Recalculare pensii. Decizia 2540/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8814/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2540/
Ședința publică de la 22 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.6398 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19273/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.02.2009, întâmpinarea din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatului, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 12 la data de 28.10.2004.
Intimatul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6398 din 15.10.2008 Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat pârâta să emită o decizie, prin care să recalculeze pensia pentru invaliditate cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 01.04.2008, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr. 270/02.02.2006 emisă de.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că intimata nu a soluționat cererea de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare veniturilor suplimentare realizate sub forma de acord global, atestate de adeverința nr. 270/02.02.2006 emisă de.
Tribunalul a reținut că retribuirea în acord global și plata de prime presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevede că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Tribunalul a invocat și dispozițiile art. 1 din Decretul nr. 389/1972 în acest sens.
În privința formelor de retribuire în acord și prime se menționează în anexa 1 Ordonanței de Urgență nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarif sau cote procentuale, premiile anuale sau premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite.
Tribunalul a reținut că potrivit art. 2 din Legea nr. 19/2000 fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
S-a apreciat de către Tribunal că în speță au aplicabilitate aceste dispoziții legale cu valoare de principiu, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința că nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, întrucât soluția legislativă trebuie să fie aceeași, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri.
Pârâta trebuie să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public, formele de retribuire în acord și prin plata de prime, într-adevăr, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul de pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurările sociale, or, acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
În acest sens instanța de fond a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit iar contraprestația primită de asigurați trebuie să fie corespunzătoare pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic între părți.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă, cu motivarea că în adeverințele depuse la dosar sunt prevăzute câștiguri suplimentare ce reprezintă venituri temporare pe care legiuitorul nu le-a încadrat în categoria sporurilor cu caracter permanent, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Recurenta a invocat în acest sens art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983, art.2 lit.c și d și art.26 din Legea nr.19/2000 și a susținut că sporurile cu caracter permanent sunt cele prevăzute de Legea nr.49/1992 și anexa OUG4/2005, punctul VI, menționând, de asemenea, și decizia Curții Constituționale nr. 736/2006.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursul recurentei pârâte este nefondat întrucât reclamantul a făcut dovada sumelor obținute în perioada 1975-1989, cu titlu de acord global, cu adeverința emisă de fostul angajator din care rezultă care sunt veniturile de care acesta a beneficiat, în completarea celor dovedite prin cartea de muncă.
Conform Legii nr. 27/1966 și a art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii erau obligați să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul angajat indiferent de forma de realizare a acestor venituri.
Având în vedere că sumele obținute de contestator au fost incluse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, ele nu pot fi excluse de la calculul punctajului pensiei întrucât, o soluție contrară ar determina încălcarea principiului contributivității reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 și ar duce la obținerea unui drept de pensie inferior față de nivelul contribuției de asigurări sociale achitată de categoria de salariați aflată în situații similare.
Recurenta a făcut referire la veniturile obținute în acord global, invocând art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 însă aceste dispoziții nu contravin principiilor generale aplicabile în calculul pensiilor.
De asemenea, recurenta nu a motivat în ce fel au fost încălcate principiile prevăzute de art. 2 lit.c și d din Legea nr. 19/2000, respectiv al solidarității sociale și al obligativității, în condițiile în care cotele de CAS s-au încasat pentru veniturile obținute de reclamant. Pe de altă parte, dispozițiile din decizia Curții Constituționale nu sunt de natură a infirma corecta interpretare a legii de către instanța de fond, dat fiind că, potrivit legislației anterioare, aceste venituri făceau parte din baza de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale.
Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor cu caracter de principiu din Legea nr.19/2000 și a obligat intimata să ia în considerare toate veniturile dovedite prin adeverințele menționate, întrucât nu există dispoziții legale care să le excludă din baza de calcul a pensiei.
În ceea ce privește invocarea de către recurenta pârâtă a art.26 alin.1 și alin.2 din Legea nr.19/2000, acesta vizează situațiile în care contribuția de asigurări sociale nu se datorează, nefiind aplicabile în speța dedusă judecății, în care, pentru sumele încasate, a fost achitată contribuția de asigurări sociale în baza legii în vigoare la data obținerii acestor venituri.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.6398 din data de 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.19273/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță