Recalculare pensii. Decizia 3276/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1473/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.3276/
Ședința publică de la 13 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.437 din data de 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26428/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata,având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata,personal, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 22.04.2009, întâmpinare din partea intimatei.
Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea intimatei, cu CI seria - nr.- eliberată de Secția 8 la data de 18.11.2003.
Intimata, personal, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimata, personal, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele de dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 437 din data de 20.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea adeverinței nr. 1102/1110/2.07.2008 emisă de SA începând cu 01.07.2005.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Contestatoarea a fost pensionată în baza Legii nr. 3/1977 începând cu data de 01.11.1988 prin decizia de pensionare nr. 83364/01.12.1988 pentru munca depusă și limită de vârstă emisă de Casa de Pensii Sector 3.
Pensia contestatoarei a fost recalculată în baza OUG 4 /2005 începând cu 01.07.2005.
Conform mențiunilor din adeverința nr.1102/1110/2.07.2008 emisă de SA, contestatoarea a obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază, constând în acord și prime, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, angajatorul fiind obligat să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție conform art. 1 din Decretul nr.389/1972 asupra câștigului brut realizat al salariatului, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.
Contestatoarea s-a adresat intimatei cu cererea pentru valorificarea veniturilor din menționata adeverință pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, dar intimata a respins valorificarea veniturilor rezultate din înscrisurile doveditoare, cu încălcarea principiului contributivității.
Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 2 lit. e) și art. 78 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute de reclamantă, nesocotind, astfel, dispozițiile înscrise la pct. VI din Anexa la OUG nr.4/2005.
Potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a acestei legi, se utilizează salariile brute sau nete, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. Astfel, până la data de 1 iulie 1977, se înscriau salariile brute, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, se înscriau salariile nete, iar de la data de 1 ianuarie 1991 salariile brute. De asemenea, a statuat legiuitorul că la determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă
Din cele menționate anterior rezultă că la determinarea punctajelor anuale, este imperios necesar să se valorifice pe lângă salarii și sporurile caracter permanent, care după data de 1 aprilie 1992 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverința eliberată de unități conform legislației în vigoare.
Prin urmare, a susținut recurenta, veniturile suplimentare obținute de reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent ci o formă de remunerare, în funcție de realizarea indicatorilor, de predarea lucrărilor de cercetare științifică pentru care își asumau răspunderea de finalizare și realizare, etc. reglementată de legislația în vigoare la acea dată, în speță art. 12, din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în timp ce sporurile reprezintă sume de bani acordate prin raportare la retribuția tarifară.
Această diferențiere rezultă foarte clar din dispozițiile Legii nr.57/1974 care definește retribuția tarifară și enumera indemnizațiile, majorările și sporurile care includ și retribuția tarifară de încadrare, precum și din dispozițiile Decretului nr. 92/1976 care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborat cu Ordinul nr.136/1976, pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidență a carnetului de muncă, norme legale din care rezultă că veniturile realizate în acord global, primele ocazionale și premiile, nu se înscriau în carnetul de muncă și prin urmare nu se utilizau la determinarea punctajelor anuale potrivit art.164, alin.1, din Legea nr. 19/2000.
Recurenta a făcut referire și la decizia nr. 736/2006 a Curții Constituționale.
Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea recursului.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, în sensul art. 305 pr. civ.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr. 1102/1110/2.07.2008 emisă de SA. (filele 5-12 din dosarul instanței de fond).
Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverința menționată atestă realizarea de către intimată, în perioada 1951-1987, a unor venituri suplimentare - prime și acord, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum se precizează în chiar cuprinsul adeverinței emisă de fostul angajator.
Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că acestea trebuie să fie avute în vedere la calculul drepturilor de pensie, indiferent dacă au avut caracter permanent sau nu, în raport de dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000.
La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverința emisă de angajatorul la care asigurata și-a desfășurat activitatea.
Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
În plus, decizia Curții Constituționale nr. 736/2006 prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor înscrise la punctul VI din Anexa OUG nr. 4/2005, nu este de natură să conducă la o altă concluzie.
Așa fiind, Curtea constată că, în cauză, nu se regăsește motivul de modificare a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 pr. civ. Curtea constată că recurenta nu a indicat în ce constă excesul de putere al primei instanțe, actul îndeplinit cu depășirea atribuțiilor ce i-au fost conferite de lege.
Se reține că instanța de fond a soluționat cererea cu care a fost investită, exercitând controlul jurisdicțional, cu respectarea dispozițiilor art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.
Pentru considerentele expuse, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.437 din data de 20.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.26428/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
2 ex./21.05.2009
Jud.fond:
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina