Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2536/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.8831/2008
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.2536/
Ședința publică de la 22 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6208 din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.18602/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenta Casa de Pensii a Municipiului B și intimatul.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții viciul de procedură constatat la termenul de azi cu intimatul, în sensul că din eroare acesta a fost citat la nr.1 în loc de nr.3, cum este în mod corect.
Totodată, se învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 01.04.2009, întâmpinare însoțită de înscrisuri în fotocopie din partea intimatului.
Curtea, în ședință publică, după deliberare, având în vedere împrejurarea că intimatul, în cauză, a depus la dosar întâmpinare din care rezultă că acesta are cunoștință de termenul de judecată acordat, apreciazăprocedura de citare cu acesta legal îndeplinită.
Totodată, Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.6208 din data de 08.10.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a dmis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B; s-au anulat deciziile Casei Locale de Pensii Sector 3 nr.55468/13.03.2008, emisă în baza OUG nr.4/2005, nr.55468/14.03.2008, emisă în baza OUG nr.19/2007 și nr.55468/14.03.2008 - recuperare debit; s-a obligat pârâta să emită o decizie, în baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului retroactiv, începând cu data de 01.07.2005, cu luarea în considerare și a perioadei 02.11.1943-10.05.1945, de satisfacere a serviciului militar, precum și să emită o decizie, în baza OUG nr.19/2007, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului retroactiv, începând cu data de 01.07.2007, cu luarea în considerare și a perioadei 02.11.1943-10.05.1945, de satisfacere a serviciului militar.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită, potrivit prezentei sentințe, și cea efectiv încasată pe perioada 01.07.2005 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.55468/13.03.2008, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 B, în baza OUG nr.4/2005, pârâta a stabilit în favoarea reclamantului o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 544 lei, cu începere din data de 01.07.2005, pe baza unui punctaj mediu anual de 1,83987 puncte și a unei valori a punctului de pensie de 295,56 lei, iar prin decizia nr.55468/14.03.2008, emisă de aceeași instituție, în baza OUG nr.19/2007, pârâta a stabilit în favoarea reclamantului o pensie pentru limită de vârstă în cuantum de 825 lei, cu începere din data de 01.07.2005, pe baza unui punctaj mediu anual de 2,07978 puncte și a unei valori a punctului de pensie de 396,2 lei.
De asemenea, prin decizia nr.55468/14.03.2008 - recuperare debit emisă de Casa Locală de Pensii Sector 3 B, pârâta a stabilit un debit în sarcina reclamantului în suma de 1720 lei, pentru perioada 01.07.2005-01.04.2008.
S-a constatat că, din buletinele de calcul atașate deciziilor atacate a rezultat că pârâta nu a luat în considerare la stabilirea drepturilor de pensie perioada 02.11.1943-10.05.1945, de satisfacere a serviciului militar, ce reiese din certificatul CT 6300/17.03.2005, emis de Ministerul Apărării Naționale - Unitatea Militară 02405 Pitești.
S-a avut în vedere că, potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
S-a apreciat că, raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale sus menționate, veniturile omise a fi luate în calcul de pârâtă, trebuiau luate în considerare la determinarea punctajului mediu anual și a pensiei ca prestație de asigurări sociale, deoarece pentru aceste sume s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
S-a considerat că soluția contrară ar reprezenta atât o încălcare a dispozițiilor legale susmenționate cât și o încălcare a principiului contributivității consacrat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000 potrivit căruia, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuției datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se cuvin în baza contribuțiilor plătite.
Împotriva acestei hotărârii s-a formulat recurs de către pârâta Casa de Pensii a Municipiului, care a criticat-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că sporul de vechime în mod eronat a fost luat în considerare și în suma și în procent la data stabilirii drepturilor de pensie, această eroare fiind îndreptată ulterior la evaluare, rezultând debitul contestat de intimat.
Cu privire la perioada 02.11.1943-10.05.1945, recurenta a susținut că nu a fost luată în baza de calcul, întrucât nu s-a făcut dovada calității de încadrat la data ivirii acestei stagiului militar, în temeiul art. 20 alin 2 din Legea nr. 3/1977, or esențial este să se valorifice la stabilirea drepturilor de pensie toate acele perioade și sporuri care puteau fi valorificate la stabilirea drepturilor de pensie conform vechii legislații.
Prin întâmpinare, intimatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.55468/14.04.2008 emisă de către Casa de Pensii a Muncipiului B Casa Locală de Pensii a Sectorului 3 B s-a reținut în sarcina intimatului contestator un debit, în cuantum de 1720 lei, pentru perioada 1.07.2005 - 1.04.2008, deoarece punctajul mediu anual stabilit prin decizia 55468/1.07.2005 a fost de 1.98131, iar prin decizia nr.55468/13.03.2008 de revizuire s-a stabilit un punctaj de 1.83987.
Susținerea recurentei în sensul că debitul a fost determinat de faptul că sporul de vechime a fost luat în considerare greșit la data stabilirii drepturilor de pensie, nu poate fi primită de către C, în condițiile în care în cuprinsul deciziei de debit nu se indică cauza revizuirii, iar această apărare a fost făcută pentru prima dată în fața instanței de recurs și nu este confirmată de probele administrate în cauză.
Este neîntemeiată și ceea de a doua critică adusă hotărârii recurate, întrucât prin decizia nr. nr.55468/14.04.2008 emisă în baza OUG nr.19/2007 în mod greșit nu s-a luat în baza de calcul perioada stagiului militar efectuat de către intimat (02.11.1943-10.05.1945), de vreme ce acest interval figurează în cartea sa de muncă și a fost valorificat prin deciziile de pensie emise anterior în baza OUG nr.4 /2005 și OUG nr.19/2007, iar potrivit prevederilor art.38 alin.1 pct.c din Legea nr.19/2000 "în sistemul publicse asimilează stagiului de cotizare și perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul a satisfăcut serviciul militar ca militar în termensau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat".
Pentru toate considerentele arătate, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.6208 din data de 08.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.18602/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
22.05.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță