Recalculare pensii. Decizia 2219/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2219/R/2008

Ședința publică din 12 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Laura

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1523 din 15 septembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- privind și pe reclamanta, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal se prezintă pentru intimata-reclamantă, mandatar care depune la dosar procura judiciară, lipsă fiind intimata și recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost depus și motivat în termenul legal, comunicat și este scutit de taxe judiciare de timbru și timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 03 noiembrie 2008 s-a depus la dosar prin registratura instanței de către intimata-reclamantă întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

Instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1523 din 15.09.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDETEANA DE PENSII si, în consecință a fost obligată parata sa ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei, a sporurilor menționate in Adeverința nr. 2669/10.05.2007 si anexei la aceasta, emisa de SC SA C-

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că rin p. Decizia nr. -.04.2006 reclamantei i s-a recalculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 592 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 2,00171 puncte în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, OUG nr. 4/2005 ce a fost aprobată prin Legea nr. 78/2005, coroborate cu prevederile HG nr. 1550/2004 și HG nr. 733/2005.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 2669/10.05.2007, eliberată de către - C- din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere si alte sporuri.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.

Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la sectiunea I "Dispoziții generale".

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale, prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acesteia si a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul a datelor cuprinse în Adeverința nr. 2669/10.05.2007 emisă de - C-N, respectiv a veniturilor suplimentare reprezentate din acordul global, compensatii, prime, indemnizații de conducere si alte sporuri.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului s-a invocat tardivitatea acțiunii, raportat la art. 87 din Legea nr. 19/2000, și s-a arătat că reclamantei pensionată în temeiul Legii nr.3/1977, i s- recalculat pensia conform OUG nr.4/2005 care exclude în mod expres din baza de calcul a punctajului anual formele de retribuire în acord și premiile anuale.

Reclamanta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de Apel va respinge recursul pentru următoarele considerente:

Excepția tardivității acțiunii este nefondată, deoarece reclamanta nu a atacat o decizie de pensionare, conform procedurii reglementate de art. 87 din Legea nr.19/2000, ci a solicitat recalcularea pensiei cu luarea în considerarea a unor venituri, cerere nesupusă termenului de 45 de zile prevăzut de art. 87 din același act normativ.

Veniturile obținute suplimentar la retribuția tarifară de încadrare au avut caracter permanent în perioada arătată, fiind cumulate cu salariul individual brut și incluse alături de celelalte sporuri în baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, achitându-se lunar atât cotele CAS cât și contribuția la fondul pentru pensia suplimentară.

Deși potrivit dispozițiilor nr.OUG 4/2005 sumele reprezentând acordul nu se iau în calculul drepturilor de pensie întrucât ele nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, invocându-se imposibilitatea verificării respectivelor venituri (venituri pe care le probează cu înscrisurile arătate în adeverința depusă la dosar), rolul instanței este nu doar de a constata și cenzura directa aplicare a nr.OUG 4/2005, ci și de a interpreta actul normativ, inclusiv prin prisma Legii nr. 19/2000 (pentru că procedura de recalculare vizează tocmai înlăturarea discriminărilor), opinia fiind aceea că în pofida acestei reglementări exprese, sumele se impune a fi luate în calcul.

Raționamentul juridic ce stă la baza acestei opinii este fundamentat de forța juridică a legii față de ordonanță, pe considerente de echitate și motive care țin de preeminența principiilor în baza cărora un text de lege a fost edictat în raport de excepțiile ce au la bază tratamente discriminatorii.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 din nr.OUG 4/2000 modificată recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea Legii nr. 19/2000.

Din mențiunile arătate în adeverința depusă la dosar rezultă că reclamanta a realizat venituri din acord, compensații și premii care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale și pensie pensia suplimentară. Pe toată această perioadă s-au achitat lunar cotele de CAS inclusiv contribuția la pensia suplimentară conform cu legislația în vigoare iar sporurile trecute în coloana acord au avut caracter de venit în înțelesul Legii nr. 49/1982.

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 389/1972 angajatorii au vărsat contribuția de 15% asupra câștigului brut realizat de personal, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.

Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume, iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.

În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.

În aplicare acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: ( citat anterior).

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile 1523 din 15.09.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 12.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

--- - - - -

GREFIER

Red./

2 ex./05.12.2008

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Sergiu Diaconescu, Laura

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2219/2008. Curtea de Apel Cluj