Recalculare pensii. Decizia 2163/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 646/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2163R
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7316 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22699/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 25.03.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatei și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7316 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22699/3/AS/2008, a fost admisă acțiunea precizată formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor suplimentare evidențiate în adeverința nr.165/09.06.2008, emisă de SA, începând cu data de 1.12.2005.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, petenta s-a pensionat la 1.03.2001, în baza Legii nr.3/1977 pentru invaliditate. Pensia de invaliditate a acesteia a fost recalculată conform OUG nr.4/2005, începând cu 1.12.2005, reținându-se un punctaj mediu anual de 2.29774 față de un punctaj în plată de 5,26250, fiind păstrat în plată cuantumul pensiei anterioare de 1556 lei.
Contestatoarea a fost trecută la pensie pentru limită de vârstă, începând cu 1.12.2006, în conformitate cu Legea nr.19/2000, prin decizia nr.-/10.07.2008, reținându-se un punctaj mediu anual de 2,35034 și un cuantum al pensiei de 932 lei.
S-a constatat că, potrivit mențiunilor din adeverința nr.165/09.06.2008, emisă de SA, în perioada în care a fost angajată în cadrul acestei instituții, contestatoarea a obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, sume pentru care angajatorul a achitat contribuția la asigurări sociale conform prevederilor legale în vigoare la datele respective.
Deși la dosarul de pensie privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă, contestatoarea a depus cerere de recalculare a pensiei înregistrată sub nr.-/12.06.2008, la care a anexat actele doveditoare în care se evidențiază veniturile realizate de către aceasta și pentru care societatea angajatoare a virat contribuțiile la bugetul statului conform legislației în vigoare, intimata, în mod nelegal,nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia cu valorificarea veniturilor obținute rezultate din înscrisurile doveditoare, încălcând astfel principiul contributivității prevăzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000.
S-au avut în vedere dispozițiile art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 care stipulează că: punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a făcut o enumerare a prevederilor art.164 din Legea nr.19/2000 și a mai arătat că sporurile cu caracter permanent, care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie, sunt cele prevăzute de OUG nr.4/2005, sumele prevăzute neluându-se în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.
De asemenea, recurenta a făcut referire la dispozițiile pct.VI din anexa OUG nr.4/2005, arătând că formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale, nu fac parte din sporurile cu caracter permanent și nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, nefiind înscrise în carnetul de muncă.
S-a susținut de către recurentă că veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezentă sporuri cu caracter permanent, ci o formă de remunerare în funcție de realizarea indicatorilor, de predare a lucrărilor de cercetare științifică, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată (art.12 din Legea nr.57/1974), această diferențiere rezultând foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974, precum și din dispozițiile Decretului nr.92/19765, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, orice altă interpretare extensivă contravenind textului de lege.
Recurenta a invocat și decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Adeverința nr.165/09.06.2008, emisă de SA, atestă veniturile suplimentare realizate de intimata-recurentă, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS .
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de contestatoare, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Principiul sus menționat trebuie aplicat cu prioritate, iar dispozițiile OUG nr.4/2005, care prevăd că sumele reprezentând acord nu se iau în calculul drepturilor de pensie, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, trebuie interpretate prin prisma dispozițiilor Legii nr.19/2000.
Acest act normativ cu forță juridică superioară, care reglementează principiile pe baza cărora funcționează sistemul public de asigurări sociale se aplică cu preeminență, împrejurarea că prin decizia nr.736/24.10.2006, a Curții Constituționale, a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, nefiind de natură să conducă la pronunțarea unei alte soluții.
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, cu atât mai mult cu cât sumele realizate cu titlu de câștiguri suplimentare, prin această formă de remunerare (acordul global), au avut un caracter permanent.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7316 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22699/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
08.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana