Recalculare pensii. Decizia 2146/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2146/R/2008
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Adrian Repede
JUDECĂTOR 2: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanța
GREFIER: TARȚA
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B-N și Direcți Ganerală a Finanțelor Publice B N în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 397/F din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița - N îndosarul nr-, privind și pe reclamantul, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate în termenul legal, s-au comunicat intimatului și sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 octombrie 2008, reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, princ are solicită respingerea recursurilor, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, precum și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea apreciază că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă a cauzei, declară închisă faza cercetării judecătorești și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.397/F din 30 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N s-a admis, ca fiind întemeiată, cererea formulată de reclamantul, împotriva pârâților CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B N și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, pârâta Casa Județeană de Pensii BNf iind obligată să recalculeze pensia de serviciu stabilită prin Decizia 95344/26.05.2005 prin luarea în calcul și a veniturilor ce reprezintă sporul de vechime, menționate în adresa nr. nr.114/IX/1/25.01.2008, să actualizeze pensia cuvenită pentru anii 2006 și 2007, conform veniturilor menționate în adresa 114/IX/1/25.01.2008, să plătească reclamantului diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată în perioada 01.04.2005-31.12.2007, actualizată la data plății efective în funcție de indicele de inflației.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor anterior datorate.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamantul a avut calitatea de procuror iar, începând cu data de 01.04.2005, prin Decizia nr.95344/26.05.2005, i s-a stabilit pensie de serviciu, cuantumul pensiei de serviciu fiindu-i determinat, conform art.81 din Legea nr.303/2004, în forma în vigoare la acea dată, respectiv de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, veniturile brute avute în vedere fiind cele care figurau în statele de plată ca fiind plătite de angajator, așa cum acestea au fost reflectate în statele de plată.
De asemenea și actualizările ulterioare, din anii 2006 și 2007, s-au realizat în funcție de veniturile efectiv încasate de un procuror cu același grad ca și al reclamantului, aflat în funcție, reflectate în statele de plată.
Însă, în mod nelegal, ca urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 așa cum a fost modificată dec OG nr.83/2000, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N nu a achitat sporul de vechime cuvenit reclamantului și celorlalți procurori, în perioada octombrie 2000- 12 martie 2007, când a intrat în vigoare Legea nr.45/2007.
Ca urmare a refuzului angajatorului de a le achita procurorilor drepturile ce reprezintă sporul de vechime aceștia (printre care și reclamantul) au acționat în judecată Parchetul de pe lângă Tribunalul BN pentru a plăti pentru toată perioada retroactivă și până la 12 martie 2007 drepturile bănești ce reprezintă sporul de vechime și, prin sentința civilă nr.638/F/27.06.2007 a Tribunalul BN, irevocabilă prin Decizia nr. 2127/R/23.10.2007 a Curții de Apel Cluj, a fost obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N să plătească reclamantului suma cuvenită cu titlu de spor de vechime și neacordată pentru perioada 12 martie 2004 - 31 martie 2005 iar pentru procurorii aflați în funcție, Parchetul de pe lângă Tribunalul BN a fost obligat să le plătească sporul de vechime până la 12 martie 2007.
Întrucât dispoziția legală care reglementa sporul de vechime, pentru perioada octombrie 2000-12 martie 2007, fost interpretată diferit de instanțele judecătorești, unele susținând că este abrogată iar altele că este în vigoare, ÎCCJ a fost investită cu soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a solicitat interpretarea dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996.
Prin Decizia nr.XXXVI/07.05.2007 pronunțată de J s-a statuat că art.33 alin 1 din Legea nr.50/1996 care reglementa sporul de vechime pentru magistrați (procurori și judecători) nu a fost abrogat și că judecătorii și procurorii beneficiau de sporul de vechime.
În consecință susținerile Casei Județene de Pensii în sensul că suma ce reprezintă sporul de vechime nu constituie un drept prevăzut de lege și nu trebuie avute în vedere la determinarea cuantumului pensiei de serviciu nu sunt întemeiate.
Prin hotărârile judecătorești nu s-a reglementat sporul de vechime ci doar au fost obligați angajatorii să plătească sumele neachitate, sporul de vechime fiind prevăzut de art.33 alin 1 din Legea 50/1996, până la data intrării în vigoare a Legii nr.45/2007 ( 12 martie 2007).
Așa fiind la stabilirea cuantumului pensiei de serviciu CJP trebuie să aibă în vedere veniturile reale cuvenite în luna anterioară pensionării și nu doar cele efectiv calculate în acea lună de angajator, menționate în statele de plată, care nu includ și sporul de vechime cuvenit reclamantului dar care a fost achitat ulterior ( în anul 2007).
Veniturile reale, din luna anterioară pensionării, care includ și sporul de vechime cuvenit, sunt reflectate în adresa nr.114/IX/I, emisă la 25.01.2008, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița N (19).
În consecință pensia de serviciu stabilită la data pensionării fiind determinată în funcție de un venit brut mai mic decât cel real cuvenit reclamantului, este și ea mai mică decât cea cuvenită, astfel că se impune recalcularea ei în funcție de venitul brut care cuprinde și sporul de vechime.
Ulterior pensionării, potrivit art.85 alin 2 din Legea nr.303/2004, Casa Județeană de Pensii a actualizat pensia de serviciu a reclamantului pentru anii 2006 și 2007 în funcție de veniturile brute ale magistraților în activitate, venituri care nici ele nu includeau sporul de vechime cuvenit acestora și care a fost achitat ulterior (în anul 2007) pentru tot anul 2005 și tot anul 2006.
Așa fiind actualizările pensiei reclamantului s-au efectuat în funcție de venituri mai mici decât cele corecte și prin urmare și pensia rezultată pentru acesta a fost mai mică decât cea cuvenită.
S-a reținut că se impune ca pârâta să actualizeze corect pensia reclamantului pentru anii 2006 și 2007,conform veniturilor menționate în adresa nr.114/IX/I/25.11.2008.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Pârâta Casa Județeană de Pensii B-N, solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii contestației și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei nr.95344/26.05.2005 privind acordarea pensiei de serviciu.
În motivarea recursului arată că la data de 29.01.2008, reclamantul a solicitat recalcularea și actualizarea pensiei de serviciu, prin conținutul adeverinței nr.114/IX/1 din 25.01.2008 eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, retroactiv pentru perioada 2005-2006 și 2007. În baza sentinței civile nr.638/F/2007 s-a dispus acordarea sporului de vechime calculat conform procentelor prevăzute de Legea nr.50/196 și nr.OUG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, pentru anumiți ani cât a fost în activitate.
Arată că acest spor nu a fost reglementat de legislația în domeniul salarizării magistraților ca fiind un drept salarial care se cuvine acestei categorii profesionale, el fiind instituit printr-o hotărâre judecătorească, ceea ce nu modifică actul normativ cu privire la salarizarea magistraților.
Potrivit Legii nr.567/2004, modificată de Legea nr.17/2006, pensiile de serviciu se actualizau la începutul fiecărui an calendaristic. nr.OUG100/2007 a modificat Legea nr.567/2004 astfel că actualizarea, potrivit noilor prevederi se efectuează ori de câte ori se majorează salariul brut lunar al personalului auxiliar aflat în activitate.
După data de 8 octombrie 2007, data intrării în vigoare a nr.OUG100/2007, salariile de bază ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu au fost modificate. Întrucât nr.OUG100/2007 nu poate avea caracter retroactiv, nu există temei legal pentru actualizarea cu data de 1 octombrie 2007 pensiilor de serviciu.
În raport cu prevederile legale aplicabile cauzei, consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, interpretând eronat prevederile legale aplicabile speței.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.
În motivarea recursului arată că dat fiind că obiectul cauzei îl constituie contestație la decizia de pensionare, reclamantul solicitând emiterea unei noi decizii de pensionare, prin care să i se recalculeze pensia, actualizarea și plata diferenței de pensie, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât Casa Județeană de Pensii, acesteia revenind atribuțiile privind administrarea și gestionarea sistemului de pensii, stabilirea cuantumului drepturilor de asigurări sociale individuale și efectuarea plății acestora.
Faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat și proiectul legii de rectificare a bugetului, nu îi conferă acestuia calitate procesuală pasivă, întrucât reclamantul nu se poate adresa direct Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca acesta să aloce sumele de bani necesare drepturilor bănești solicitate, iar cererea sa nu trebuia admisă de către instanța de fond, întrucât admiterea ei ar echivala cu obligarea acestui minister la plata din bugetul propriu a unor sume cu titlu de drepturi bănești unei persoane față de care nu are nici o obligație, încălcându-se astfel art.14 din Legea nr.500/2002.
Reclamantul, prin întâmpinarea de la 14-16 solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentința atacată este legală și netemeinică.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâți, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.81 din Legea 303 din 28 iunie 2004 "magistrații cu vechime de cel puțin 25 ani în magistratură beneficiază la împlinirea vârstei prevăzută de lege de pensie se serviciu în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării".
Art.23 din Legea 19/2000 prevede că baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, în cazul asiguraților o constituie printre altele salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate de lege.
Așadar, venitul brut avut în vedere de legiuitor la stabilirea bazei de calcul este cel care include toate sporurile, indiferent de caracterul lor permanent sau ocazional și indiferent dacă acesta a fost acordat în mod corect odată cu salariul sau dacă în mod nelegal acesta nu a fost acordat, dar s-a dispus acordarea acestuia printr-o hotărâre judecătorească.
În cazul din speță s-a dovedit că, în mod nelegal, ca urmare a unei interpretări eronate a dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea 50/1996, așa cum a fost modificată de nr.OG83/200, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, instituție unde reclamantul și-a desfășurat activitatea de procuror nu a achitat sporul de vechime cuvenit reclamantului și celorlalți procurori, în perioada oct. 2000 - 12 martie 2007 când a intrat în vigoare Legea nr.45/2007.
De fapt, ulterior, prin sentința civilă nr.638 din 27.06.2007 a Tribunalului Bistrița -N devenită irevocabilă prin.civ. nr.2127 din 23.10.2007 a Curții de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N a fost obligat să plătească reclamantului suma cuvenită cu titlu de spor de vechime pentru perioada până la pensionare, respectiv din 12 martie 2004 și până la data de 31 martie 2005.
De fapt, așa cum corect a reținut și instanța de fond, prin hotărârile judecătorești date în această materie, nu s-a reglementat sporul de vechime ci doar au fost obligați angajatorii să plătească sumele neachitate, sporul de vechime fiind prevăzut și la data pensionării reclamantului prin art.33 alin.1 din Legea 50/1996.
De fapt în cazul de față veniturile reale, din luna anterioară pensionării reclamantului, care includ și sporul de vechime cuvenit, sunt reflectate în adresa nr.114/IX/1 emisă la 25.01.2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, astfel că în mod corect tribunalul a conchis că se impune ca pârâta să actualizeze corect pensia reclamantului pentru anii 2006-2007 conform veniturilor menționate prin adresa de mai sus, astfel cum dispozițiile art.85 alin.2 din Legea 303/2004 impun.
Așa fiind față de cele mai sus reținute, se constată că recursul formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii B-N este nefondat urmând a fi respins.
În ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat prin B-N, având în vedere motivele pe care acesta se bazează, la fel trebuie privit ca nefondat, acest pârât chiar dacă nu are raporturi directe cu reclamantul, în privința stabilirii drepturilor de pensie, are calitate pasivă procesuală în condițiile în care pensia ce se achită reclamantului se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar asigurarea acestora revine pârâtului astfel cum și în Legea 500/2002 și alte acte normative care reglementează organizarea și funcționarea, se prevede.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. și reținând că sub aspectul tuturor criticilor ce i-au fost aduse sentința recurată este legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondate recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarat de pârâtele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N în numele MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței civile nr. 397/F din 30 iunie 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red.AR
Dact./2ex./16.12.2008
Președinte:Adrian RepedeJudecători:Adrian Repede, Marta Carmen Vitos, Gabriella