Recalculare pensii. Decizia 2413/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 660/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2413R

Ședința publică de la 10 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia

JUDECĂTOR -- -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.6962 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18357/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, având ca obiect-recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul prin avocat, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Recurentul, prin avocat, depune la dosar set înscrisuri învederând că adeverințele depuse la acest termen nu au fost depuse și la Casa de Pensii.

Curtea reține actele la dosar și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.

Recurentul, prin avocat solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, recalcularea pensiei având în vedere veniturile suplimentare realizate și dovedite prin adeverințele depuse, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6962/11.11.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulata de contestatorul, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr. -/2007 contestatorul a fost pensionat anticipat parțial reținându-se un punctaj mediu anual de 1,88927 iar conform buletinului de calcul emis la 22.09.2008 contestatorului i-a fost respinsă cererea de trecere la pensie pentru limită de vârstă.

Intimata a respins cererea de valorificare a adeverinței nr.2725/6.09.2007 emisă de cu motivarea că veniturile cuprinse în aceasta nu pot fi valorificate deoarece nu fac parte din baza lunară de calcul a CAS.

Contestatorul nu a depus la dosar copie după adeverința arătată mai sus și nici după alte adeverințe emise de Ministerul Economiei și Finanțelor astfel că instanța a fost în imposibilitatea de a verifica conținutul acestor adeverințe pentru a putea identifica veniturile ce se solicită a fi valorificate de către intimată.

Față de cele reținute mai sus și față de dispozițiile art.1169 Cod civil, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termenul legal recurs motivat reclamantul, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, fiind încălcate prevederile Regale privind dreptul la apărare, precum și cele prevăzute în art. 129, alin. (5) pr. civ.

Pentru a respinge acțiunea formulată de recurentul-contestator, instanța de fond a reținut că, petentul nu a depus la dosar copie după adeverința arătată mai sus și nici după alte adeverințe emise de Ministerul Economiei și Finanțelor astfel că instanța o fost în imposibilitate de a verifica conținutul acestor adeverințe pentru a putea identifica veniturile ce se solicită a fi valorificate de către intimată.

Deși contestația a fost înregistrată la instanța de judecată la data de 15 mai 2008, primul termen de judecată a fost la data de 30 septembrie 2008, cauza fiind judecată apoi la cel de al doilea termen la data de 11 noiembrie 2008.

Este adevărat că sarcina probei incumbă recurentul-contestator, care însă lipsit de cunoștințe juridice nu a sesizat că nu a depus la dosar adeverința menționată în acțiunea sa nu a realizat consecințele omisiunii sale, mai ales că a avut convingerea că documentul menționat este la dosar datorită faptului că el a depus-o la Casa de Pensii, intimata din prezenta cauză.

Dosarul s-a judecat astfel fără ca la dosarul cauzei să fie depusă adeverința nr. 2725/06.09.2007 emisă de, nici de către recurentul-contestator și nici de către intimată.

Intimata Casa de Pensii a Municipiului B cunoștea existența adeverinței respective, a făcut referiri la aceasta refuzând luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverință, venituri pe care recurentul-contestator, le-a solicitat a fi avute în vedere la recalcularea pensiei. Deși s-a referit la adresa respectivă, intimata nu a depus nici ea o copie la dosarul cauzei, deși recurentul-contestator a prezentat adresa menționată la Casa de Pensii a Municipiului B împreună cu petiția prin care a solicitat recalcularea pensiei.

Deși în considerentele sentinței recurate este menționat faptul că instanța a dispus ca reclamantul-contestator să depună înscrisul menționat, considerăm că acest fapt este departe de a se încadra în îndatorirea de a stărui pentru aflarea adevărului.

Mai mult, același articol care se referă la rolul activ al judecătorului menționează faptul că judecătorul poate dispune din oficiu administrarea de probe pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului. In condițiile în care lipsa de pricepere a recurentului-contestator a fost evidentă, faptul că nu s-a pus în discuția părților efectuarea unei expertize care era absolut obligatorie pentru stabilirea caracterului veniturilor invocate de recurentul-contestator și impactul acestora asupra valorii punctului de pensie, constituie o dovadă în plus a faptului că judecătorul fondului nu și-a îndeplinit obligația legală de a stăruii în aflarea adevărului.

In opinia sa, recurentul susține că soluționarea cauzei presupune administrarea unor noi probe, înscrisurile care nu au fost depuse în fața instanței de fond, precum și administrarea unei expertize contabile cu obiectivele sus sugerate.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin acțiunea introductivă de instanță, recurentul a solicitat obligarea intimatului la valorificarea adeverinței nr. 2725/6.09.2007 emisă de și pe care a susținut că a înregistrat-o la Casa Locală de Pensii sub nr. 11428/24.05.2007.

Curtea mai reține că instanța fondului, în executarea obligației procesuale impuse de dispozițiile art. 129 al.4 și 5 Cod pr.civilă, la primul termen de judecată de la 30.09.2008 a pus în vedere recurentului prezent la termenul de judecată să depună adeverința menționată, amânând soluționarea cauzei la data de 11.11.2008 în acest scop, însă la acest din urmă termen de judecată recurentul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și îndeplini obligația procesuală stabilită în sarcina sa, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin.1 Cod pr.civilă.

Prin urmare, sunt nefondate susținerile recurentului, referitoare la încălcare de către instanța fondului a dispoz.art. 129 al.4 și 5 Cod pr.civilă, recurentul invocându-și propria culpă, ceea ce nu poate fi primit.

Mai mult, chiar în raport de adeverința depusă ca înscris nou în recurs, Curtea reține că aceasta nu putea fi avută în vedere de intimată la recalcularea drepturilor de pensie ale recurentului, câtă vreme aceasta nu a fost depusă la intimată, recurentul căreia îi revenea obligația de a face această dovadă potrivit art. 1169 Cod civil, nefăcând această probă.

Sunt nefondate și susținerile recurentului referitoare la împrejurarea existenței unei obligații a intimatei de a depune la dosar adeverința în discuție, câtă vreme intimata contestă această împrejurare, recurentului revenindu-i sarcina probei potrivit art. 1169 Cod civil, după cum nefondate sunt și susținerile privind necesitatea unei expertize contabile în cauză câtă vreme, având în vedere cele mai sus reținute, această probă nu era concludentă în cauză.

Pentru aceste considerente, Curtea, potrivit dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, constată recursul nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.6962 din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.18357/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,10.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

.Tehnored.

2ex/8.05.2009.

Jud.fond-

Președinte:Comșa Carmen Georgiana
Judecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2413/2009. Curtea de Apel Bucuresti