Recalculare pensii. Decizia 2128/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 8821/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2128R

Ședința publică de la 03 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5820 din 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17487/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 16.03.2009 întâmpinare în 2 exemplare.

Curtea procedează la legitimarea intimatei și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5820 din 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17487/3/AS/2008, a fost admisă cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie, prin care să recalculeze, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.07.2005, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate de adeverința nr.179/14.03.2008, emisă de SC SA.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanta este beneficiara unei pensii de limită de vârstă plătită de Casa de Pensii Sector 2, fiind pensionat în anul 1990, pensia fiind recalculată în temeiul OUG nr.4/2005 și HG nr.1550/2004.

La data de 19.03.2008 reclamanta a depus la Casa Locală de Pensii o cerere de recalculare la care a anexat adeverințele nr.179/14.03.2008, emisă de SC SA, cu veniturile suplimentare,care nu a fost luată în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

Tribunalul a mai reținut că potrivit art.7 alin.3 din OUG nr.4/2005 decizia prevăzută la alin.1 poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr.19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

S-a apreciat că, retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

S-a avut în vedere că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat, iar prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.

Tribunalul a considerat că, potrivit art.164 din Legea nr.19/2001, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă.

La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

n privința formelor de retribuire în acord global și prin plata de prime sau alte venituri suplimentare se menționează în anexa 1 a OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2001, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.

S-a mai reținut de către tribunal că, potrivit art.3 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială - dreptul comun în materie în perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea și i s-a deschis dreptul la pensie - dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege, iar acest principiu este reiterat în Legea nr.19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

S-a apreciat de către tribunal că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că pe de o parte nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele ce au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.

Prin urmare pârâta trebuia, în considerarea prevederilor art.1 din OUG nr.4/2005 enunțate anterior și a adeverinței eliberată de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat, să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public (formele de retribuire prin acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care conform art.10 din Legea nr.3/1977 era constituită din retribuții tarifare însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale ori acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat iar nu de cel tarifar) și să includă în calculul drepturilor toate veniturile pentru care, în condițiile legii, s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000 și a mai arătat că sporurile cu caracter permanent, care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie, sunt cele prevăzute de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.

De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.

S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezentă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/19765, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.

Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Adeverința nr.179/14.03.2008, emisă de SC SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-recurentă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .

În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.

Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.

Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.

În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), au avut un caracter permanent.

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5820 din 23.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.17487/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I

GREFIER

Red.

Dact. /2ex

08.04.2009

Jud. fond:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2128/2009. Curtea de Apel Bucuresti