Recalculare pensii. Decizia 2537/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2537/R/2009

Ședința publică din data 17 noiembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședintele instanței

JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Dana

- -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S împotriva sentinței civile nr. 1699 din 29.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, privind și pe reclamanta intimată și pe pârâții intimați TRIBUNALUL SĂLAJ și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată depusă la dosarul cauzei întâmpinare, formulată de DGFP S și o cerere formulată de reclamanta prin care aceasta solicită judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri.

Verificând actele existente la dosarul cauzei, având în vedere că părțile au solicitat judecata în lipsă a cauzei, Curtea apreciază că aceasta se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1699 din 29 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălajs -a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MINISTERULUI FINANTELOR PUBLICE, exceptie invocata de acest parat și s-a respins excepția prematurității introducerii actiunii, exceptie formulata de parata CASA JUDETEANA DE PENSII

S-a admis în parte acțiunea precizata a reclamantei formulată împotriva pârâților TRIBUNALUL S și CASA JUDETEANA DE PENSII S, și în consecință:

Tribunalul Sălaj și Curtea de Apel Cluj au fost obligați sa elibereze in favoarea reclamantei adeverinta tip prevazuta de OUG nr. 4/2005, în care sa se includa și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihica, in procent de 50% calculat la salariul de baza brut lunar avut pentru functia de grefier, precum și sporul de confidentialitate in cuantum de 15% din salariul de baza brut lunar, avute la data pensionarii.

Parata Casa Judeteana de Pensii a fost obligată sa emita o noua decizie de actualizare a pensiei incepand cu data de 01.12.2008.

S-a respins cererea reclamantei privind obligarea paratei Casa Judeteana de Pensii S la plata ratei inflatiei aplicata asupra diferentelor dintre pensia efectiv primita și cea cuvenita ca urmare a recalcularii.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deoarece alocarea sumelor necesare efectuării plății drepturilor bănești este o operațiune ulterioară și se realizează pe baza proiectelor de rectificare întocmite de ordonatorii principali de credite, iar în privința excepției prematurității introducerii acțiunii, s-a constatat că prin acțiune reclamanta a solicitat chiar eliberarea unei adeverințe tip pentru recalcularea pensiei.

Reclamanta a îndeplinit funcția de grefier la Judecătoria Șimleu Silvaniei, iar prin decizia nr. -/05.01.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii S s-a stabilit pensia de serviciu în temeiul adeverinței emise de Tribunalul Sălaj care constată venitul brut realizat în ultima lună de activitate anterior datei pensionării, pensie care s-a actualizat la datele menționate în petit, fără să cuprindă sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază și cel de confidențialitate in cuantum de 15% din salariul de baza brut lunar.

S-a reținut că prin sentințele civile nr. 285/2008, și 284/2008 ale Tribunalului Sălaj au fost obligați pârâții Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției să plătească reclamantei aceste sporuri începând cu data de 01.01.2005, deci anterior pensionării și pentru viitor, sporuri cu privire la care și a statuat prin deciziile nr. 21/10.03.2008 și nr. 46/15.12.2008.

S-a apreciat că la data stabilirii pensiei de serviciu în favoarea reclamantei acest drept era în vigoare, disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat niciodată valabilitatea, deci trebuia avute în vedere la stabilirea bazei de calcul a pensiei, iar neincluderea acestor sporuri în baza de calcul a pensiei se datorează unei erori legislative, nu vinovăției reclamantei, or, este inechitabil ca efectele culpei autorului acestei erori să se răsfrângă asupra altor persoane a căror vinovăție nu poate fi reținută.

S-a considerat că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceeași categorie socioprofesională, câtă vreme nu există justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul disp. art. 16 din Constituția României, art. 5 alin. 1 Codul muncii și art. 2 din nr.OG 137/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S solicitând casarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că reactualizarea pensiilor de serviciu se face de către Ministerul Justiției care comunică datele Casei Naționale de Pensii și care la rândul ei le transmite caselor teritoriale de pensii, astfel că la stabilirea pensiei de serviciu a petentei s-a avut în vedere adeverința emisă de Tribunalul Sălaj.

Recurenta a apreciat acțiunea ca fiind prematur introdusă întrucât unitatea unde și-a desfășurat activitatea reclamanta nu a emis o nouă adeverință care să includă sporurile stabilite prin hotărâri judecătorești.

Intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S prin întâmpinarea depusă la 8 septembrie 2009 solicită respingerea recursului formulat, cu menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (5-6).

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:

Critica pârâtei Casa Județeană de Pensii vizează doar obligarea sa la emiterea unei noi decizii de actualizare a pensiei în favoarea reclamantei, pârâta considerând acțiunea promovată în acest sens ca fiind prematură.

Susținerile recurentei referitoare la necesitatea unei noi adeverințe emise de fostul angajator ca temei a reactualizării pensiei sunt reale, însă aceasta ignoră că, prin hotărârea atacată fostul angajator Tribunalul Sălaja fost obligat la emiterea acestei adeverințe cară să cuprindă sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază și cel de confidențialitate in cuantum de 15% din salariul de baza brut lunar, ce nu au fost avute în vedere la data pensionării.

Ca atare, emiterea unei noi decizii de actualizare a pensiei apare ca o operațiune ulterioară eliberării și depunerii acestei adeverințe la Casa de Pensii S, în acord cu prevederile art. 18 din HG 290/2005.

Nu înseamnă însă că prezenta acțiune nu trebuia admisă și față de recurentă atâta timp cât pentru o mai bună administrarea a justiției s-a solicitat și s-a dispus simultan atât obligarea fostului angajator la emiterea adeverinței, cât și obligarea casei de pensii la emiterea unei noi decizii de pensie în baza acesteia.

Excepția prematurității acțiunii invocate de către recurentă nu poate fi primită, din perspectiva faptului că, printr-o hotărâri judecătorești s-a stabilit dreptul reclamantei la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a sporului de confidențialitate, începând cu data de 01.01.2005, așadar, în raport de aceste hotărâri, reclamanta are un interes și drept actual în valorificarea acestuia.

În această situație, prima instanță nu putea respinge acțiunea ca prematur introdusă, așa cum susține recurenta Casa Județeană de Pensii S, pe motiv că Tribunalul Sălaj nu a emis adeverința pe care reclamanta tocmai solicită să-i fie eliberată prin acțiunea introductivă de instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S împotriva sentinței civile nr. 1699 din 29.06.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 17.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - --- - - -

Red./

6 ex./15.12.2009

Președinte:Gabriella Purja
Judecători:Gabriella Purja, Sergiu Cătălin Boboș Dana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 2537/2009. Curtea de Apel Cluj