Recalculare pensii. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale

pentru Minori și Familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 262/R/2008

Ședința publică din data de 29 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioana Tripon judecător

JUDECĂTOR 2: Adrian Repede

JUDECĂTOR 3: Gabriella Purja vicepreședinte instanță

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 1955 din 01.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent, lipsind reprezentantul pârâtei intimate.

Procedura de citare este realizată.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depusă întâmpinare de către pârâtă, la data de 28.01.2008 și i se comunică un exemplar al acestui act reclamantului care arată că nu dorește lăsarea cauzei la o strigare ulterioară pentru a studia cuprinsul întâmpinării solicitând cuvântul pe fond.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost motivat în scris, fără cheltuieli de judecată. Arată în esență că instanța de fond nu a cercetat cauza care îl privește pronunțându-se cu privire la altă cauză. Apreciază că se impune trimiterea dosarului la tribunal pentru rejudecare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1955 din 1 oct.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Cluj, reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cas olicitat obligarea acesteia la calcularea corectă a punctajului începând cu data de 18.10.2006, respectiv la determinarea corectă a pensiei, precum și la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu plata diferenței ce rezultă din recalculare.

Prin sentința civilă nr.1912/2006, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii C, având în vedere că reclamantul a împlinit vârsta standard de pensionare la data de 11.04.2003, dată după care nu a mai contribuit la sistemul public de pensii și s-a apreciat că nu este îndreptățit să primească procentele prevăzute de art.78/8 din Legea nr. 19/2000.

Prin decizia civilă nr.325/R/2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul împotriva hotărârii primei instanțe, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-.

La termenul din 02.04.2007, instanța a admis efectuarea unei expertize având ca obiectiv calcularea corectă a punctajului cuvenit reclamantului și cuantumul pensiei, numind ca expert pe exp.contabil.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că prin Decizia nr.-/30.11.2005 comunicată la 14.02.2006, reclamantului i s-a recalculat pensia în baza prevederilor OUG 4/2005, coroborat cu Legea nr. 78/2005, stabilindu-se un punctaj mediu anual de 1,- puncte.

Prin raportul de expertiză, expertul desemnat a constatat că punctajul mediu anual cuvenit reclamantului a fost corect aplicat, iar cuantumul pensiei este corect calculat.

Referitor la aplicarea prevederilor art.78 alin.8, s-a reținut că această prevedere nu se aplică decât pentru persoanele care au lucrat suplimentar după împlinirea vârstei standard de pensionare, iar reclamantul nu se încadrează în această situație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivele de recurs arată că a lucrat 5 ani și 10 luni după îndeplinirea stagiului complet de cotizare, conform Legii 19/2000, așa după cum rezultă din adeverința nr.49/2007, depusă la Casa Județeană de Pensii

Arată că adeverința nr.72/2006 a fost pusă în aplicare parțial, sporul de vechime nefiind cea înscrisă în adeverință.

Expertul a utilizat stagiul complet de cotizare de 25 ani atunci când a luat în considerare grupa I și II de muncă.

Consideră că este îndreptățit la acordarea diferențelor de bani în urmă cu 3 ani plus inflația.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamant, Curtea reține următoarele:

După cum rezultă și din decizia de casare nr.325 din 16 febr.2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie obligarea pârâtei de a-i stabili punctajul mediu anual în raport de perioada de contribuție, respectiv în conformitate cu dispozițiile art.77 alin.1 din Legea 19/2000, care prevăd că punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare, la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare prev. de anexa 3 la lege.

Procedând la o nouă soluționare a cauzei, instanța de fond trebuia în primul rând așa cum a dispus instanța de recurs, să verifice printre altele corectitudinea stabilirii punctajului la pensie.

Dar din considerentele deosebit de sumare ale sentinței dată în rejudecare, se reține doar că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul desemnat a constatat că punctajul mediu anual cuvenit reclamantului a fost corect aplicat iar cuantumul pensiei este corect calculat.

Verificând însă concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză filele 59-63 precum și completarea acestui raport prin răspunsul la obiecțiuni (filele 148-151) se constată că de fapt expertul a concluzionat că atât punctajul anual cât și cuantumul pensiei calculate de pârâta Casa Județeană de Pensii C prin decizia de recalculare sunt greșit stabilite fiind mai mici decât cele la care reclamantul este îndreptățit în realitate, respectiv punctajul mediu calculat de expert este de 2,18239 față de 1,79268 calculat de pârâtă, iar cuantumul pensiei în luna mai 2007 trebuia să fie de 865 lei față de 711 lei cât a stabilit pârâta.

Așadar din cele mai sus se constată că de fapt instanța de fond, în mod nejustificat și nereal în considerentele sentinței a reținut că expertul ar fi apreciat că ar fi fost corect calculată pensia și punctajul acesteia de către pârâtă.

Dar, cum potrivit dispozițiilor art.261 proc.civ. hotărârile se dau în numele legii și vor cuprinde în mod obligatoriu printre altele motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților și cum din cele mai sus arătate, în nici un caz nu se poate reține că instanța de fond s-a conformat acestor dispozițiuni în sentință făcându-se trimitere doar la concluziile expertului care nici ele nu au fost redate în mod fidel, toate acestea echivalând cu o nesoluționare a fondului cauzei, Curtea față și de dispozițiile art.299 și 312 pct.5 proc.civ. va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare în fond aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1955 din 1 octombrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red.AR

Dact./3ex.

21.03.2008

Președinte:Ioana Tripon
Judecători:Ioana Tripon, Adrian Repede, Gabriella Purja

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 262/2008. Curtea de Apel Cluj