiile solidarității sociale și cel al obligativității reglementate de dispozițiile art.2 lit.c și d ce impun la asigurații ce au contribuit la sistemul public de asigurări sociale să beneficieze de drepturile de asigurări sociale corelative.

Nefiind luate în considerare de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B la calculul drepturilor de pensie cuvenite intimatei, aceste venituri au determinat diminuarea nejustificată a acestor drepturi și la încălcarea dispozițiilor art.2 din legea nr.19/2000, neputând fi primite susținerile recurentei referitoare la greșita luare în considerare a adeverințelor ce suplinesc omisiunile din carnetul de muncă al petentei.

Dispozițiile de principiu instituite de actul normativ cu forță juridică superioară care este art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, sunt aplicabile cu prioritate în raport de dispozițiile OUG nr.4/2005, nefiind acceptabilă situația în care la determinarea cuantumului drepturilor de asigurări sociale să nu se ia în considerare sumele reprezentând venituri suplimentare ce au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât aceste venituri realizate de intimată ca urmare a muncii în acord au avut un caracter de continuitate evident.

Mai mult, prin decizia Curții Constituționale nr. 736/24.10.2006 s-a statuat că pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public este conform cu legea fundamentală, deoarece dispozițiile menționate ale OUG nr. 4/2005 nu modifică cu caracter retroactiv legislația anterioară, iar verificarea împrejurărilor dacă veniturilor obținute de asigurat au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și dacă s-au încasat CAS-uri pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual constituie probleme de aplicare a legii și de fapt în cazuri concrete, individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești; în consecință, contrar susținerilor recurentei, în mod legal a apreciat instanța fondului că prin neluarea în considerare a veniturilor menționate în adeverințele susmenționate s-au diminuat drepturile de pensie cuvenite intimatei și sub acest aspect criticile recurentei fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.6408 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu intimata .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 03.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2.ex.27.04.2009

jud.fond:

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2127/2009. Curtea de Apel Bucuresti