Recalculare pensii. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVIL, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIA CIVIL NR.300/AS
Ședința public din 10 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de munc și asigurri sociale
PREȘEDINTE: Răzvan Anghel
Judector - -
Judector - -
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamant, domiciliat în C, str.- nr.41,.1, ap1, județul C și cu domiciliul procesual ales în C,-,.58,.B,.2,.22, județul C, împotriva sentinței civile nr.149/17.03.2009 pronunțat de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint recurenta reclamant personal și asistat de d-na avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.-/09.11.2009, depus la dosar, iar pentru intimata pârât se prezint d-na consilier juridic în baza delegației nr.190 57/10.11.2009, depus la dosar.
Procedura este legal îndeplinit în conformitate cu disp. art.87 și urmtoarele cod pr.civil.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Dup referatul grefierului de ședinț;
Întrebate fiind, ambele prți declar c în cauz nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța declar dezbaterile încheiate, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul asupra recursului.
Aprtorul recurentei reclamante solicit admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate cu consecința admiterii cererii și pe fond anularea deciziei nr.-/28.11.2009 privind acordarea pensiei pentru limit de vârst emis de C; recalcularea vârstei standard de pensionare, a stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual, având în vedere și sporurile prevzute de lege pentru munca în condiții grele și periculoase de care reclamanta a beneficiat în perioada 1981 - 1986; emiterea unei doi decizii în favoarea reclamantei privind acordarea pensiei pentru limit de vârst.
Susține aprtorul reclamantei c aceasta solicit acordarea pensiei pentru limit de vârst și în acest sens face dovada cu carnetul de munc c a lucrat în condiții deosebite de munc. Reclamanta îndeplinește cele dou condiții prevzute de art.41 din Legea nr.19/2000 în vederea acordrii pensiei pentru limit de vârst și anume; s aib vârsta standard de pensionare și un stagiu de cotizare. Deasemeni, având cuvântul și recurenta reclamant susține c a lucrat în condiții grele de munc, pe șantier - la canal și este îndreptțit la acordarea sporului pentru condiții deosebite de munc și implicit la acordarea pensiei pentru limit de vârst.
Reprezentanta intimatei pârâte având cuvântul, solicit respingerea recursului, menținerea hotrârii pronunțate de instanța de fond ca legal și temeinic, iar reclamanta nu se încadreaz în condițiile cerute de lege pentru acordarea pensiei pentru limit de vârst.
CURTEA:
Curtea cu privire la recursul civil de faț;
a declarat recurs la 04.06.2009 împotriva sentinței civile nr.149/17.03.2009 pronunțat de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin contestația înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta a chemat în judecat pe pârâta Casa Județean de Pensii C, solicitând instanței ca prin hotrarea ce se va pronunța s dispun anularea deciziei nr. -/28.11.2008, recalcularea vârstei standard de pensionare, a stagiului de cotizare și a punctajului mediu anual și s oblige pârâta la emiterea unei noi decizii privind acordarea pensiei pentru limit de vârst.
In motivarea cererii, reclamanta a artat c prin decizia contestat a fost respins cererea sa de înscriere la pensia pentru munc depus și limit de vârst, reținându-se c la data formulrii cererii vârsta sa era mai mic decât varsta standard de pensionare, iar stagiul de cotizare realizat este mai mic decât stagiul complet de cotizare.Reclamanta a susținut c acest decizie este nelegal, întrucât pârâta nu a luat în considerare și sporurile pentru condiții deosebite de munc de care a beneficiat în timpul activitții, sporuri atestate prin adeverințe emise de angajatori și depuse la dosarul administrativ.
Cu referire la vârsta de pensionare, reclamanta a invocat reducerea vârstei standard prevazute de art. 41 alin. 2 din Legea 19/2000 cu 5 ani, ca urmare a celor 8 ani de activitate desfașurați în conditii deosebite de munc, cu atât mai mult cu cât are un stagiu de cotizare realizat mai mare de 15 ani.
Totodat, reclamanta a mai învederat c la stabilirea punctajului mediu anual trebuie avute în vedere toate sporurile cu caracter permanent care au fost dovedite cu adeverințele eliberate de angajatori.
In aprare, pârâta nu a formulat întâmpinare, depunând la dosar înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate.
Prin sentința civil nr.149/17.03.2009, Tribunalul Constanțaa respins ca nefondat acțiunea formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa Județean de Pensii
Pentru a pronunța aceaat soluție, prima instanț a reținut în fapt urmntoarele:
Prin decizia nr. 36821/28.11.2008 a fost respins cererea reclamantei de înscriere la pensia pentru munca depus și limit de vârst, în motivarea acestei decizii reținându-se c nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevzute de art. 41 alin.1 din Legea 19/2000, în sensul c vârsta reclamantei era mai mic decât vârsta standard de pensionare, iar stagiul de cotizare realizat mai mic decât stagiul complet de cotizare necesar.S-a menționat totodat în cuprinsul deciziei c adeverințele nr. 248/04.05.2007, emis de și nr. 50/22.01.2007, emis de nu au fost fructificate întrucât baza legal nu este corect.
Prezenta contestație a fost formulat împotriva acestei decizii de respingere a cererii de deschidere a drepturilor de pensie,astfel încât în cadrul controlului de legalitate și temeinicie ce urmeaz a fi realizat instanța va analiza îndeplinirea în persoana reclamantei a condițiilor impuse de lege pentru acordarea pensiei pentru limit de vârst.Acesta este și motivul pentru care la termenul din 10.03.2009 a fost respins cererea reclamantei de efectuare a unei expertize contabile prin care s se stabileasca punctajul mediu anual aferent intregii perioade lucrate,în aceast faza examinarii pretentiilor reclamantei urmând a se verifica doar îndeplinirea condițiilor generale de înscriere la pensie pentru limit de vârst.
Astfel, potrivit art.41 alin.1 din Legea 19/2000 pensia pentru limit de vârst se acord asiguraților care îndeplinesc cumulativ, la data pensionrii, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.
Din cuprinsul deciziei contestate rezult c reclamanta a formulat cererea de pensionare la data de 14.11.2008, data la care, potrivit mențiunilor din anexa nr.3 a Legii 19/2000, trebuiau indeplinite cumulativ condițiile unui stagiu complet de cotizare de 26 ani și 10 luni, precum și cele ale unei vârste de cel putin 58 ani si 5 luni. Sub acest aspect, mentiunile din cuprinsul deciziei, referitoare la un stagiu complet de cotizare de 28 ani și 10 luni și o vârst standard de 59 ani și 5 luni, deduse din aplicarea Ordinului nr. 340/,sunt contrare legii și nu pot fi reținute.
La data înscierii la pensie reclamanta, nscut la 18.04.1953, avea vârsta de 55 ani și 6 luni, mai mic deci decât vârsta standard de pensionare cu 3 ani și 11 luni.Totodat, stagiul total de cotizare realizat, astfel cum a fost reținut prin decizia contestat, a fost de 22 ani, 1 lun și 4 zile, de asemenea mai mic decât stagiul complet de cotizare stabilit prin anexa nr. 3 a Legii 19/2000.Sub acest aspect se impune a fi reținut c prin buletinul de calcul anexat deciziei se stabilește o perioada contributiv luat in calcul la determinarea drepturillor de pensie începând cu data de 01.02.19971, deși copia carnetului de munc al reclamantei atest obținerea de venituri cu caracter permanent de la data de 25.09.1973.
In concluzie, la data formulrii cererii de însciere la pensie pentru munc depus și limit de vârst, reclamanta nu indeplinea condițiile de stagiu și vârst impuse de art. 41 alin.1 din Legea 19/2000,raportate la anexa nr.3 a aceluiași act normativ.
Dispozitiile art.42 din lege, invocate de ctre reclamanta, nu îi sunt aplicabile acesteia nici în ipoteza valorificrii celor dou adeverințe referitoare la munca prestat în grupa a II a, întrucât reducerea vârstei standard de pensionare este posibil pentru asigurații care și-au desfșurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de munc, numai dac acestia au realizat stagiul complet de cotizare.Or, reclamanta nu indeplinește aceast cerint esential pentru a putea beneficia de reducerea varstei standard, avand un stagiu total de cotizare realizat mai mic de 26 ani si 10 ani.
Pe de alt parte, pentru munca prestat în condiții deosebite-fosta grup a II a, legea nu stabilește nici un beneficiu pentru asigurat decât sub aspectul reducerii vârstei standard, nefiind influențat stagiul complet de cotizare, care rmâne cel stabilit prin anexa nr. 3 legii.
In cuprinsul cererii de chemare in judecat, reclamanta face referire la dispoziții legale ce reglementeaz diversele categorii de pensii ce se acord in sistemul public,dovedind incapacitatea de a distinge între acestea și de a identifica in concret normele ce-i sunt plicabile.
Pentru toate considerentele expuse, instanța apreciaz c la momentul emiterii deciziei contestate au fost în mod corect aplicate prevederile Legii 19/2000 referitoare la condițiile de pensionare, decizia fiind legal.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esenț urmtoarele:
Potrivit art.41 din Legea nr.19/2000 pensia pentru limit de vârst se acord asiguraților care îndeplinesc cumulativ dou condiții: s aib vârsta standard de pensionare și un stagiu complet de cotizare.
La alin.2 al aceluiași articol se arat c vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei.
În ceea ce privește stagiul de cotizare minim, la alin.3 se arat c acesta este de 15 ani.
Potrivit art.42 din Legea nr.19/2000 asigurații care au realizat un stagiu complet de cotizare și care și-au desfșurat activitatea total sau parțial în condiții deosebite de munc au dreptul la pensie pentru limit de vârst de reducerea vârstei standard de pensionare.
Potrivit alin.2 din Legea nr.19/2000, vârstele de pensionare reduse nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei.
La data emiterii Deciziei nr.-/28.11.2008 nu au fost luate în calcul și sporurile pentru condiții deosebite de munc de care a beneficiat reclamanta în timpul în care a fost salariata SC SA și SC SA C, aceste sporuri nefiind evidențiate în documentele care au fost trimise de C în vederea calculrii punctului de pensie.
Din interpretarea dispozițiilor legale sus enunțate, cât și a art.43 din Legea nr.19/2000, rezult c persoanele care au lucrat în locurile de munc prev. de art.20 lit. A și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 ani în aceste condiții, beneficiaz de pensie pentru limit de vârst începând cu 45 de ani.
S-au invocat și disp. art.164 din Legea nr.19/2000 în conformitate cu care la determinarea punctajului mediu anual, pe lâng salariile nete sau brute, dup caz, se utilizeaz și sporurile care au fcut parte din baza de calcul a pensiei, precum și sporurile cu caracter permanent.
A învederat c reclamanta are un stagiu complet de cotizare mai mare de 15 ani, iar în ceea ce privește vârsta standard de pensionare, aceasta se diminueaz cu 5 ani, întrucât a lucrat timp de 8 ani în condiții deosebite de munc.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacat din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru urmtoarele considerente de fapt și de drept.
Recurenta reclamant a criticat sentința din perspectiva interpretrii eronate a dispozițiilor legale incidente în cauz, cât și a înlturrii nejustificate a unor adeverințe care atest sporuri pentru munca în condiții grele și periculoase de care a beneficiat în perioada 1981-1996.
La data formulrii cererii de pensionare (14.11.2008) recurenta avea vârsta de 55 ani și 6 luni și un stagiu de cotizare în condiții normale de 22 ani, 1 lun și 4 zile.
Vârsta standard de pensionare în conformitate cu Anexa 3 din Legea nr.19/2000 era la data de 14.11.2008, 58 ani și 5 luni, iar stagiul complet de cotizare 26 ani și 10 luni.
Luarea în considerare a celor dou adeverințe invocate de recurent, care atest desfșurarea activitții în grupa a II-a de munc pentru o perioad mai mare de 14 ani și mai mic de 15 ani, ar fi putut atrage diminuarea stagiului de cotizare cu 3 ani, ceea ce ar avea ca rezultat c reclamanta îndeplinea condiția vârstei de pensionare (din 58 ani 5 luni dac se scad 3 ani - rezult 55 ani și 5 luni, iar recurenta avea 55 ani și 6 luni la data formulrii cererii).
Recurenta nu îndeplinea cea de-a doua condiție cumulativ pentru a fi eligibil la pensie pentru limita de vârst, respectiv stagiul complet de cotizare, întrucât Legea nr.19/2000 prevede în acest caz stagiul de cotizare complet de 26 ani și 10 luni, iar recurenta avea numai 22 ani 1 lun și 4 zile.
Semnificația desfșurrii activitții în grupa a II-a de munc nu este aceea a reducerii stagiului de cotizare, întrucât legea nu stabilește pentru asigurat decât beneficiul reducerii vârstei standard de pensionare, fr a fi influențat stagiul complet de cotizare, care rmâne cel stabilit prin anexa nr.3 a Legii nr.19/2000.
Invocarea împrejurrii c a realizat stagiul de cotizare minim de 15 ani, nu poate avea drept rezultat îndeplinirea celei de-a doua condiții, prevzut de art.41 din Legea nr.19/2000 referitoare la stagiul complet de cotizare în conformitate cu dispozițiile Anexei 3 din lege.
Cât privește luarea în considerare a sporurilor realizate pe parcursul perioadei de activitate cuprins în adeverințe, acestea urmeaz a fi avute în vedere la momentul îndeplinirii condițiilor cumulative de acordare a pensiei pentru limit de vârst.
Pe cale de consecinț, Curtea gsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul în conformitate cu disp. art.312 Cod pr.civil, hotrârea atacat fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamant, domiciliat în C, str.- nr.41,.1, ap1, județul C și cu domiciliul procesual ales în C,-,.58,.B,.2,.22, județul C, împotriva sentinței civile nr.149/17.03.2009 pronunțat de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârât CASA JUDEȚEAN DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public astzi, 10.11.2009.
Președinte, Judectori,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/03.12.2009
Tehnored.gref.RD/2ex/04.12.2009
Președinte:Răzvan AnghelJudecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman