Recalculare pensii. Decizia 3264/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.768/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3264/

Ședința publică de la 13 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.7120 din data de 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22244/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, având ca obiect:" recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul și intimata Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 08.05.2009, cerere din partea d-nei avocat, avocat ales la recurentului, prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

Curtea, în ședință publică, în raport de cererea formulată de avocatul ales al recurentului, dispune lăsarea pricinii la sfârșitul ședinței de judecată.

La reluarea pricinii, respectiv la sfârșitul ședinței de judecată, se prezintă recurentul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.96377 din 16.04.2009 depusă la dosar-fila 12, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului

Recurentul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurentul, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii și pe cale de consecință, obligarea Casei de Pensii a Municipiului B la emiterea unei noi decizii de pensionare pentru limită de vârstă.

Cu cheltuieli de judecată, atât cele suportate de recurent în fond cât și în faza procesuală a recursului.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.7120 din data de 18.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere că drepturile de pensie și pentru limită de vârstă cuvenite reclamantului au fost recalculate prin decizia nr.-/29.08.2007, în temeiul prevederilor OUG nr.4/2005 prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 30 de ani, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.3/1977 raportat la anul deschiderii drepturilor de pensie (1997).

S-a ținut seama de prevederile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, art.2 alin.1, 3 și 4 din HG nr.1550/2004 și s-a constatat că reclamantul nu a realizat stagiul necesar de 20 de ani în grupa I de muncă și nici stagiul de cotizare de 25 de ani în grupa a II de muncă, pentru a reține incidența prevederilor art.14 din Legea nr.3/1977.

S-a mai arătat că pentru stagiile realizate în grupa I și a II-a de muncă, reclamantul urmează a beneficia de noile dispoziții legale, care acordă un punctaj suplimentar pentru fiecare an lucra în asemenea condiții.

Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către recurentul reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate, motivat de faptul că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art.14 din Legea nr.3/1977, conform cărora stagiul complet de cotizare este de 25 de ani corespunzător grupei a II-a de muncă.

S-a arătat că instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile art.8 din Legea nr.3/1977 pentru personalul muncitor care a lucrat în condiții normale de muncă și nu în condiții deosebite, respectiv grupa I de muncă și grupa a II-a de muncă, cum este cazul de față, fiind încălcat în acest fel principiul contributivității, care la contribuții egale, impune drepturi de pensie egale.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentul, încadrate pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea reține următoarele:

Drepturile de pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă ale recurentului reclamant s-au stabilit în baza Legii nr.3/1977, cu luarea în considerare a unei vechime totală în muncă întregită la 45 ani, din care 18 ani, 27 zile în grupa I de muncă, 11 ani, 1 lună și 15 zile în grupa a II și 3 ani, 8 luni, 22 de zile în grupa a III-a, astfel cum rezultă din decizia nr.-/22.09.1997 și a decizia de adăugare grupă nr.-/14.01.1999.

Recalcularea pensiei conform nr.OUG4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG1550/2004 care, în art.1 din Anexa 1 dispune în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat devechimea integralăîn muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare.

Curtea reține că textul art.14 din Legea nr.3/1977- la care în mod corect s-a raportat instanța de fond, ca normă specială, derogatorie de la dispozițiile art.8 alin.2 din lege, prevede ovechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensiede 25 de ani pentru persoane care au lucrat în grupa II de muncă, vechime asimilată unui stagiu complet de cotizare.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, prin care s-a decis că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Curtea constată ca fiind întemeiată cererea reclamantului recurent adresată primei instanțe prin care s-a solicitat obligarea pârâtei intimate la emiterea unei noi decizii în baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă, începând cu data de 1.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani pentru grupa a II-a de muncă, prin raportare la prevederile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, art.2 alin.1, 3 și 4 din HG nr.1550/2004, respectiv art.14 din Legea nr.3/1977.

Astfel, Curtea reține că activitatea desfășurată în grupa I de muncă, care a prezentat un risc evident mai ridicat decât activitatea prestată în grupa a II-a de muncă, poate fi valorificată ca vechime grupa a II-a de muncă, de vreme ce cotele de contribuție pentru grupa I de muncă au fost cel puțin egale cu cele achitate pentru grupa a II-a de muncă.

Prin urmare, având în vedere principiul contributivității, conform căruia trebuie asigurate dreptul la pensii egale la contribuții egale, Curtea apreciază că se impune recunoașterea stagiului de cotizare de 25 de ani și pentru persoanele care au lucrat cel puțin 25 de ani în grupa I și a II - a de muncă, prin raportare la stagiul complet de cotizare reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977.

În consecință, Curtea va admite recursul, în baza art.312 pr.civ. va modifica sentința recurată, în sensul că va admite acțiunea, în temeiul prevederilor art.87 din Legea nr.19/2000, va obliga pârâta să emită o nouă decizie în baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv cu începere din 1.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu plata diferențelor de plată rezultate ca urmare a recalculării.

În baza art.274 pr.civ. va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat achitat de către recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.7120 din data de 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.22244/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

Modifică sentința recurată, în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie în baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 1.12.2005, pe baza unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani.

Obligă pârâta la plata diferențelor de pensie cuvenite ca urmare a recalculării.

Obligă intimata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:,

Dact.: /2ex.

15.06.2009

Jud. fond:,

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3264/2009. Curtea de Apel Bucuresti